Incarcare la bloc

Despre stații și locuri de încărcare.
laurg
Mesaje: 17
Membru din: 23 Feb 2021, 15:00
Localitate: Cluj Napoca

Incarcare la bloc

Mesaj de laurg »

Mai deschid un subiect care bănuiesc ca ar putea interesa pe multi dintre cei ce au avut curajul sa cumpere mașini electrice, cum încărcați mașina dacă stați la bloc?
Eu încă nu sunt posesorul unei mașini, am plătit doar avansul pentru o Kona 2021, Luxury, care din spusele reprezentanței va ajunge în România prin aprilie, mai, așa că până atunci am timp să găsesc o soluție.
Din fericire, am vecini săritori, cu garaje la parterul blocului în care locuiesc, care s-au oferit să scoatem o priza pe peretele blocului, care va fi închisă cu o cutie, unde să pot pune încărcătorul portabil. Aș fi preferat o soluție mai aproape de locul de parcare de la primărie ca să nu ocup intrarea în garajul vecinului, dar dacă nu voi avea încotro așa voi face.
În același timp, am pornit o "luptă", nedreaptă după spusele majorității, cu primăria Cluj-Napoca. O luptă în care încerc să îi conving de necesitatea de a monta stații mai multe, chiar de putere mai mică, în cartiere, în apropierea parcărilor cu abonament.
Am cerut aprobarea branșării la stâlpii de iluminat public, știu, știu, este o blasfemie să le ceri să se gândească dacă este posibil acest lucru, sau să ceri la doi coloși, Primăria și Electrica, să conlucreze pentru a găsi o soluție. Pentru că eu în naivitatea mea nu cred că nu se poate rezolva acest lucru dacă există voință din partea amândurora. Din păcate răspunsurile date "pe surse", separat, au fost din partea Primăriei "să mă duc să încarc la stațiile din oraș, că sunt gratis" iar oamenii care lucrează cu Electrica au spus că este prea complicat, având în vedere că stâlpii ar aparține de Primărie, curentul furnizat de Electrica, dar plătit de Primărie.
Așa că am făcut hârtii adresate oficial, și la Primărie și la Electrica, să vedem ce va ieși din asta.
Varianta cu branșament tras până spre locul de parcare este și prea scumpă, dar mai ales Electrica dorește act de proprietate pentru spațiul unde se va monta stația, iar Primăria ar avea nevoie de autorizație de construire pentru stâlp.
De aceea sper să meargă mai ușor cu stâlpul de iluminat care este deja construit,ar trebui doar aprobarea și un contor, iar curentul consumat să îl factureze Primăria către mine pe baza unui contract.
O să vă țin la curent, sau dacă aveți alte ideii vă rog să îmi spuneți.
Avatar utilizator
DanMihalea
Mesaje: 13
Membru din: 23 Feb 2021, 23:11
Localitate: Bucuresti

Re: Incarcare la bloc

Mesaj de DanMihalea »

Salut,

Eu locuiesc în București, într-un bloc nou construit, la etajul 2, iar locul de parcare este proprietate privată.
Am discutat cu administratorul blocului pentru a vedea cum și dacă pot să instalez un o priză, ideal în dreptul locului de parcare.
Așadar, mi-a recomandat să cumpăr o linie de cablu pe care să o trec print-un contor pasant, să-mi poată adăuga consumul la întreținere. În final, am avut de ales între a mă conecta în mod trifazic la liftul scării sau la câteva instalații de iluminat în parcarea subterană în mod monofazic.
În plus, a fost nevoie să autorizez lucrarea, iar pentru aceasta am apelat la o companie pe care am găsit-o pe site-ul ANRE.
Lucrarea am executat-o cu ajutorul unui vecin electrician.
Concret:
- am avut nevoie de aprox. 40 m cablu CYYF 3x6mmp (10,90 RON/m), însă am cumpărat 45 m
- contor ORNO OR-WE-519 cu afișaj LCD (5 cifre + 2 zecimale), cost 140 RON transport inclus
- am conectat cablul la o siguranță de 32A. Sursa este reprezentată de o linie de iluminat în parcarea subterană, ce stă pe o siguranță de 40A
- curent monofazic 230 V @ 32 A = putere maximă de 7,2 kW, cât duce OBC Kona 2019 64 kWh
- am ales să trag o priză industrială CEE cu 5 pini pe care am legat-o în mod monofazic, pentru a lăsa loc de upgrade pe viitor
- cost total aprox. 1000 RON

Evident că am avut și eu probleme... inițial am prins cutia în care venea priza industrială pe fațada blocului și s-a supărat unul dintre vecini, așa că am montat priza în parcarea subterană în zona vecinului care m-a ajutat cu lucrarea și doar trebuie să fac un efort să conectez stația portabilă în parcarea subterană.
Asta e, urmează să-mi cumpăr o stație pe stâlp pe care să o montez pe locul de parcare.
Alte oferte primite:
- Engie: 800 € fără TVA - stație, cu montaj, fără cabluri sau alte accesorii
- Enel: 9000 RON fără TVA - stație all inclusive

Dacă mai sunt întrebări, hit me :)
Avatar utilizator
dumbravaandrei
Mesaje: 24
Membru din: 25 Feb 2021, 10:04
Localitate: Brasov
Contact:

Re: Incarcare la bloc

Mesaj de dumbravaandrei »

WTF Enel?!? Era si ceva consum inclus in banii aia?!? 9000 fara TVA e strigator la cer...
Hyundai Kona EV, 64KWh, Highway+Navi. Multi si frumosi kilometri la bord.
Avatar utilizator
DanMihalea
Mesaje: 13
Membru din: 23 Feb 2021, 23:11
Localitate: Bucuresti

Re: Incarcare la bloc

Mesaj de DanMihalea »

Scuze... m-am uitat din nou peste ofertele primite, le-am incurcat eu...

EnelX:
- JuiceBox 7,4 kW 849 € fara TVA.
- JuiceBox 22 kW 949 € fara TVA.
- Pretul include echipamentele si livrarea acestora. Nu include materialele, lucrarile necesare pentru conectarea acesteia
- Pretul nu include materialele si lucrarile pentru conectarea acesteia la reteaua electrica
- Pretul nu include varianta cu un cablu. Pentru aceasta, mai platesti 70 €
- Pret total: ~ 6300 RON, inclusiv cablu pentru 7,4 kW si ~ 6900 RON, inclusiv cablu pentru 22 kW

Engie pachet e-XPLORE, care contine:
  1. Statie de incarcare Elvi si instalare*:
    • Lungime cablu: 6m
    • Conexiune Wi-Fi & 4G
    • Card RFID
    • Acces la aplicatia EVBox Connect
    • Putere de pana la 22 kW
    • Instalare circuit electric de pana la 15m. Se executa o cotatie separata pentru circuit ce depaseste 15m
  2. Oferta energie electrica
    • Energie electrica din surse regenerabile - remarca: aici stiu ca ei nu au decat partial sursa regenerabila, nu inteleg de unde 100% regenerabila. Probabil cumpara energie sa te incarce la nota.
    • Durata contractuala 36 luni
    • Pret energie activa 297 RON/MWh(pret fix) = 0,297 RON/kWh - remarca de mai sus. Pret exagerat de scump. Acesta e pret fara TVA, doar energie activa.
  3. Servicii e-mobility: 109 RON/luna
    • Acces in reteaua Renovatio e-charge, primele 500 unitati (kW), echivalentul a 3,000 km, cu ajutorul unui card RFID.
    • Asistenta tehnica
    • Monitorizare pe mobility.engie.ro
  4. Pret
    • Elvi 11 kW - conexiune Wi-Fi 6,475 RON fara TVA
    • Elvi 11 kW - conexiune Wi-Fi & 4G 7,575 fara TVA
    • Elvi 22 kW - conexiune Wi-Fi & 4G 6,725 fara TVA
    • Elvi 11 kW - conexiune Wi-Fi & 4G 7,825 fara TVA
  5. Pret total care variaza intre 7,705 - 9.311 RON
  6. Pret extra pentru abonament 109 RON/Luna fara TVA = 129 RON/Luna
bog_dan_ro
Mesaje: 7
Membru din: 25 Iun 2021, 14:14

Re: Incarcare la bloc

Mesaj de bog_dan_ro »

DanMihalea scrie: 23 Feb 2021, 23:41 ...
Lucrarea am executat-o cu ajutorul unui vecin electrician.
Concret:
- am avut nevoie de aprox. 40 m cablu CYYF 3x6mmp (10,90 RON/m), însă am cumpărat 45 m
- contor ORNO OR-WE-519 cu afișaj LCD (5 cifre + 2 zecimale), cost 140 RON transport inclus
- am conectat cablul la o siguranță de 32A. Sursa este reprezentată de o linie de iluminat în parcarea subterană, ce stă pe o siguranță de 40A
- curent monofazic 230 V @ 32 A = putere maximă de 7,2 kW, cât duce OBC Kona 2019 64 kWh
- am ales să trag o priză industrială CEE cu 5 pini pe care am legat-o în mod monofazic, pentru a lăsa loc de upgrade pe viitor
- cost total aprox. 1000 RON
...
Salut,

In curand o sa am si eu o Kona, asa ca sunt destul de interesat de acest subiect. Din nefericire nu prea stiu multe asa ca s-ar putea ca unele din intrebari sa para idioate :) .

Am doua intrebari:
- Iti trebuie vre-un adaptor special pentru a incarca de la o priza CEE? Sau cablul cu care vine masina e de ajuns?
- Poti incarca masina la 7.2kW de la acea priza sau se incarca la 1.2-3.6kW ?

Multam anticipat!
laurg
Mesaje: 17
Membru din: 23 Feb 2021, 15:00
Localitate: Cluj Napoca

Re: Incarcare la bloc

Mesaj de laurg »

In nici un caz nu se recomanda sa incarci de la o priza normala schuko, cu mai mult de 10 amperi, adica la cat este setata statia primita in pachet. Chiar daca priza ar putea duce in mod normal 16A,dar pe durate mai mari de timp se va incalzi.
In principiu ai putea sa tragi din retea maxim cat ai siguranta, ca si exemplu 32 A monofazat ar insemna 7,2 kwh, dar pentru atat ar trebui statie sau incarcator portabil nu incarcatorul primit cu masina.
Eu am cumparat un incarcator portabil care stie 32A, 24A, 16A, 10A, cu mufa CEE blue de 32 A, la care am confectionat un adaptor la stecher schuko, pe care cumnatul meu, in goana de electroni s-a gandit sa il foloseasca la o priza normala.
Bineinteles ca a avut surprize, chiar daca a putut incarca cu 32 A stecherul sa incalzit foarte tare, pentru ca el nu a auzit recomandarile mele ca atunci cand vrea sa foloseasca adaptorul sa seteze incarcatorul la 10 A :(
bog_dan_ro
Mesaje: 7
Membru din: 25 Iun 2021, 14:14

Re: Incarcare la bloc

Mesaj de bog_dan_ro »

Multumesc mult pentru sfaturi.
Avatar utilizator
DanMihalea
Mesaje: 13
Membru din: 23 Feb 2021, 23:11
Localitate: Bucuresti

Re: Incarcare la bloc

Mesaj de DanMihalea »

bog_dan_ro scrie: 25 Iun 2021, 14:25
DanMihalea scrie: 23 Feb 2021, 23:41 ...
Lucrarea am executat-o cu ajutorul unui vecin electrician.
Concret:
- am avut nevoie de aprox. 40 m cablu CYYF 3x6mmp (10,90 RON/m), însă am cumpărat 45 m
- contor ORNO OR-WE-519 cu afișaj LCD (5 cifre + 2 zecimale), cost 140 RON transport inclus
- am conectat cablul la o siguranță de 32A. Sursa este reprezentată de o linie de iluminat în parcarea subterană, ce stă pe o siguranță de 40A
- curent monofazic 230 V @ 32 A = putere maximă de 7,2 kW, cât duce OBC Kona 2019 64 kWh
- am ales să trag o priză industrială CEE cu 5 pini pe care am legat-o în mod monofazic, pentru a lăsa loc de upgrade pe viitor
- cost total aprox. 1000 RON
...
Salut,

In curand o sa am si eu o Kona, asa ca sunt destul de interesat de acest subiect. Din nefericire nu prea stiu multe asa ca s-ar putea ca unele din intrebari sa para idioate :) .

Am doua intrebari:
- Iti trebuie vre-un adaptor special pentru a incarca de la o priza CEE? Sau cablul cu care vine masina e de ajuns?
- Poti incarca masina la 7.2kW de la acea priza sau se incarca la 1.2-3.6kW ?

Multam anticipat!
Da priza normala da, nu e recomandat sa depasesti 10-16 A, fiindca nu ai idee cat de calitative sunt acele prize.
Personal, la parinti acasa, am cumparat prize cu soclu ceramic. La bloc am instalat o mufa CEE red pentru a-mi fi mai usor sa conectez masina acolo. Apoi am un adaptor confectionat, cu mufa CEE red - Shuko ceramic, din restul de cablu ramas (3x6mmp). Mai mult, am putut trage de la parinti si cu 32A (7,2 kW), dar dupa 30 de minute a sarit siguranta :) fiind o instalatie mai veche pe aluminiu
gionea_alin
Mesaje: 1
Membru din: 30 Sep 2021, 12:51

Re: Incarcare la bloc

Mesaj de gionea_alin »

Salut.

Eu locuiesc in ansamblul Plaza Residence-Bucuresti si in urma discutiei cu asociatia de proprietari, mi-au comunicat ca pentru solutia aleasa de tine (contor pasant) este nevoie de acordul a 50%+1 din proprietari. In cazul in care optez pentru un contor separat care implica un contract pe numele meu, nu mai este nevoie de acord.

La tine a fost nevoie de acest acord?

Referitor la ofertele primite de tine, au fost pentru montarea unei prize?

Daca Enel distributie Muntenia sunt cei care au montat contoarele in complex, tot ei sunt cei care ar trebui sa realizeze modificare? Cei de la Asociatie au parut ca nu sunt in masura sa-mi raspunda la acest aspect.

Cum pot obtine aceste oferte de pret? daca imi poti trimite datele de contact.

Mentionez ca doresc priza in eventualitatea achizitiei unei masini plug in hybrid.

Multumesc mult.
Avatar utilizator
MihaiMar
Mesaje: 1
Membru din: 03 Oct 2021, 10:26

Re: Incarcare la bloc

Mesaj de MihaiMar »

DanMihalea scrie: 23 Feb 2021, 23:41 Salut,

Eu locuiesc în București, într-un bloc nou construit, la etajul 2, iar locul de parcare este proprietate privată.
Am discutat cu administratorul blocului pentru a vedea cum și dacă pot să instalez un o priză, ideal în dreptul locului de parcare.
Așadar, mi-a recomandat să cumpăr o linie de cablu pe care să o trec print-un contor pasant, să-mi poată adăuga consumul la întreținere. În final, am avut de ales între a mă conecta în mod trifazic la liftul scării sau la câteva instalații de iluminat în parcarea subterană în mod monofazic.
În plus, a fost nevoie să autorizez lucrarea, iar pentru aceasta am apelat la o companie pe care am găsit-o pe site-ul ANRE.
Lucrarea am executat-o cu ajutorul unui vecin electrician.
Concret:
- am avut nevoie de aprox. 40 m cablu CYYF 3x6mmp (10,90 RON/m), însă am cumpărat 45 m
- contor ORNO OR-WE-519 cu afișaj LCD (5 cifre + 2 zecimale), cost 140 RON transport inclus
- am conectat cablul la o siguranță de 32A. Sursa este reprezentată de o linie de iluminat în parcarea subterană, ce stă pe o siguranță de 40A
- curent monofazic 230 V @ 32 A = putere maximă de 7,2 kW, cât duce OBC Kona 2019 64 kWh
- am ales să trag o priză industrială CEE cu 5 pini pe care am legat-o în mod monofazic, pentru a lăsa loc de upgrade pe viitor
- cost total aprox. 1000 RON

Evident că am avut și eu probleme... inițial am prins cutia în care venea priza industrială pe fațada blocului și s-a supărat unul dintre vecini, așa că am montat priza în parcarea subterană în zona vecinului care m-a ajutat cu lucrarea și doar trebuie să fac un efort să conectez stația portabilă în parcarea subterană.
Asta e, urmează să-mi cumpăr o stație pe stâlp pe care să o montez pe locul de parcare.
Alte oferte primite:
- Engie: 800 € fără TVA - stație, cu montaj, fără cabluri sau alte accesorii
- Enel: 9000 RON fără TVA - stație all inclusive

Dacă mai sunt întrebări, hit me :)
Salut DanMihalea!

Cum a mers pana la urma, ai instalat statia?
Unde ai montat contorul?
Alte piedici din partea vecinilor, asociatie, adminstrator, primarie, electrica, etc. ?

Brasov. Am luat un juice booster 2 (statie mobila) pe care vreau sa-l bag intr-o priza cee montata pe peretele de la locul privat de parcare (subteran). Imi trebuie un contor si trebuie sa vad cum fac ca sa am accces exclusiv la priza respectiva. Eventual montez o cutie metalica in jurul prizei, cu acces la cheie.

Din conversatia telefonica cu ANRE trebuie sa iau legatura cu Distribuție Energie Electrică Romania (Brasov) pt aprobare, iar apoi, pt autorizarea lucrarii, sa aleg o firma de pe https://portal.anre.ro/ -> Liste Publice -> Energie -> Atestate.

Cam aceiasi pasi au fost si la tine?
Multumesc!
Scrie răspuns