Cronica Model 3 și un exemplu de autonomie necesară vs. imaginară

Model 3 a rămas solid ancorat în preferințele clienților români, fiind depășit doar de Spring în parcul auto 100% electric de la finalul lunii februarie, așa cum am subliniat recent în bilantul lunii februarie.

Cu siguranță această atracție este serios pusă la încercare de declarațiile politice marca Elon Musk, care se reflectă cât se poate de negativ asupra firmei Tesla.

Model 3 în cadrul proiectului Electromobilitate

Consum mediu săptămânal

Marius – Câmpina

03 – 09  MARTIE  2025

  • km parcurși – 219
  • kWh consumați în Drive – 29
  • kWh consumați în staționare – 13
  • consum mediu – 13,3 kWh/100 km
  • durată deplasare – 252 minute
  • viteza medie – 52,1 km/h
  • temperatura medie a aerului – 6,1°C
  • kWh încărcați – 44
  • cost încărcări – 0 

Temperaturi în creștere săptămâna aceasta. Temperatura medie a bateriei a fost de 10°C.

AQI (Indicele calității aerului) a avut valori cuprinse între 28 și 78, cu o medie de 52.

Am efectuat o încărcare, la locul de muncă.

Betty și Alex – Săbăreni

In săptămâna 3-9 Martie Tesla Model 3 SR+ 55kWh, are următoarele date:

Mihai – Fălticeni

În săptămâna ce a trecut, mașinile s-au încărcat aproape la 100%, mulțumită zilelor cu mult soare.

Pentru Tesla Model 3 2024:

Săptămâna #10: 3 – 9 martie 2025 (90% SoC) – Odo: 9114 km

  • Distanța parcursă: 308 km (5% urban, 95% extra-urban)
  • Viteza medie: 56 km/h
  • Consum mediu: 11.3 kWh/100 km
  • Cost încărcări: lei (0 kWh x 2.15 lei/kWh)
  • Număr încărcări: 1. 1 set de încărcări acasă ( 82 kWh la contor, 75 kWh în mașină ) cu aport 100% solar.
  • Energie încărcată: 82 kWh 
  • Energie consumată în Drive: 35 kWh

Mai multe detalii despre premierele din săptămâna trecută găsiți într-un articol dedicat:

Model 3 LR

Vremea s-a încălzit și în frigurosul Michigan, iar consumul pentru veterana TM 3 LR rwd, fără pompa de căldură, a revenit pe unde era la începutul lunii noiembrie.

Într-o săptămână însorită, cu temperaturi plăcute, chemarea ultimelor petece de zăpadă pe pârtiile din apropiere a fost irezistibilă.

Împreună cu un drum la aeroport și cel de duminică, la locul buclucaș de derulare al test drive-ului cu noul Model Y, s-au adunat 523 km, aproximativ dublul distanței parcurse în mod obișnuit (voi reveni mai jos la subiectul parcursului imaginar vs. real).

Consumul mediu 14.5 kWh/100km este un vestitor al primăverii în ”limba el-mobil”. Chiar mai promițători sunt cei 153 km, parcurși de la ultima încărcare, cu un consum mediu de 13.8 kWh/100km.

Toate încărcările au fost la priza casnică din garaj, unde sâmbătă seara am setat limita la 100%, pentru a evita probleme duminică, când erau programate două drumuri mai lungi. Fiindcă nu mi-a prea plăcut autonomia indicată la 100%, am aruncat o privire la parcursul din ultimele 82 săptămâni, de când Marius (Câmpina) m-a convins să transmit datele săptămânale.

La început mi s-a părut oarecum ridicol să comunic informații săptămânale despre o mașină veche de cinci ani, cu mai mult de 127.000 km la bord. În plus, aveam date suficiente de la Model 3 mult mai noi, echipate cu pompă de căldură și alte îmbunătățiri aplicate pe parcurs.

După un an și jumătate, recunosc că a fost un exercițiu foarte util pentru a înțelege mai bine de câte ori am avea nevoie cu adevărat de autonomia și viteza de încărcare încă satisfăcătoare la acest exemplar din 2018.

Cu privirea ațintită la dunga roșie, aproape orizontală, ce reprezintă media parcursului din ultimele 82 săptămâni, am ajuns la următoarele concluzii:

  • parcursul mediu începând din august 2023, a fost mai mic de 500 km, ceea ce presupune una, maxim două (iarna), încărcări pe săptămână;
  • Nevoile de deplasare au rămas constante, călătoriile de peste 1000 km/săptămână fiind tot mai rare.

Recomand monitorizarea parcursului săptămânal real, fiindcă în cele mai multe cazuri am constatat că diferă semnificativ de cel imaginar. Pe baza acestor date, rezultă că un model cu autonomie mai mică, ar fi suficient pentru nevoile noastre actuale și viitoare. Dincolo de masa mai mică a acumulatorului și implicit a mașinii, cel mai atractiv aspect este prețul mai rezonabil.

Poate este contra-intuitivă dorința noastră de ”down-sizing” după șapte ani cu Long Range, dar cifrele indică o realitate de necontestat: nevoia unei autonomii de peste 400 km a devenit atât de rară pentru noi, că nu mai merită cheltuiala mare la achiziție.

O ultima informație de la bord, AQI – air quality index bun, după câteva zile cu vânt puternic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.