Bine ai venit Mercedes EQA

In vara anului 2018, la prima întâlnire cu echipa de la Casa Auto Timișoara, am prezentat împreună cu Eugen un concept foarte simplu de educație prin test drive, care stă la baza proiectului Electromobilitate. Am fost întimpinați cu multa deschidere, dar și un mare regret că: „Din păcate, nu avem modele electrice în programul de vânzare”.

Cu toate acestea, după doar patru luni a apărut oportunitatea începerii colaborării cu un Hyundai Ioniq model 2018, care a devenit celebrul Ionică, calul de bătaie al proiectului (alături de TM 3), care a inițiat mai mult de 300 de persoane în tainele condusului electric pe drumurile de munte din jurul Sibiului, dar și la Arad, Deva și Timișoara.

Când Ionică a cedat locul de onoare lui Porto (Hyundai Kona) în iunie 2020, am avut a doua discuție amplă, despre viitoarele modele electrice disponibile în gama de mărci comercializate de Casa Auto și posibile colaborări viitoare.

Pentru Ford, erau deja cunoscute informațiile tehnice despre Mustang Mach-e și chiar dacă livrările în SUA sunt întârziate cu opt săptămâni, primele exemplare pentru Europa au fost livrate în Norvegia, încă din decembrie 2020.

In gama Mercedes, era disponibil la acea dată doar EQC, dar planurile de producție ne comunicau clar că 2021 va fi un an foarte important pentru diversificarea ofertei, odată lansarea a patru modele noi 100% electrice:

  • EQA
  • EQB
  • EQS
  • EQE

Mercedes EQA – livrările demarează în februarie

Fiindcă livrările pentru EQA, planificate pentru Europa și China, vor începe în câteva săptămâni, am aruncat o privire mai amănunțită la dimensiuni și performante, alături de principalii concurenți.

Bănuiesc că pentru susținătorii celei mai vechi firme auto, cu siguranță una din cele mai prestigioase în segmentul premium, nu exista concurență, dar cifrele spun altă poveste.

Am „îndrăznit” să așez alături de EQA în tabelul comparativ noul VW ID.4, care va fi de asemenea lansat în Europa și China, în plus din 2022 se va asambla și în SUA.

Producția pentru modelul G3 al startup-ului Xpeng a început în 2018, dar nu a urcat de atunci în top 10 al înmatriculărilor din China. G3 și-a găsit locul în tabelul de mai jos pentru autonomie, performanțe dinamice și tehnologia de vârf pentru conducere autonomă.

In plus, Xpeng a urcat pe locul 15 în clasamentul companiilor auto, după valoarea de capitalizare pe bursă (în urma cotației la New York în august 2020), înaintea grupurilor FCA și PSA, de a căror contopire în Stellantis discutam ieri, sau Nissan și Renault, alți competitori redutabili în domeniul electricelor.

Sursa datelor din tabel pentru EQA și ID.4 este EVdatabase, iar cele pentru G3 provin de la auto-data și un articol AFP din 21 dec 2020, despre lansarea livrărilor în Norvegia, unde prețul pentru G3 începe de la echivalentul a 33.700 euro.

Detalii tehnice si echipamente opționale pentru EQA găsiți aici

O privire în viitor

O privire înapoi, spre linia de start a parteneriatului cu Casa Auto Timișoara în cadrul proiectului Electromobilitate, când nici un singur model electric nu era disponibil în vara anului 2018, până la cele NOUĂ automobile electrice disponibile în 2021 (5 modele Mercedes, 3 Hyundai și Mustang Mach-e) ne transmite viteza dezvoltării ofertei 100% electrice în acest scurt interval de timp.

De atunci oportunitățile pentru test drive-uri electrice s-au înmulțit la dealeri, iar restricțiile cauzate de pandemie, le-au rărit pe cele oferite de echipa noastră. Cu toate acestea, rămânem încrezători că doar condusul la munte poate transmite bucuria condusului electric, de care sunt incantați proprietarii, dar și pe cea a eficienței și simplității utilizării unui automobil electric în viața de zi cu zi.

De un lucru suntem siguri, cine a decis să facă pasul în universul mobilității electrice, cu greu și doar constrâns de factori externi (lipsa posibilității de încărcare acasă sau la serviciu, rețea de încărcare publică subdezvoltată, distanțe foarte lungi de parcurs în mod frecvent) se mai întoarce la un model cu motor termic.

In acest context, așteptăm un EQA în mini flota noastră, cu aceeași nerăbdare cu care trepidăm să facem cunoștință cu IONIQ 5.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.