FOTOREPORTAJ – al treilea eveniment THOR – Tesla Happy Owners România

În sfârșitul de săptămână de 1 Mai am avut plăcerea să particip la un eveniment deosebit organizat de Asociația Tesla Happy Owners România, pe scurt T.H.O.R.

Înainte de a vă delecta cu minunatele imagini surprinse, vreau să vă spun câteva cuvinte despre această frumoasă grupare, care a fost creată din dorința de a schimba percepția oamenilor despre conviețuirea cu o mașină electrică.

Deși asociația a luat ființă doar cu câteva luni în urmă, entuziasmul și determinarea celor 17 membrii fondatori au făcut posibile organizarea a trei evenimente în scurt timp. Toate aceste întâlniri au avut ca scop susținerea misiunii Tesla, avantajele mobilității electrice, sustenabilitatea, energii regenerabile.

Prima întâlnire a fost pe data de 8 Ianuarie, la Cuibul de Lemn, în Râșnov, cu participarea a 10 Tesla și proprietarii lor.

Al doilea event a fost în 25-26 Februarie, la Vila Zorile din Poiana Brașov, unde au participat 22 Tesla.

Al treilea eveniment a fost în acest ultim weekend, pe 29-30 Aprilie și s-a desfășurat la Cheile Grădiștei și Castelul Bran. De data aceasta au fost 30 Tesla pe 29 Aprilie, respectiv 26, pe 30 Aprilie.

Eu am avut posibilitatea să ajung abia sâmbătă, pe data de 30 Aprilie, în jurul orei 15.00. Întâlnirea s-a desfășurat în Parcul Regal al Castelului Bran și a avut parte de o numeroasă asistență. Pe lângă cele 26 Tesla prezente împreună cu proprietarii lor, au participat și alte câteva zeci de entuziaști, admiratori și curioși care s-au strâns să admire minunatele noastre jucării electrice! Bineînțeles că toată lumea a fost răsplătită cu bine-cunoscutul Lightshow!

Am avut parte de o vreme superbă și am avut ocazia să schimb câteva impresii cu membrii grupării, toți oameni minunați, cu care de abia aștept să mă revăd! Deja încep discuțiile pentru organizarea următorului eveniment al T.H.O.R.

Promit să vă țin la curent cu detalii, pe măsură ce vor apărea! La final, vă mai las patru imagini surprinse în cele două zile ale întâlnirii proprietarilor de Tesla.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.