Am început serialul despre prejudecăți adânc înrădăcinate în discursul public al celor ce nu au condus vehicule electrice cu tema ”electricele sunt bune doar pentru oraș”.
In primul episod am demonstrat că deși Laura a cumpărat în 2020 un Peugeot e-208 pentru deplasări în Timișoara, familia a participat cu acest model la numeroase evenimente de promovare a mobilității electrice în alte localități (Brebu, Sibiu, Păltiniș, Reșița, Alba Iulia, Ciugud) iar Tudor a traversat România într-o zi, de la Suceava la Timișoara, cu ocazia primei ediții Transcarpatica.
Două exemple cu Renault ZOE
Din aceeași categorie a sub-compactelor electrice cu Peugeot-ul Laurei, face parte fosta vedetă a înmatriculărilor europene Renault Zoe. Este o mașină des întâlnită în România (2313 exemplare înmatriculate), aflată pe locul 2 în parcul auto electric național, după Dacia Spring (15.694 înmatriculări). E drept că este ultimul an în care o regăsim în această poziție, fiindcă Tesla Model 3 și Y s-au înscris pe banda de depășire.
Doi colegi din echipa proiectului Electromobilitate, Radu (PH) și Márton (MS), ne-au furnizat suficiente date pentru a putea ajunge la concluzii statistic relevante, care să răspundă întrebării dacă electricele echipate cu acumulatori de dimensiuni medii sunt bune doar pentru oraș?
Radu – Crivina, jud. Prahova
Radu ne-a transmis săptămânal informațiile despre parcurs, consum, încărcări și alte experiențe la volan, începând din 14 septembrie 2020 până în 30 mai 2022. De atunci, continuă să ne transmită lunar datele pentru ZOE și să ne delecteze cu excursiile familiei în țară și străinătate.
In primele 90 de săptămâni monitorizate Radu a parcurs cu ZOE un total de 71.011 km, cu un consum mediu de 14.4 kWh/100km, care este cu 14.3 % mai redus decat valoarea statistică indicată de EV database (16.8 kWh/100km).
Condusul economic practicat de Radu, prelungește autonomia exemplarului său la aproximativ 350 km. La fel cum am procedat în analiza pentru Peugeot e-208, subliniem de la început că aceste valori medii sunt extrem de înșelătoare pentru începători, datorită variațiilor semnificative a consumului, și implicit autonomiei, între sezonul rece și restul anului.
Parcursul comunicat săptămânal de Radu nu lasă loc de dubii că mașina a fost utilizată pentru trasee mai lungi decât cele obișnuite în ”oraș” (cu excepția aplicațiilor comerciale), o parte din călătoriile lungi fiind descrise în articole listate la final.
Intre timp, ZOE a trecut de 126.000 km la finalul lunii octombrie fără probleme tehnice, fiind alimentată în ultima perioadă cu electroni produși de instalația fotovoltaică de acasă.
Márton – Târgu Mureș
Tot de la soare alimentează și Márton un ZOE achiziționat second hand pentru nevoile de deplasare ale tinerei familii.
Primele date din Târgu Mureș le-am primit în 10 mai 2021 și de atunci Márton ne ține la curent cu evoluția lui ZOE, ori de câte ori nu este plecat în țară sau străinătate la conferințe pe teme IT. După 125 seturi de date primite pentru tot atâtea săptămâni, kilometrajul monitorizat pentru Márton este 52.484 km cu un consum mediu de 14 kWh/100km la bord, despre care colegul nostru ne atrage atenția că este mai mic decât cel real, măsurat cu ajutorul contorului instalat acasă, care indică și pierderile la încărcare.
Variația consumului la bord este foarte asemănătoare cu cea comunicată de Radu, cu doua vârfuri în cele două sezoane reci, care limitează autonomia și necesită o planificare mai atentă a re-încărcărilor la drumuri lungi.
Spre deosebire de Radu, mai multe trasee săptămânale parcurse de Márton sunt acoperite de un ”plin” de electroni. Numeroasele raportări cu peste 700 km și câteva peste 1000 km, nu lasă loc de îndoială că ZOE a transportat pasagerii oriunde au dorit aceștia.
Concluzii pentru experiența cu ZOE la drum lung
La fel ca în cazul Peugeot-ului cu care Laura petrece cel mai mult timp în Timișoara, dar când a fost nevoie a trecut Carpații de mai multe ori până la Suceava și înapoi, ZOE dovedește că nu este limitată tehnic la granițele aglomerațiilor urbane și se poate deplasa oriunde dorește șoferul.
Bariera psihică generată de prejudecăți poate fi ridicată doar prin experiența personală, care în cazul colegilor noștri este cu atât mai complexă, cu cât ambele mașini NU dispun de încărcare rapidă.
Articole despre călătorii lungi Radu
- Excursii cu ZOE în luna august, dincolo de 121.000 km
- Dincolo de 118.000 km, cu Renault Zoe pe plaiuri bihorene
- În Grecia cu Renault Zoe, fără încărcare rapidă
- Cu Renault Zoe la CoBuild-Ciugud – ”o experiență neprețuită”
- Renault ZOE – călătorie în Slovenia, concluzii finale (episodul 5)
- Renault ZOE – întoarcerea acasă (episodul 4)
- Călătorie cu Renault ZOE – Slovenia, la pas (episodul 3)
- Renault ZOE – călătorie în Slovenia (episodul 2)
- Renault ZOE – SlovenEVTrip
- Sejur transilvan de august cu ZOE
- 1850 kilometri de vacanță electrică cu Renault ZOE
Călătorii lungi Márton
- Utilizarea plajei de 0-5% a bateriei în timpul călătoriilor lungi
- Surpriză Renault ZOE – autonomia pe ruta Craiova-Târgu Mureș via Transfăgărășan
- Călătorie cu ZOE 41 la aeroportul din Budapesta și primele impresii din Norvegia
- Călătorie de la Târgu Mureș la Otopeni cu ZOE 41 (fără încărcare rapidă)
- La cabană cu Zoe – iarna pe cod galben, o demonstrație dincolo de cifre și procente
My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.