Lucid Motors ridica ștacheta pentru limuzine electrice premium

Prezentarea oficială a primului model de serie Lucid Air, vine după mai bine de cinci ani de muncă susținută, de momente de agonie financiară și o renaștere cu ajutorul infuziei de capital, de peste un miliard USD, a Fondului Suveran de investii din Arabia Saudită.

Surprize majore nu au fost aseară la prezentarea oficială, mai multe informații fiind strecurate de Lucid cu abilitate în circuitul știrilor auto continue, dominate de Tesla, pentru a menține interesul viu pentru noul brand californian și primul său model electric, de serie mică.

Sursa – Lucid Motors

Au fost confirmate cele 2.5 secunde necesare de la 0-60 mph si 9.9 secunde pentru demarajul pe sfertul de mila, pentru varianta Dream Edition, cifre care spun o întreagă poveste despre dinamica limuzinei de lux, dar și a competiției (cel putin pe hârtie deocamdată) cu Tesla.

O buna parte din echipa tehnica, inclusiv Peter Rawlinson, CEO si CTO Lucid, venind de la Tesla, comparația și dorința de a lansa un model mai bun, este pe deplin justificată.

Remarcabil este însa modul în care această competiție a generat ceea ce Peter Rawlinson denumește „autonomie inteligentă”, ce se bazează pe eficienta grupului motor-transmisie-electronică. Spre deosebire de „autonomia stupida”, care se obține instalând un acumulator cât mai mare în spațiul disponibil, chiar dacă eficiența lasă de dorit, Lucid Air are unul, sau mai multe motoare, extrem de performante și eficiente.

Performanță și eficiență

Pe calea performanței motorul Lucid stabilește un nou standard de 9.1 kg/CP, rezultând în peste 650 CP dintr-un motor extrem de compact, de doar 73 kilograme.

Pe cea a eficienței, echipa Lucid afirmă ca grupul motopropulsor utilizat pentru limuzina premium Lucid Air, care excelează și la capitolul aerodinamică, este cu 17% mai eficient decât orice alt produs existent pe piață, ceea ce rezultă într-o autonomie de 4 mile/kWh ( sau mai familiara valoare de 15.5 kWh/100 km).

În funcție de acumulatorul cu care este echipat, Lucid Air este capabil de o autonomie ce depășește 500 mile (800 km), valoare ce trebuie confirmată prin testele EPA. Pe lângă autonomie (record actual), încărcarea rapidă este ceea ce va transforma, după spusele lui Peter Rawlinson, „teama de autonomie”(range anxiety) în „încrederea în autonomie” (range confidence).

Sistemul de încărcare, denumit „wunderbox” (sugerând o minune tehnica) și arhitectura utilizată pentru acumulator de 924 V, permite încărcări cu până la 300 kW. Echipa Lucid subliniază că aceste valori au fost verificate în cursele de Formula E, unde firma mamă Atieva este furnizorul acumulatorului și nu a înregistrat defecțiuni în timpul competițiilor.

Sistemul de încărcare bidirecțional permite atât alimentarea locuinței în caz de pana de curent, cât și a unui alt model electric. Lucid Air beneficiază de trei ani încărcare gratuită în rețeaua Electrify America (finanțată de grupul VW, în urma scandalului Dieselgate).

Alte elemente de reținut sunt:

  • Lucid Air va beneficia de tehnologia OTA – over the air update pentru software
  • Utilizează Alexa pentru comenzi vocale și recunoaștere facială pentru pornire
  • Are un sistem de iluminare original, foarte performant
  • Este dotat cu cel mai mare „frunk” (portbagaj fata)
  • Aplicația permite introducerea destinației pentru sistemul de navigație de pe telefon, astfel ca la sosirea pasagerilor mașina „știe” unde să călătorească

Producția

Producția va începe în primăvara anului 2021 într-o fabrica nouă, aflată în construcție la Casa Grande, Arizona.

În timp prezentării, Peter Hochholdinger, alt executiv venit de la Tesla, vicepreședintele responsabil cu producția, nu a lăsat nici un semn de îndoială că Lucid dorește sa depășească performanțele remarcabile realizate de Tesla în domeniul tehnologiilor inovative de producție.

Pornind de la afirmația că fabrica de la Casa Grande, în apropiere de Phoenix, Arizona, va fi funcțională în doar OPT LUNI, Peter Hochholdinger afirmă că este proiectată modular, astfel că va permite creșterea producției de 10 ori și va fi capabilă să asambleze 60 de vehicule pe ora!

Calitate și rafinament

Subscriem la afirmația vicepreședintelui responsabil pentru design, Derek Jenkins (cu exeprienta la Audi, Volkswagen si Mazda), că în domeniul automobilelor premium, comunitatea unor clienți mulțumiți se clădește pe calitate și rafinament, ceea ce Lucid dovedește mai ales la interior.

Alegerea materialelor și designul interior dovedesc atenția pentru detaliu a producătorilor tradiționali germani, rafinamentul britanic și își propune calitatea Lexus. Combinațiile de culori, inspirate de peisajul californian, lansează o premieră pentru interioarele auto: scaunele din fata sunt produse cu materiale de culori închise, tip sport, în timp ce cele din spate sunt în culori deschise și aerisite, sugerând lux și confort.

O mica dezamăgire personală a fost că scaunele tip „business class” destinate ocupanților din spate, nu vor fi livrate la lansarea Lucid Air. Este un proiect demarat în 2015, încă pe vremea când firma opera sub numele Atieva, împreună cu cel mai mare furnizor de interioare pe plan global Adient.

Lucid Air ridică ștacheta

Fără nici o îndoială, Lucid Motors are cu primul model Air un automobil premium remarcabil, care va scrie propria pagină de istorie auto. Așa cum sublinia și Peter Rawlinson în timpul prezentării, realizarea tehnică de excepție va fi cu adevarat pecetluită atunci când primele modele vor părăsi linia de asamblare de la Casa Grande și vor ajunge în mâinile clienților.

La finalul prezentării, Lucid Motors a confirmat că cel de al doilea model, un SUV denumit Gravity, construit pe aceeași platformă ca și Lucid Air, va fi lansat în 2022.

Până atunci așteptăm cu mult interes replica lui Elon Musk cu ocazia Tesla Battery Day. Concurența dintre Tesla și Lucid Motors în plan tehnic și de tehnologie a producției va fi în primul rând benefica pentru toți clienții ce își pot permite automobile premium.

În final este un semnal clar pentru producătorii clasici, ca hora se încinge și că mobilitatea electrica trebuie privită cu maximă seriozitate, nu doar ca o metodă de a scădea amenzile europene și chineze pentru depășirea cotei de emisii poluante.

Pentru cei interesați de mai multe detalii despre evoluția firmei Lucid Motors și a primului model Lucid Air, am listat o serie de articole în care ne-am ocupat de acest subiect, de mai bine de doi ani:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.