Toyota si BYD pun bazele unei aliante globale

Share

Cat de rapid evolueaza aliantele auto, ca solutie la groapa fara fund a investitiilor in tehnologiile noi necesare automobilelor electrice si celor autonome, o dovedesc mariajul germano-american dintre Volkswagen si Ford, dar si mai recent anuntata colaborare dintre Toyota si BYD (Build Your Dreams).

Cu ceva mai mult de o luna in urma, Toyota a parasit calea rigida de refuz a automobilelor electrice cu acumulatori, pana cand tehnologia solid state nu este disponibila pentru productie in masa. Atunci anuntau ca programul de electrificare a fost accelerat si ca vor lansa pe piata din China, primele modele electrice cu acumulatori.

Spectrul colaborarilor tactice si strategice era impartit in doua categorii, acumulatori si autovehicule. In mai putin de doua luni de la acel anunt, Toyota a incheiat o alta alianta semnificativa, de data aceasta cu BYD, cel mai mare producator de autovehicule electrice incepand din 2015, pentru dezvoltarea in comun a automobilelor electrice pentru piata din China si lansarea in prima jumatate a anului 2020.

Experienta BYD in productia de acumulatori, automobile, autobuze si aplicatii utilitare electrice (ex: camioane pentru ridicarea deseurilor menajere) au transformat tanara firma din China intr-un magnet, pentru toti cei grabiti sa evite penalizarile guvernului chinez in cazul neindeplinirii cotei de impuse de vanzare NEV (new energy vehicles), care incepe cu 10% in 2019 si urca la 20% in 2025.

Urmarind vanzarile de modele electrice pe cea mai mare piata mondiala, este greu de pierdut din vedere dominatia BYD, cu trei modele in top 20, dar si ascensiunea Tesla, care importa deocamdata Model 3 din California si, cu toate ca a inceput vanzarea doar in luna martie, s-a instalat pe locul 11, cu un total de peste 13.000 unitati vandute in prima jumatate a anului.

In acelasi timp, Tesla se apropie cu pasi incredibili de rapizi de lansarea productiei la Shanghai, intr-o fabrica a carei constructie a inceput in ianuarie 2019, dupa mai putin de sase luni instala liniile de asamblare si se pregateste de lansarea primelor modele din pre-productie.

Alianta Toyota-BYD, ca o forta ce poate stavili tavalugul Tesla, are o semnificatie majora pentru viitoarea segmentare a pietii chineze, estimata la peste trei milioane de automobile electrice in urmatorii trei ani si patru milioane pana in 2025.

Indiferent daca alianta Toyota-BYD a fost accelerata de amenintarea amenzilor usturatoare, de concurenta acerba cu alti mari producatori locali, sau de ascensiunea Tesla pe piata chineza, daca va fi incunanta de succes, colaborarea pe cea mai mare piata din lume va deveni o fundatie solida pentru expansiunea globala, unde experienta Toyota ar putea deveni piatra de temelie a succesului international pentu BYD.

Comunicatul de presa Toyota

Comunicatul de presa BYD

db

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.