Chiar și o scurtă privire la bilanțul parcursului din luna noiembrie dezvăluie o realitate ignorată de cei ce vor cumpăra electrice doar când vor avea autonomie de 1000 km, până atunci preferând fiecare să polueze cu ce poate.
Electricele cu autonomie de 1000 km bat la ușă și odată cu producția în serie a acumulatorilor solid state, suntem convinși că vor fi producători care vor scrie cu mândrie cifra magică 1000 KM AUTONOMIE în specificațiile tehnice.
In realitate, chiar dacă se vor livra cu abonament gratuit la scutece, 1000 km sunt foarte greu de realizat fără pauze. Tot atât de rare sunt cazurile în care avem nevoie de 1000 km parcurși într-o singură zi, cu excepția participanților la #RO1000 Challenge.
Bilanțurile noastre lunare dovedesc acest aspect cu prisosință. Doar Ciprian (Gura Humorului) a trecut în noiembrie de 2000 km, în contextul navetei zilnice de la Gura Humorului la Suceava și retur, un traseu de aproximativ 80 km/zi, care se poate parcurge și cu cea mai „short range” mașină din garajul nostru virtual.
Desigur, în perioada concediilor distanțele parcurse sunt mai lungi și atunci se vede avantajul unui model echipat cu acumulator mare și/sau viteză mare de încărcare. În rest, doar balast suplimentar cu impact asupra consumului, împreună cu prețul mare de achiziție.
Bilanț Echipa Long Range – noiembrie



VW ID.7 – Cristi, Brașov
Datele lunii noiembrie:
- Distanță: 1.042 km
- Consum mediu: 19,8 kWh/100 km
- Încărcări: 251,25 kWh
- Cost total: 430,25 lei
- SOC început: 28%
- SOC final: 74%
- cost mediu 41,3 lei/100 km

IONIQ 6 – Daniel, Dej
Pentru luna noiembrie avem:
- 1450 km parcurși
- 16.2 kWh consum mediu
- 311 kWh încărcați
- 0 lei cost încărcări

Fără probleme.
Model 3 LR – Ciprian, Gura Humorului
Luna noiembrie:
- 2008 km
- 314,5 kWh încărcați
- 15,6 kWh/100km consum
- cost deplasare 39 Ron.

Mașina a primit numere autohtone, urmează un Casco.
Până acum numai de bine în afara faptului că nu mă pot obișnui și pace cu semnalizările pe butoane, pt că am multe giratorii pe drumurile mele. Prin urmare am comandat manetele varianta de la S3XY.
Model 3 Performance – Bogdan, București

Pentru luna noiembrie avem:
- Distanța totală: 423,2 km
- Consum total: 92,8 kWh
- Consum mediu: 21,9 kWh/100 km
Nu am nimic deosebit de raportat. Mașina a fost utilizată exclusiv în mediul urban, pe drumuri scurte, staționată afară pe timpul zilei, cât sunt la birou, cu Sentry Mode activat.
Încălzire în scaune și volan în timpul mersului. Tot încerc să-mi fac timp să trec pe anvelopele de iarnă.
Model 3 LR – Teo, Timișoara
În luna Noiembrie Model 3-ul a parcurs 1605 km cu un consum de 18.8 kWh/100 km. O mare parte din distanță a fost parcursă la drum lung, pe autostradă. Teo și Laura s-au întors de la Cluj la începutul lunii Noiembrie, iar spre final au făcut o excursie la Sibiu.

Costurile cu încărcarea au fost 426 RON (26 RON/100 km) și includ încărcările de acasă și încărcările rapide de pe traseu, de la Supercharger sau stațiile rapide de pe autostradă.
Tesla a trecut la anvelopele de iarnă în luna Noiembrie.
La finalul lunii odometrul indica 25432 km.
Model 3 LR rwd – Moni și Dan, Motor City (Michigan)
După frumoasele călătorii de toamnă din octombrie, noiembrie a fost mai degrabă o lună cu drumuri locale în zona metropolitană pentru programul obișnuit cu nepotul: școală, înot, alte activități de weekend.
În 10 noiembrie am avut parte de prima ninsoare, iar în ultima zi a lunii s-a așezat un strat mai consistent.

- parcurs – 1704 km
- consum mediu – 17,6 kWh/100km
- încărcări doar acasă la priza casnică din garaj (chiar dacă aplicația Tesla zice că am fi încărcat și altundeva)



My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.









