Vă amintiți ce scria Tudor (Peugeot e-208, Timișoara) în articolul despre înmatriculările din luna august?
Să ne reamintim împreună:
738 de vehicule au fost noi, iar 540 au provenit din importuri rulate. Acestea din urmă au avut o pondere de 42,25% din totalul înmatriculărilor electrice. Cu alte cuvinte, aproape trei din cinci unități au fost noi, iar puțin peste două din cinci au fost electrice rulate aduse din import.
În această conjunctură este în continuare interesant de urmărit evoluția veteranelor din garajul nostru virtual, chiar dacă rând pe rând și-au luat rămas bun: VW e-Up!, Fiat 500e, VW ID.4, Peugeot e-2008, Kia Niro și Nissan Leaf.
Au rămas însă alături de noi Skoda Citigo, Renault ZOE și electro-leul lui Tudor (Peugeot e-208), rănit și imobilizat în service din luna iunie!
Chiar dacă înmatriculările au fost mici, parcul BEV din România la sfârșitul lunii august indică 491 Peugeot e-208 și 326 Citigo.
În schimb ZOE continuă să fie prezentă pe locul 5 cu 2458 exemplare în circulație, depășită doar de Spring, Model 3, Model Y și Kona. Reprezentând 3,3% din parcul BEV din România, ZOE ne dă încredere că ne vom reîntâlni cu alte exemplare rulate, pe care le vom monitoriza pe termen lung, așa cum ne oferă posibilitatea în prezent Márton (Zoe, Târgu Mureș) și Dana (Târgoviște).

Renault Zoe – Dana, Târgoviște
În luna august, Zoe a continuat să-și facă excelent treaba pentru care a fost cumpărată: să asigure o
navetă zilnică de 70 km dus-întors și umblat prin oraș în weekend.


- Parcurs total în luna august: aprox. 1700 km, în oraș și pe drum national.
- Consumul a fost undeva la 13 kWh/100 km.
- Am încărcat 230 kWh cu costuri 0, astfel:
- 60 kWh de acasă, din fotovoltaic și din baterii
- 170 kWh de la job.
În ciuda unor mici probleme (martori în bord de airbag și cameră de marșarier care când apar, când dispar și de care nu am avut timp să mă ocup), mașina funcționează foarte bine.
Skoda Citigo – Doina și Wiwi, Timișoara
Nu știm cât de corecte sunt valorile indicate de aplicația utilizată, dar consumul mediu a rămas agățat de trei luni la fabuloasa valoare de 8,6 kWh/100km, demonstrând practic avantajele teoretice unei mașini mici și ușoare, dedicată traficului în aglomerațiile urbane.
Pentru cei 535 km parcurși în luna august Doina și Wiwi au cheltuit 50,54 lei, ceea ce reprezintă 9,4 lei/100km.
Renault Zoe – Márton, Târgu Mureș
Zoe 41 a parcurs în luna august 1526 km cu consum 15.2 kWh/100km pe bord, temperaturi de +33C in Târgu Mureș.
Am încărcat 284 kWh inclusiv pierderi de încărcare, din care 221 kWh aport solar.
Costurile de încărcare sunt de 100 ron.
Dacă as fi circulat distanta cu VW Sharan al meu, as fi alimentat de 1336 RON.
Peugeot e-208 – Tudor, Timișoara
Din păcate Peugeot-ul este în continuare blocat în service în așteptarea imobilizatorului… nu știm încă cum se va rezolva problema, cert este că sunt complet dezamăgit de producătorii europeni și de modul în care își tratează clienții.

My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.








