Kia Niro și Peugeot e-2008 în miez de iarnă

Aminteam recent că pe lângă cele șase Kona, încă trei Niro produse de grupul coreean Hyundai-Kia, fac parte din echipa „coreeană” ce ne transmite săptămânal informații interesante de exploatare pentru proiectului Electromobilitate.

Următoarea grupare, după număr de participanți, ar putea fi denumită echipa „franceză” unde s-au înscris două Peugeot e-2008, două Renault Zoe și un Peugeot e-208. Înrudite prin platforma comună a grupului Stellantis (PSA + FCA) sunt cele două Opel Corsa, asamblate în Germania.

Ne-am propus să aruncăm o privire mai amănunțită la eficiența Niro comparativ cu e-2008.

Poate nu ați realizat cât de apropiate sunt dimensiunile celor două SUV-uri electrice.

Dar asemănările se încheie la acest capitol. Pe lângă diferența de design exterior, vizibilă de la mare distanță, alegerea motorului cu putere și cuplu mai mare și a acumulatorului pe măsură, denotă experiența câștigată de inginerii coreeni, aflați la a doua generație de modele electrice, după Ioniq și Soul.

Întâmplarea face ca toate cele trei Niro și două Peugeot-uri 2008 au reședința în București, prin urmare diferențele de consum și autonomie reală în perioada de iarnă, nu sunt cauzate de condițiile atmosferice. In schimb cazurile de utilizare sunt individuale, adaptate nevoilor de deplasare ale fiecărei familii și hobby-urilor personale.

Kia Niro

Grafic realizat pe baza informațiilor comunicate de proprietari

Așa cum este ușor de ghicit, pentru cei ce s-au familiarizat cu variația consumului mașinilor electrice iarna, Marius a parcurs săptămâna trecută distanțe ceva mai lungi (96 – 150 km) pe parcursul cărora consumul a scăzut sub 20 kWh/100 km (imaginea din stânga).

In același timp, traseele lui Teo au fost de maxim 46 km, prin urmare consumul indicat la bord, care a fost peste 20, chiar 32 kWh/100 km, reflectă mai mult energia consumată pentru climatizare, decât cea pentru deplasare.

Electronii au fost puși serios la lucru, pentru încălzirea interiorului și confortul copiilor lui Teo:

De fiecare dată am stat mult pe loc la încălzit, fără să fie băgată în priză
la ultimele 3 plecări 🙂

Trebuie să încălzesc pentru copii.

Acesta este marele avantaj al automobilelor electrice, care pot fi pre-încălzite oricând și oriunde, dacă sunt prevăzute cu funcția de încălzire fără conectare la o sursă de curent. In aceste condiții, consumul afișat devine secundar, la fel și autonomia estimată pe baza consumului de energie pentru climatizare. Prioritate are confortul pasagerilor!

Cel mai sănătos și ecologic a fost modul de deplasare practicat de Tibi săptămâna trecută, care ne scrie: „N-am mai ajuns la mașină din weekend, a fost o săptămână în care mai mult am mers pe jos, prin oraș„.

Peugeot e-2008

Grafic realizat pe baza informațiilor transmise săptămânal de Silviu și Ovidiu

După excursia de iarnă în lungime de 2400 km, Silviu a stat „mai aproape de casa” ultima săptămână, ceea ce după standardul personal înseamnă doar… 600 km.

Ovidiu s-a deplasat exclusiv în București, unde a acumulat 472 km cu naveta zilnică, pe parcursul căreia a experimentat mult, încercând să cunoască mai bine viața ascunsă a electro-leului.

Săptămâna asta am parcurs 472 km cu o viteză medie de 29 km/h și consum de 23,8 kWh/100 km. Noutăți ar fi:

1) am schimbat pe garanție combina de ceasuri din cauza unui defect de fabricație la tratamentul antireflexiv al sticlei acestuia;

2) am achiziționat un dongle ODBII cu adaptor de la Power Cruise Control, cu care se poate citi consumul instant al mașinii atât în staționare, accelerare, cât și regenerare, capacitatea netă disponibilă a bateriei (fără precizarea dacă este SOC sau SOH) și temperatura bateriei.

Ce am constatat timp de trei zile:

– după o încărcare full pe 15 ianuarie, bateria mașinii avea o capacitate netă de aproximativ 42 kWh la o temperatură de 9 grade, afară fiind -3 grade.

– după 30 de km și 1:10 h de condus până acasă, temperatura bateriei a rămas constantă, la 9 grade.

 – Precondiționarea termică, indiferent că este conectată sau nu stația de încărcare, nu are un impact asupra temperaturii bateriei.

Ca să obții o autonomie bună, trebuie să potrivești încărcarea peste noapte astfel încât la scurt timp sa înceapă și precondiționarea. Voi retesta mâine dimineață când se preconizează -8 … -10 grade.

Am atașat un screenshot din aplicația odb.

– temperatura bateriei crește lent, după 30-40 minute de condus, abia crește cu 2 grade.

Ovidiu Necula, Peugeot e-2008, București

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.