Kona la Istanbul: ”Mașina electrică e strict pentru oraș?”

Introducere

Primăvara și toamna sunt perioadele ideale pentru călătorii electrice din mai multe motive, începând cu economia de electroni necesari confortului pasagerilor, dar și al evitării aglomerației la stațiile de încărcare.

După o vizită în Croația la începutul lunii, Dana și George (Târgoviște) au pornit în premieră cu mașina spre Istanbul, o călătorie cu peripeții documentate meticulos pentru toți colegii interesați să parcurgă traseul.

• ”Tigaia electrică” a revenit în Croația

Profitând de Nirvana electromobilistică, cu vreme bună pentru a reduce la maxim consumul de electroni pentru încălzire sau răcire, #konașii au fost deosebit de activi în aprilie. Cristi (Bragadiru) ne-a plimbat în premiera sa cu electrica la Istanbul, iar Gabi (Târgu Mureș) a inserat informații despre călătoriile la Praga și în Slovenia-Austria pentru cronicile săptămânale.

• ”Prima călătorie electrică la Istanbul mi-a risipit complet temerile”

Mulțumim tuturor pentru relatările experiențelor personale ce risipesc mitul ”electrică = mașină de oraș”.

Impresii după prima călătorie la Istanbul

Dedicat celor ce mi-au spus că… ”Mașina electrică e strict pentru oraș, nu pentru drumuri lungi.”

După nici doi ani de când am decis să vând Springul și Passatul 1.6 diesel (care oricum aduna praf în garaj) și să trec la Kona, am ajuns să-i dau dreptate dealerului care mă tot încuraja să o cumpăr: ”vei face mai mulți kilometri cu Kona decât ai face cu Passatul”.

Nu l-am crezut atunci, crezând că e o tehnică de vânzare dar chiar așa a fost: din septembrie 2023 și până acum am parcurs peste 34.000 km. Paradoxal, cea mai mare parte a fost pe trasee lungi, pe care dacă le-aș mai detalia, dacii liberi care încă mai cred că mașinile electrice sunt niște gunoaie cu care nu poți merge nicăieri și că iau foc, ar zice că prezint date false.

Așadar, după două călătorii de câte 3500 km fiecare în Croația și după alte câteva mii de km prin țară și pe la vecini (Serbia și Bulgaria), am decis să mergem la Istanbul. De această data am călătorit cu o familie care a mers cu o Dacia Jogger pe GPL, o ocazie potrivită pentru a face o comparație între costurile de transport și timpii de alimentare mașină electrică vs. mașină pe GPL, în condiții identice de drum.

Primul drum cu electrica la Istanbul

Cât am luat un mic-dejun nesănătos (că deh, în vacanță nu prea te uiți la ce mănânci), s-a încărcat și mașina: 26,65 kWh până la 85%, în 43 de minute, cu un cost de 21,05 leva, aproximativ 54 lei.

Am ales să trecem în Turcia pe la Kapikule. N-am mai fost vreodată în Turcia cu mașina iar experiența a fost de-a râsu’-plânsu’. Prima oprire e la ”dezinfecția” mașinii, un jet ordinar de apă chioară cu care e stropită mașina și pentru care trebuie să plătești vreo 50 de lire. ”Cash only!”, după cum striga tipul din gheretă.

A doua oprire e la controlul actelor de identitate. Pasagerii se dau jos din mașină și sunt fotografiați.

La al treilea ghișeu se verifică actul de identitate al proprietarului mașinii, talonul și asigurarea. Când am zis că am scăpat, că nu mă mai întreabă nimeni de vorbă, m-am îndreptat spre un ultim ghișeu, aflat la vreo 200 m depărtare, de unde vedeam că unele mașini sunt întoarse înapoi. Mă gândeam că poate sunt teroriști sau ceva infractori cărora nu li se permite accesul în Turcia.

De unde! După controlul talonului și al asigurării, trebuia să aștepți un vameș să facă controlul bagajelor. Dar nu scria nicăieri să te oprești, așa că cei care nu știau regula erau întorși la ghișeul anterior. Așa am pățit și noi, după care a urmat un sfert de oră de așteptat vameșul, care s-a uitat ochiometric prin portbagaj și mi-a dat ok-ul să plec. Timp pierdut aiurea, cu vameși sictiriți.

Fără a deschide discuții despre politică, pe dacii liberi care țipă că UE nu ne-a adus nimic bun i-aș pune să treacă prin 2-3 vămi ca la turci și apoi să vadă ce înseamnă Schengen și UE!

La Edirne am ajuns după 5 ore de condus, cu 34% baterie și 170 km autonomie rămasă după încărcarea din Veliko Târnovo.

Am ales să încarc la Superchargerul Tesla, care este situat în parcarea unui restaurant, unde am luat masa de prânz. Cât am mâncat, mașina a încărcat 41 kWh până la 92%, cu o autonomie estimată de 480 km. Costul încărcării a fost de 291,56 lire, adică aproximativ 35 lei! De remarcat faptul că în Turcia curentul este mult mai ieftin decât la noi!

Cu vreo 70 km înainte de Istanbul m-am oprit la o stație EnYakit pentru a încărca suficient cât să-mi ajungă până în același punct, la drumul de întoarcere. M-am gândit că nu vreau să-mi bat capul căutând stații prin Istanbul. Astfel, am mai încărcat 19 kWh, cu un cost de 224,32 lire, adică aproximativ 27 lei.

Partea interesantă este că deși aplicația m-a lăsat să încarc și să deconectez încărcătorul la final, după câteva ore am primit mesaj că plata nu a putut fi debitată din cont. Având același cont asociat și pentru celelalte aplicații cu care am încărcat în toate țările în care am fost până acum, mi s-a părut ciudat că nu funcționează. Așa că, timp de 3 zile, am purtat nu știu câte discuții cu cei de la support, care îmi tot spuneau că nu se poate debita cardul. N-am reușit să plătesc nici după ce am asociat în aplicație alte 2 carduri, emise de bănci diferite. Și acum, întors acasă, eu le zic pe mail să-mi trimită un cont în care să le fac plata, iar ei îmi spun să încerc cu un alt card. Chiar pot să spun că ne ”înțelegem ca turcii”!

Bun venit la Istanbul

Istanbul are o populație aproape cât toată România! Iar asta s-a văzut cu 50 km înainte de a intra în oraș, când la ora 18, în zi de sâmbătă, sistemul de autostrăzi era sufocat. Google Maps arăta numai linii roșii și galbene pe live traffic, iar circulația pe cele 3 sau 4 benzi ale autostrăzii era bară la bară.

Traficul din Istanbul este un haos organizat. Un fel de balet cu mașini care aleargă sau stau, care depășesc fără noimă, care se întâlnesc bot în bot la mijlocul unei străzi cu sens unic, care nu respectă nicio regulă de circulație. M-am oprit să dau prioritate unor pietoni la trecere și m-am ales cu ditamai coloana din spate care mă claxona că de ce m-am oprit și cu pietonii care râdeau de mine că i-am lăsat să treacă!

Am ajuns la hotel după 764 km, cu 67% baterie și 326 km autonomie, după cele doua încărcări parțiale pe drum.

Călătoria spre casă

Drumul de întoarcere mi-a rezervat o surpriză. Nemaiputând să încarc la stația EnYakit de pe autostradă, deoarece nu reușisem să rezolv situația plății și având contul blocat pentru încărcare, m-am oprit la o stație Watt cu vreo 50 km înainte de Edirne. Ce mi-a dat palpitații a fost faptul că aplicația cerea număr de telefon de Turcia pentru a fi instalată.

Norocul a fost că localnicii care se aflau deja la încărcare, după ce au terminat ei de încărcat, m-au lăsat să încarc de pe contul lor 5 minute, cât să pot ajunge la Superchargerul Tesla. Mai mult, oamenii au refuzat vehement să primească banii pentru cei 7 kWh încărcați, urându-mi drum bun.

Am ajuns la Edirne cu 10% baterie și 39 km autonomie. Cât am luat masa, mașina a încărcat 50 kWh până la 82% cu un cost de 355,41 lire, aproximativ 42 lei.

Ultima încărcare a fost din nou la Veliko Târnovo, de această dată la Eldrive. Am ajuns de la Edirne cu 38% baterie și 167 km autonomie și am încărcat 39 kWh cu un cost de 35,39 leva, aproximativ 90 lei. De remarcat că pentru aceeași cantitate de energie încărcată, în Bulgaria am plătit de 2 ori mai mult decât în Turcia!

Acasă am ajuns cu 45% baterie și 210 km autonomie.

Concluzii după primul drum la Istanbul

După atâta povestit, câteva date succinte:

• Parcurs total: 1498 km.

• Pauze pentru încărcare: 6. Dintre acestea, patru au coincis cu timpul de odihnă și de masă, iar celelalte două care însumează 30 min, au fost făcute doar pentru încărcări de completare, care au permis și câte o mică ocazie de odihnă.

• Energie încărcată: 183.19 kWh.

• Cost încărcare: 294.04 lei.

• Colegii noștri de escapadă, care au venit cu Dacia Jogger pe GPL, au efectuat 3 alimentări cu gaz, fiecare de câte 150 lei.

• Dacă nu ar fi făcut aceleași pauze pe care le-am făcut noi pentru încărcare, colegii noștri ar fi petrecut 30 de minute cu alimentările GPL. Pe de altă parte, tot ar fi fost obligați să facă 2-3 pauze de cel puțin 15-20 min pentru fiecare sens de mers, pentru că deși traseul nu are o lungime foarte mare, timpul petrecut la volan în coloană, mai ales în Bulgaria, impune clar niște opriri, măcar pentru a mânca. Per total, cred că la distanța de 1500 km parcursă, Dacia Jogger ar fi petrecut cu până în 2 ore mai puțin dacă nu ar fi stat după noi.

• Cu excepția situației de la stația EnYakit din Turcia, unde încă nu am reușit să plătesc curentul consumat, toate încărcările au fost fără probleme iar stațiile le-am găsit de fiecare dată disponibile, fără să aștept eliberarea acestora.

• Remarc din nou ușurința încărcărilor și numărul de posturi disponibile la Tesla, precum și simplitatea oferită de funcția Autocharge la Eldrive.