Înmatriculări electrice în Europa, ianuarie 2021

Am discutat în câteva articole despre cât de rău a început anul pentru industria auto europeană, dar cât de bine progresează vânzările de vehicule electrice pe principalele piețe.

Odată cu finalizarea informațiilor compilate de EVsales, am alcătuit din nou topul dedicat doar variantelor 100% electrice, deși o bună parte din creșterea europeană se datorează hibrizilor plug-in promovați de țările mari producătoare de automobile.

Combinat, variantele electrice și hibrizii plug-in au atins 112.000 înmatriculări, ceea ce reprezintă o creștere de 50% față de aceeași lună din 2020 (înainte de pandemie).

Ținând cont ca piața auto tradițională a scăzut cu 26%, segmentul hibrizi plug-in împreună cu cel 100% electric a început anul 2021 la un nivel mai ridicat (14%), decât cel înregistrat la finalul anului 2020 (11%).

Oare ce au acuma de comentat cei ce anul trecut afirmau că 6%, cât a fost ponderea în ianuarie 2020, este o cota nesemnificativă pentru o modă trecătoare?

Clasamentul pe modele

Nu vom petrece prea mult timp comentând clasamentul pe modele, puternic distorsionat de înmatriculările proprii din decembrie, cu scopul evitării sau măcar al diminuării amenzilor pentru depășirea cotelor de CO2.

Am marcat cu o steluță toate modelele despre care obținem informații săptămânale direct de la proprietarii participanți la proiectul Elecromobilitate. Deși în Top-ul european figurează Smart Fortwo (marcat cu două steluțe), Klara ne furnizează informații despre experiența cu Smart Forfor în Timișoara.

Singurul model din topul european, despre care nu avem deocamdată informații directe de la proprietari în cadrul proiectului, este Audi e-tron. Prin urmare, daca doriți să aflați experiențele acumulate alături de masinile topului european, urmăriți rapoartele săptămânale ale proprietarilor din țară.

Puteți lua legatura directă cu participanții la proiectul Electromobilitate pe adresa [email protected], la rubrica de comentarii, pe facebook și noul Forum-electromobilitate.

Alte articole pe tema începutului de an în Europa:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.