Anul 2020 va rămâne marcat în amintirea colectivă prin milioanele de victime cauzate de pandemie, lock down, izolarea prelungită și efectele economice negative ce au urmat.
În domeniul auto, efectul opririi liniilor de producție a dus la dereglarea mecanismului internațional de livrare a miilor de piese necesare asamblării unui automobil și la o criză majoră de componente, mai ales electronice.
Din complexul univers al producției, vânzării și întreținerii autovehiculelor de tot felul, făceau parte înainte de 2020 saloanele auto internaționale, ample întâlniri pentru firmele interesate cu publicul țintă și nelipsiții jurnaliști.
Prima victimă a fost salonul auto de la Geneva, unde expozanții aveau standurile finalizate, când s-a decis închiderea manifestării, una din marile tradiții auto europene, desfășurată anual pe teren neutru începând din 1905. Pauza de trei ani și încercarea de resuscitare din 2024, după o ediție în Quatar (2023), a rezultat anularea manifestării auto cu cea mai îndelungată istorie europeană.
Fiindcă toate noutățile și materialele de promovare, pregătite pentru întâlnirea de la Palexpo din Geneva, nu puteau fi risipite, organizatorii și producătorii au decis la repezeală să țină conferințele de presă online, la fel cum începea să se deruleze activitatea zilnică și învățământul.
Greu de înțeles la momentul respectiv, când părea doar o soluție de criză, dar prezentările online au avut o semnificație majoră, care a subminat autoritatea saloanelor auto pe termen lung. In primul rând, executivii au recitat materiale pregătite de meșterii cuvintelor, citindu-le nestingheriți de pe teleprompter și mai ales fără întrebările incomode ale jurnaliștilor la final.
Costurile de lansare a noilor modele au scăzut, participarea la un salon auto fiind o cheltuială și bătaie de cap considerabilă, în timp ce numarul participanților la conferințele virtuale a crescut fără barierele de tot felul puse în calea deplasărilor internaționale.
Când diferite manifestări au revenit timid la formate noi, vezi prima ediție IAA la München, ne-am întrebat dacă mai sunt viabile saloanele auto?
Detroit Auto Show 2025
Nici fosta sărbătoare auto din Motor City, sediul traditional al celor trei mari productori americani GM, Ford și Chrysler, nu a fost scutită de trauma indusă de pandemie în 2020. Mai întâi anulat, apoi transferat într-o luna mai prietenoasă cu vizitatorii, ianuarie fiind cunoscut pentru furtunile de zapadă și temperaturile scăzute în zona Detroit, fostul NAIAS – North American International Auto Show nu a mai revenit la splendoarea dinainte de 2020.
- Fotoreportaj NAIAS 2022 – impresii de la salonul auto din Detroit
- NAIAS 2023 Detroit văzut prin prisma mobilității electrice
Interesul scăzut al producătorilor internaționali pentru o manifestare desfășurată pe o piață auto foarte mare, dar izolată și protejată cu tarife și cu legislație instabilă, în schimbare radicală odată cu noile administrații instalate la Casa Albă, a redus NAIAS pentru ediția 2025 la un târg auto, denumit simplu Detroit Auto Show.


Organizat de dealerii din zonă, târgul auto nu a fost cu mult diferit de o vizită în show room-uri, cu excepția că toate exponatele au fost aliniate pe două etaje sub același acoperiș. La fel ca anul trecut, pentru a umple spațiul enorm oferit de complexul expozițional de pe malul râului Detroit, ce desparte SUA de Canada, organizatorii au alocat spațiu amplu pentru pistele dedicate scurtelor plimbări cu modele electrice.

Pentru mulți vizitatori probabil este prima expunere la accelerația de care este capabil un model electric, fiind prima întâlnire cu Rivian, Tesla, Hummer și Mach-e, dar și ID Buzz sau Fiat 500e… Da! Fiat 500e a fost prezent la Detroit Auto Show 2025, fiind unul din puținele modele electrice oferite de grupul Stellantis pe piața nord americană.


Singura speranță pentru un posibil viitor electric la Stellantis este platforma comună destinată pentru pickup-uri și SUV-uri asamblate pe șasiurile nord-americane.

In absenta unor noutăți reale, un concept trebuia să atragă publicul, prezent în număr foarte redus în după masa geroasă de ianuarie pe care am ales-o pentru vizita la Detroit Auto Show.


Tot unui concept a încredințat și Buick rolul de magnet pentru public, din aceleași motive.


Adevăratele vedete ale târgului au fost din nou, la fel ca întotdeauna, V8-urile împachetate în fel și chip în camioane, SUV-uri și mai rar în mașini cu adevărat atractive, cum este Chevy Corvette ZR 1.



De ceva mai multa atenție s-a bucurat un vehicul de vacanță, conceput pe baza furgonetei electrice Brightdrop, care a pornit la drum ca marcă independentă în familia GM, doar pentru a fi înglobată în sub-brandul Chevrolet începând de anul trecut.

Tot în randul van-urilor a fost încadrat și ID Buzz, care din fericire pentru grupul VW din SUA a câștigat titlul de Utility Vehicle of the Year.

Dacă tot am ajuns la vehicule utilitare, să menționăm reîntâlnirea cu Holon people Mover, echipat cu tehnologia autonomă de la Mobileye. Daca săptămâna trecută la CES se integra perfect în peisajul futuristic de la Consumer Electronics Show din Las Vegas, aici în Motor City era mai degrabă o ciudățenie stinghera printre uriașii arhaici, ce dominau peisajul auto.


”King of the Mountain”
O foarte notabilă excepție a fost standul unde Ford a expus pe ”King of the mountain”, prototipul 100% electric construit pentru cursa de la Pikes Peak, o prestigioasa competiție pe traseu montan, care urcă de la 1440 m pana la 4300 m altitudine, pe un traseu de 20 km cu 156 de viraje.





A fost punctul culminant al vizitei anuale, o tradiție demarată în anul 2000 (un sfert de secol!) împreună cu fiul meu Caius, implicat în lumea curselor de slalom la nivel național, în calitate de concurent, organizator și constructor de prototipuri destinate acestui gen de competiții.



După o scurtă vizită la standul Hyundai, dominat de un IONIQ 5N (din punctul meu egoist și electro-deformat de vedere), am pornit spre etajul 1 care este rezervat micilor ateliere de modificat orice mișcă pe pământ. Intre rarități și unicate, cum este un exemplar original Porsche participant al faimosul Paris-Dakar, au fost prezente destule ciudățenii sau chiar hidoșenii… dar depinde de gustul fiecăruia.
Am lăsat pentru final, o plimbare la pas foarte încet, într-un spațiu expozițional nou, rezervat unor bijuterii auto moderne fără egal. Erau atât de multe exemplare exotice, înghesuite într-un spațiu prea mic și iluminate ciudat, cu nuanțe schimbătoare în general întunecate, încât am avut îndoieli dacă imaginile captate pot reflecta splendoarea automobilistică prezentă.
O întrebare generală: când auziți Ferrari sau Aston Martin vă gândiți la SUV-uri? Și totuși…


Interpretări clasice și moderne ale minimalismului auto




Performanță la prețuri astronomice




Să ne revedem cu bine în 2026!

My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.