Așa cum precizam în cronica săptămânală, Dacia Spring a vizitat reprezentanța Dacia – Darex Suceava – pentru efectuarea reviziei la 2 ani. Cu odometrul aflat la 50.644 km, mașina a împlinit ”sorocul” de revizie, fiind și avertizat în bord: ”Service obligatoriu!”
Am observat o creștere a nivelului de profesionalism al personalului implicat în procesul de verificare și diagnosticare. În timpul celor 90 de minute cât mașina a fost ”imobilizată”, s-au realizat lucrări specifice reviziei la principalele subansamble, respectiv:
- Instalație electrică
- Lumini exterior / interior
- Motor și fluide
- Elemente de securitate
- Mediu
- Calculatoare
- Test de sănătate al bateriei
In plus, un test amănunțit al suspensiei (testare amortizori) și al frânelor (testare eficiență forță de frânare). În formularul de test am constatat următoarele valori:
- 1.184 kg (masă autovehicul + șoferul de test)
- 8.243 N forță de frânare totală
- 2.806 N forță de frânare pentru frână de mână .
Sănătatea bateriei
Așadar, după 50.000 km și 2 ani de exploatare, Dacia Spring are un nivel de sănătate al bateriei de 95% (SoH – State of Health).

Pe ceasul contoarelor electrice de energie (stații încărcare, contor 230V) am încărcat 6.303 kWh. BMS-ul a înregistrat 6.038 kWh. La aceștia adăugăm și cei 685 kWh obținuți prin regenerare rezultând 6.723 kWh încasați de baterie.
Considerând 25 kWh un ciclu de încărcare 0-100%, ar însemna că după 269 de descărcări și încărcări repetate, bateria a pierdut 4.95% din capacitatea ei inițială în 2 ani de zile de funcționare. Pistolul de încărcare a fost conectat de peste 350 de ori, fie el CCS sau Type2.
Extrasele statisticilor din CanZE pentru Dacia Spring sunt prezentate în imaginile de mai jos.



Costul total de proprietate (TCO – total cost of ownership)
Este interesant de observat cum s-a redus TCO-ul (Total Cost of Ownership) de la un an la altul, pe măsură ce tot mai mulți km se acumulează la bord:
- cheltuielile cu energia electrică, asigurările, pneurile, revizia de doi ani, dar și cei 22.300 km acumulați într-un an au scăzut TCO-ul la 0.24 EUR/km (2025) față de 0.48 EUR/km (2024).


Îmi plac mașinile, trenurile, sunt pasionat de industria transporturilor, în general și de industria feroviară, în particular, călătoresc de-a lungul și de-a latul României, Europei, experimentând provocările mașinilor electrice, care mi-au demonstrat că oferă o lume mai bună, mai curată și liniștită pentru urmașii noștri! Hai la drum cu mașina electrică!