Luna trecută semnalam trecerea de borna primilor 3 milioane km monitorizați săptămânal și lunar în cadrul proiectului Electromobilitate începând din 2018. Echipa care a transmis informații în luna aprilie are peste 2.2 milioane km 100% electrici la bord.
După un parcurs de peste 100.000 km în luna aprilie, echipa actuală vine cu date statistice interesante despre utilizarea unor modele electrice în România și străinătate. In plus, în bilanțul fiecărei echipe veți găsi experiențe inedite acumulate de cei 45 participanți activi în prezent.
Parcul auto 100% electric din garajul nostru virtual este destul de nou, mai mult de 50% din participanți având mai puțin de 50.000 km la bord. Cu toate acestea, trei exemplare cu raportări active au trecut de 100.000 km, iar cei trei konași, care mai participă la discuțiile dedicate vieții de zi cu zi alături de ”electrice” și cu articole ocazionale, Andrei (Brașov), Paul (Băilești) și Dan (Elveția), au trecut sau se apropie de 200.000 km.
Ce modele participă la proiect?
Parcul auto electric monitorizat în cadrul proiectului, sau cum ne place să-l denumim: ”flota din garajul nostru virtual”, acoperă integral Top 10 al clasamentului de înmatriculări BEV din România pentru anul 2023.
La cele 16 modele participante la proiect luna trecută, Mihai (Skoda Enyaq, Bacău) a venit cu primul Audi e-Tron, pe care-l vom urmări cu mult interes.
Silviu (Model 3, București) și-a luat rămas bun de la raportările lunare, după o foarte îndelungată colaborare la proiect, începută în iulie 2020 cu un Peugeot e-2008.
MULȚUMIM Silviu! Drumuri bune în continuare, te așteptăm oricând cu relatări despre viitoarele tale mașini electrice, care să îmbogățească zestrea celor opt articole scrise pentru toți cei interesați de mobilitatea electrică, așa cum se vede de la volan.
Cele 17 modele participante la bilanțul lunii aprilie au la bord un total de 2.226.688 km, ce reprezintă garanția informațiilor bine documentate:
- Hyundai Kona – 10 participanți din Sibiu, Cluj, Câmpina, Dej, Baia Mare, Timișoara, Târgu Mureș, Târgoviște, Bolvașnița (jud. CS), Arad (în ordinea înscrierii în proiect);
- Tesla Model 3 SR – 5 participanți din Câmpina, București (2), Craiova și Chiajna;
- Tesla Model 3 LR – 3 participanți din Ineu, Mangalia și Michigan (SUA):
- Tesla Model Y – 4 participanți din București (2), Brașov și Sibiu;
- ID.3 – 5 participanți din București (2), Cluj (2) și Timișoara;
- Dacia Spring – 4 participanți Fălticeni (2), Pitești și Iași;
- Peugeot 208 – 2 din Timișoara și București;
- IONIQ 5 – 2 din Timișoara;
- Renault ZOE – 2 din Crivina (jud. PH) și Târgu Mureș;
- VW e-Up – Cluj;
- Skoda Citigo – Timișoara;
- Fiat 500e – Timișoara;
- Volvo XC40 – București;
- Skoda Enyaq – Bacău;
- Audi e-Tron – Bacău;
- Renault Megane – Deva;
- Kia Niro – București
Harta cu localitățile de reședință (marcate cu albastru) a rămas neschimbată față de luna precedentă. În schimb, cea a evenimentelor din seria ElectRoMania s-a îmbogățit cu cinci puncte: Reșița, Brebu Nou, Caransebeș, Sibiu și Deva (în ordinea derulării, marcate cu un fulger elmob albastru), între care Caransebeș a fost o premieră, mijlocită de colegul nostru Marius (Hyundai Kona, CS). MULȚUMIM Marius!
Sâmbătă 18 mai, aveți ocazia să întâlniții o parte a echipei noastre la expoziția CoBuild din Ciugud, unde vom fi prezenți pentru al doilea an. După lunile de vară, ne vom continua activitățile de promovare a mobilității electrice trăite la volan, cu evenimente la Șpring (jud. Alba) și din nou la Deva. Alte locații sunt binevenite, cât timp autoritățile locale sunt deschise la astfel de evenimente și doresc să ajute cu organizarea. Scrieți-ne pe adresa office@electromobilitate.com cu propuneri de locații și evenimente dedicate promovării adevărului, trăit la volan, despre mobilitatea electrică.
Parcursul și consumul din luna aprilie


Cu contribuția unui număr tot mai mare de călătorii lungi din străinătate, parcursul din aprilie a fost cu 18% mai mare decât cel din luna precedentă, iar consumul mediu pentru întreaga echipă a scăzut cu 6.3% odată cu creșterea temperaturilor medii.
Exemple de călătorii peste hotare în luna aprilie au fost descrise de Răzvan (Model 3 LR, Mangalia) și un nou colaborator pe blog Iasmin (Model 3, Timișoara):
- Tesla Model 3 LR – statistici din China și 2400 km cu startul la Mangalia
- Vacanță în Serbia cu Tesla Model 3
Costuri cu încărcarea
Costul încărcărilor raportate de colegii noștri rămâne cel mai controversat subiect în dialogul cu cei ce nu utilizează (încă) un automobil electric. Faptul că 82% din colegi încarcă acasă, iar mai mult de jumătate din aceștia au instalații fotovoltaice, rezultă în costuri minime după amortizarea investiției.
O altă sursă de nedumerire majoră este posibilitatea de încărcare la locul de muncă și faptul că în unele locații angajatorul achită energia electrică.
Dar cea mai ”ciudată” rămâne gratuitatea la stațiile publice, așa cum a relatat Cătălin (Model 3, Craiova) și Cristi (Model YP, Brașov) despre rețeaua Tesla Supercharger din unele țări.
Așteptam cu mult interes comentariile celor ce utilizează modele electrice în țară și străinătate, referitor la costurile încărcărilor de rutină și a celor din vacanțe. Vă MULȚUMIM pentru colaborarea la acest subiect încă prea puțin înțeles de cei interesați de mobilitatea electrica.

My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.