by În articolul precedent vă povesteam de excursia de la Brașov la Tulcea, prin Buzău. Astăzi o să vă relatez cea de-a doua zi a micii escapade de 1 mai.
Din păcate, camera mea de bord s-a încăpățânat să nu mă alerteze ca a cedat cardul de memorie așa multe imagini pe care mă bazam să le prezint din această sursă nu sunt disponibile. Dar cu siguranță imaginația vă va ajuta să le reconstruiți.
Aici mai găsiți un articol din 2021 în care am prezentat un traseu asemănător, tot prin Dobrogea.
Revenind…
Ne-am trezit pe la 8 și după ce am servit o cafea la micul dejun, am făcut o plimbare pe recent renovata faleză din Tulcea.
După o plimbare prin briza rece a Dunării, am zis să fac o plimbare pe malul drept al brațului Sf. Gheorghe, cât de departe pot ajunge cu mașina în Deltă. Nu mai fusesem pe drumul de pe mal de prin 2002, atunci când mergeam cu bicicleta în Deltă, de la Dorohoi.
Peste noapte, din motive încă necunoscute, mașina se încărcare doar până la 75%. Pare că stațiile Type2 montate de primărie nu funcționează chiar la parametrii normali. Dar asta nu a fost o problemă pentru a porni la drum.
Odată ieșiți din Tulcea, drumul este de o calitate impecabilă până în Dunavățul de Jos, unde ne-am și întors. Este cel mai estic punct al României în care poți să ajungi doar pe cale rutieră (de aici mai la est, doar dacă urci mașina pe barcă).
Satele renovate, curate, cu multe pensiuni cochete. Fiind o zi de duminică, lipovenii, mândri îmbrăcați în haine cu motive florale, alături de turiști făceau bisericile din sate un centru mundis. La acest peisaj mai adăugați și îmbinarea dintre cel mai vechi și cel mai nou pământ de pe teritoriul țării.
După câteva clipe petrecute în Dunavățu de Jos, am căutat o pensiune unde să mâncăm un borș de pește, așa că am hotărât să ne întoarcem până în Mahmudia la Casa Teo. Restaurantul pensiunii are vedere directă la brațul Sf. Gheorghe. Restaurantul nu este foarte mare, dar mâncarea e delicioasă. Noi ne-am înfruptat cu un platou pescăresc și un borș de pește. Dacă doriți să mâncați aici, vă recomand să sunați și să faceți o rezervare.
De la Mahmudia am plecat spre Constanța, cu speranța că o să prindem o faleză liberă. Drumul, de la Tulcea la Constanța este de o calitate foarte bună, dar lung, drept și de la un punct plictisitor… Ai sentimentul că mergi prin pampas… Așa că nimic special despre drumul până la Constanța…
La Constanța n-am stat mult, că pe faleză nu aveai unde să arunci un ac, iar zona era un vacarm… am decis să plecăm când am văzut cât de greu ne mișcăm în zonă. Până la plecare mașina s-a încărcat până la 75%, având mai mult decât îmi era necesar să ajung până la Călărași.
De la Constanța am plecat spre Peștera Sf. Apostol Andrei. Nevastă-mea știind că dacă mă scapă la Adamclisi, n-ajungem de grabă acasă, a ieșit la vot că sărim peste Adamclisi. În schimb, eu vă recomand să vizitați atât Tropaerum-ul cât și Muzeul, dar vă recomand maximă atenție la cetate – mai ales pe timp de vară unde devine un rai pentru reptile.
Vă las mai jos câte o poză de la Tropaerum și de la Muzeu, făcute într-o excursie de anul trecut. Nu pun mai multe, recomandându-vă să le vizitați.
Cum treci de Adamclisi, peisajul se schimbă puțin până la Ion Corvin, fiind probabil cea mai săracă zonă din România. Dar drumul până acolo e aproape impecabil.
Peisajul la Sf. Andrei este nu că dezamăgitor, chiar revoltător, luând în considerare valoarea spirituală a patronului nostru național.
Poate totuși B.O.R și bo$$ul de la Arhiepiscopia Tomisului investesc puțin în întreținerea și amenajarea locației la un nivel corespunzător.
De la Peștera Sf. Andrei am plecat spre Ostrov, unde urma să luăm bac-ul spre Chiciu. De la Băneasa până la Lipnița drumul este puțin discomfortabil. Nu are gropi, dar e vălurit și na… sunt ceva km.
În coborârea spre Ostrov, am oprit la Mănăstirea Dervent.
Poate vă întrebați ce este așa special cu această mănăstire. Nu departe de aceasta, la 4 km depărtare, pe teritoriul actual al localității Ostrov se afla Cetatea Durostorum. În timpul lui Dioclețian, în Dobrogea, au fost consemnată oficial primile martirizări de pe teritoriul actualei Românii. Această act atestă prezența creștinismului prin părțile astea în sec III d.Hr.
Tot de la Dioclețian avem și prima consemnare a acordării muceniciei, tot la Durostorum, izvoarele istorice consemnându-i pe Maximus, Quintilianus, Dadas, Iulius, Secondo și Dasius ca mucenici în basilica Durostorumului. Această cetate a fost distrusă de pecenegi în secolul XI, împreună cu cetatea Capidava.
După luptele Războiului de Independență din 1877-1878 (în urma cărora Principatul Român a primit Dobrogea și Cadrilaterul compensând pierderea Bugeacului – cetățile Kahul, Izmail și Chilia, Cetatea Albă), Protos – un cioban surdo-mut din regiune a descoperit 4 cruci pe amplasamentul actual al mănăstirii. Cruci din var roman. De la începutul secolului XX și până spre 1920, un localnic pe nume Atanasie Negară a ținut o serie de consemnări de vindecări petrecute la „sfintele cruci nepuse de mână omenească, ci crescute din pământ”
În 1923, episcopul Tomisului, Ilarie Teodorescu, înființează o așezare monahală, construită din lemn, primind terenul ca donație de la familia Andreevici, familie de negustori bulgari (o raritate a vremurilor), dar cu bune relații în regiunea Călărașilor.
În 1934, paraclisul bisericii de lemn a luat foc, icoanele și crucile descoperite de Protos rămânând intacte. 2 ani mai târziu P.S Geronție construiește actuala mănăstire, construcție din piatră, în stil brâncovenesc, după planurile lui Nicolae Săndulescu, unul din cei mai mari arhitecți din perioada interbelică și care a proiectat Palatul Telefoanelor din București și Palatul Justiției din Craiova.
Bineînțeles că geniile comuniste au închis mănăstirea în 1959, mănăstirea propri-zis mai fiind folosită de sătenii din Galiția, dar restul clădirilor au deservit IAS-ul din Ostrov.
A fost redeschisă după 1990, actualmente ÎPS-ul trântind ditai măgăoaia, dorind să construiască un fel de catedrală.
În apropriere de Dervent, este Păcuiul lui Soare – o insulă (ostrov) lungă de 6km, în albia Dunări. Pe capătul nordic al acestei insule se găsesc ruinele unei fortificații medievale încă neindentificată. Însă, prin corelație, istoricii bănuiesc că aceasta ar fi cetatea Vicina, un important centru comercial bizantin din regiunea Dunării de Jos din sec IX-X.
Știm că în timpul domniei lui Nicolae Alexandru (1352-1364) – fiul lui Basarab I, întemeietorul Țării Românești, la 1359, de la Vicina a fost adus la Curtea de Argeș, primul mitropolit al Țării Românești – Iachint de Vicina. Acesta a fost și primul reprezentant al Bisericii Române de Răsărit (Ortodoxă) în Sinodul Patriarhal al Bisericeii Creștine de la Răsărit. Adică a Constantinopolului. La acea vreme, Moldova nu avea o Mitropolie, cu atât mai puțin bănia oltenească iar transilvănenii nu mișcau de sub (la acea vreme) bocancul Bisericii de la Apus (Roma).
Nah că iar am scăpat la istorie și cum Dobrogea este extrem de ofertantă la acest capitol…. sper ca la un moment dat să potențăm valoarea acestei regiuni întrucât mare parte din izvorul nostru național se află acolo. Și arată cum am fost născuți din interacțiunea multor popoare, dintr-un univers extrem de cosmopolit, care se păstrează până astăzi. Și dovedește că nu „ne-am născut” vii și autodeterminați din daci și romani ci ni s-a dat naștere din liniștea și pacea găsită în acest colț de lume de oameni exilați, rupți de poporul lor, care barbari, care nobili, politeiși, monoteiști, albi, negri, galbeni… dar toți pe acest pământ și-au găsit puterea de îngropa conflictele și de a dezvolta o viață armoniasă bazată pe multiculturalism și toleranță.
Când aud toți sfertodocții că alfa-ul istoriei noastre este interacțiunea dintre daci și romani, mă trec apele de supărare. Uităm de mulți alții cărora le datorăm atât de mult. Ca la orice mâncare, savoarea și finețea vine din condimente și modul de preparare, nu din ingrediente. Ingredientele dau consistență și reprezintă baza farfuriei, dar o mâncare este mult mai mult de atât.
Revenind…
Pe fondul unui apus superb, coborâm în Ostrov pentru a lua bacul spre Chiciu. La bac am stat cam 30 de minute la coadă
Inițial am vrut să încarc la Călărași, dar după o zi de drum, pasagerii au fost răpuși de somn. Mai aveam aproape 40% baterie, așa că am zis că nu îi mai trezesc și merg direct spre București, dacă va mai fi nevoie, având suficiente stații disponibile. Așa că am continuat pe „drumul vechi” spre Constanța – DN3, până la Lehliu. Înainte să urc pe autostradă, cam simțeam nevoia unei descărcări fiziologice, așa că am lăsat mașina la încărcat la Penny și eu mi-am rezolvat treaba peste drum, la Rompetrol.
Când am plecat din Lehliu, începuse și o ploaie torențială, dar nu a fost o problemă, ajungând la destinație cu suficientă rezervă.
După ce am lăsat unul din pasagerii mașinii la destinație și am mai schimbat câteva vorbe, am găsit mașina încărcată până la 85% așa că, am plecat direct spre casă. Cu o mică pauză de cumpărat energizant de la Rompetrol Câmpina. Am ajuns acasa cu 42
A doua zi, ne-am trezit, ne-am jucat cu Mura, am încins grătarul și am umplut paharul cu un vin de „ananas” (un verișor de-al otonelului) și ne-am bucurat de priveliștea din grădină…
Până la următorul #Electrip, numa’ bine – rău la nime’ !
Ultimii 10 ani din viata i-am dedicat securitatii ciberneticii, astazi fiind arhitectul la nivel global pentru solutii de securitate in domeniul identitatii si administrarii accesului. Aceasta implicare a insemnat si dezvoltarea unor programe de masterat de securitate cibernetica la universitati din Romania. Iubesc antreprenoriatul si intraprenoriatul, motiv pentru care ma gasiti implicat activ in multe preacceleratoare si acceleratoare de inovatie tehnica, din Romania.
