Am acceptat invitația participării la evenimentul Electromobilitate la ATA (Academia Titi Aur) în ultimul moment, așa cum și achiziția mașinii electrice a fost… tot în ultimul moment, după sute de ore de socoteli și documentare. Am ales Tesla Model 3 Standard Range cu bateria LFP, exact în momentul în care acest tip de baterie (iarna…) necesită mai mulți kWh pentru încălzire și încărcare.
Cu nici 2000 km pe odometru, am accelerat, am frânat, am ocolit obstacole, mașina simțindu-se parcă ”mai bine” fiind utilizată la adevărata ei capacitate. Așa cum veți observa într-un grafic de mai jos, consumul instant a sărit de 60 kWh/100km în momentul reprizelor de circuit.
Anvelopele noi AllSeason abia montate, Michelin CrossClimate2 235/45/R18, au fost aderente și mașina nu a pierdut în nici un moment controlul. Vitezele de 130+ km/h sau unele curbe strânse acoperite de apă transformau mașina într-un roller-coaster bine ancorat de șina de ghidare.
A fost un bun prilej pentru un drum Fălticeni – București (420 km) alături de fetele mele cu noua mașină. Am plecat cu 93% SoC (408 km autonomie) din Suceava, unde am încărcat pe CCS la Voltrelli SafeSteel. Plecați de la 14:00 din Fălticeni, am ajuns la cazare în București la 22:00, după o oprire de 25 min la Eldrive Buzău unde mașina a încărcat 20.17 kWh și încă o oprire de 1 oră la Voltrelli Veranda Mall pentru cumpărături (și o încărcare Type2 de 2 kWh daca tot ne-am oprit).
Peste noapte mașina a fost lăsată cu 7%, iar a 2-a zi am ajuns la stație 5% SoC. Aici am încărcat până la 96% SoC, 60 kWh la stația Voltrelli Chiajna (55 kWh pe aplicația Tesla), cât să ajungă pentru turele de circuit.
Cu un carosabil umed după o noapte întreagă de precipitații, ne-am așezat cu toții la start după prelucrarea regulilor și am pornit in primul tur de recunoaștere a traseului.
Dacă la intrarea pe circuit, odometrul mașinii indica 1842 km (11:17), la ieșirea de pe circuit indica 1863 km (13:55). Consumul pe cei 21 km a fost de 42.8 kWh/100km. Așadar, cele 10 ture de circuit au consumat 9 kWh – aprox. 16% din capacitatea bateriei. SoC la intrare era de 83%, SoC la ieșire a fost de 67%.
intrare circuit | ieșire circuit | Total | |
Odometru [km] | 1842 | 1863 | 21 |
SoC [%] | 83 | 67 | 16 |
Consum [Wh/km] | 128 | 202 | 428 |
Timp [hh:mm] | 11:17 | 13:55 | 02:38 |
Experiența pe circuit m-a ajutat să înțeleg cât de potentă este mașina, atât la accelerare, cât și la frânare, la viraje și la ocolirea din scurt a obstacolelor. Am concluzionat că necesarul de putere în călătoriile de zi cu zi este de 5-6 ori mai mic decât poate furniza tehnologia instalată pe Tesla Model 3. Dovada este graficul generat de mașină atașat mai jos. Nu știu dacă voi mai avea ocazia vreodată să mai duc consumul la peste 60 kWh/100km, așa că mulțumesc organizatorilor, lui Alex (ID.3 – București), lui Tibi (Kia eNiro – București), Eldrive, Kia România și personalului Academiei Titi Aur pentru experiența de neuitat!
Puțini triști, copiii care nu au reușit să conducă karturile electrice, s-au bucurat totuși de căldura personalului Academiei Titi Aur și și-au umplut timpul cu activități educative. Promitem să revenim la primăvară, când condițiile meteo vor fi prielnice pentru conducerea karturilor în siguranță.
După eveniment, am încărcat mașina, lent, la o stație CCS de la Carrefour Lujerului unde mașina a înghițit 24.28 kWh de la 60% la 99%, mașina indicând o autonomie de 436 km. Peste noapte, cu Sentry activat, SoC-ul bateriei a scăzut cu 5%.
Spre Fălticeni am plecat cu 94% la 12:30. Prima oprire a fost la Eldrive Buzău pentru 20 min, timp în care mașina a încărcat 17 kWh cu o putere medie de 48 kW, bateria urcând de la 63% la 87%.
La Fălticeni am ajuns la 19:00 cu 12% SoC, după călătorie de 4 ore pe ultimii 306 km (Buzău – Fălticeni), viteza medie fiind de aproximativ 76 km/h. Întreaga excursie a costat 80.21 lei (cele 2 încărcări la Eldrive Buzău de 37 kWh), iar mașina a consumat, în total, 179 kWh pentru cei 1044 km. 142 kWh au fost încărcați din cardul oferit de Dacia – EVConnect.
Statisticile prezentate pe tabletă oferă informații despre consumul rezervat conducerii, climatizării, condiționării bateriei, diferenței de altitudine și a celorlalți consumatori. Dar dincolo de statistici, confortul oferit pe toată durata călătoriei, luminile extraordinare, chiar și pe timp de ceață, sistemul de sunet și cuplul disponibil instant au marcat încă un drum dus-întors la București cu mașina electrică și încă o experiență frumoasă alături de echipa Electromobilitate!
Îmi plac mașinile, trenurile, sunt pasionat de industria transporturilor, în general și de industria feroviară, în particular, călătoresc de-a lungul și de-a latul României, Europei, experimentând provocările mașinilor electrice, care mi-au demonstrat că oferă o lume mai bună, mai curată și liniștită pentru urmașii noștri! Hai la drum cu mașina electrică!