Renault Megane, MG 4, Ford Puma și Volvo EX30 – bilanț luna august

Grupa Milocie din cadrul proiectului Electromobilitate, în sens mai larg, cuprinde toate mașinile mai mici decât un Explorer (Echipa 4.4), dar mai mari decât un Renault 5 (Grupa Mică).

Întâlnim în această categorie două dintre favoritele participanților la proiect începând din 2020: Hyundai Kona și VW ID.3, dar și modele mai noi, sau care ni s-au alăturat mai târziu, cum sunt Renault Megane, MG 4, Ford Puma și Volvo EX30.

Numărul mare de colegi cu Hyundai Kona și cu VW ID.3, pentru care am publicat bilanțul lunii august separat, a dus la gruparea modelelor mai noi într-o categorie aparte, care a avut cea mai mare creștere numerica din acest an: de la 3 participanți în primele trei luni ale anului, la 6-7 în lunile de vară.

Parcursul și consumul sunt în retragere în luna august, după iureșul călătoriilor de vacanță din iulie, dar costul mai mic trădează faptul că majoritatea încărcărilor au fost efectuate acasă sau la locul de muncă, asemănător cu luna mai, înainte de perioada concediilor.

Valori individuale

Ionuț – MG4, Pitești

În luna august am avut un total de 3424 km cu un cost de 235.32 ron.

Asta înseamnă un cost de 6.87 ron/ 100km.

Am ajuns la totalul de 37491 km.

In luna august am reușit si prima traversare a Transfăgărășanului cu MG 4. Nu am mai fost demult si îmi era dor de poze cu ursii.

Megane – Andreea și Silviu, Arad

Pentru august 2026 avem următoarele informații statistice:

  • parcurs: 3091 km
  • consum: 14 kWh/100 km
  • cost total: 841 lei
  • odometru 79188

O lună atipică, cu mai multe drumuri lungi pe lângă naveta zilnică și cu primele posibile probleme tehnice, care urmează să fie investigate.

După o staționare de 30 de minute în parcare, când am revenit la mașină, indicațiile SOC la bord au început să scadă brusc de la 50% la 0% în doar câteva secunde, revenind încet-încet cu câte 1% la fiecare 15–20 de minute.

Volvo EX30 – Cristina și Mihai, București

Am mai trecut o luna și s-au făcut 6 luni de cand avem masina.

Pot spune ca nu am avut probleme cu ea, doar bug-urile software la care ne așteptam.

De fapt singurele bug-uri sunt la deblocarea mașinii când te apropii. Pe iphone merge foarte bine, in schimb pe Google pixel zici ca e făcută sa fie sentimentală. Se deblochează când ești la 10m si se blochează când ajungi la 1m.

Ciudat pentru o mașină care are soft Google nativ cu un telefon Google nativ. Asta e, eu am rămas doar cu nfc, soția are keyless pe iphone. Deși e bine sa ai cheia pe telefonul partea cu deblocatul automat e si un pic enervanta.

Ieși la poarta la un curier sau la un vecin se deblochează masina ca ai telefonul la tine.

Tocmai s-a lansat o nouă versiune de soft, îl așteptam cu interes. Vom primi autocharge, V2L ( trebuie cumpărat accesoriul), customizarea home screen-ului si altele. În rest, mecanic, electric nu sunt probleme. Vara pe temperaturi crescute se comporta foarte bine, clima răcește destul de repede.

Pentru luna august avem datele de mai jos. Aplicația a început să arate și niște costuri, dar nu se poate seta un preț. În explicații ei zic un preț mediu pe regiunea in care mă aflu. Interesant dar costurile reale le urmărim separat.

  • Distanța: 1060 km
  • Consum: 15.4 kW100km
  • Viteza medie: 32.6 km/h
  • Costuri: 39.6 lei ( 1 încărcare DC, restul panouri si la muncă )
  • Costuri per 100km: 3.89 lei sau 0,4L/100km de benzină

Ford Puma – Emilian, Sibiu

Perioadă:

  • Distanța parcursă: 2097 km, se pare ca roadtrip-urile din jurul Sibiului strâng kilometri. 😀
  • Consumul mediu:12 kWh/100 km
  • Majoritatea electricității a fost de la stația AC de acasă. Doar 29 kWh completări de la DC când am fost în weekenduri plecați.  😁
  • Fără intervenții sau probleme. 
  • Preț mediu aproximativ: 1.19 lei/kWh
  • Sesiuni încărcare: 257 kWh
  • Cost total: 305 lei
  • Soc început: 90% 🔋
  • Soc sfârșit: 81% 🪫

După concediul senzațional din Balcani, nu ne-am lăsat mai prejos nici in aceasta luna și am profitat de vară și weekenduri din plin, după cum urmează:
– Cheile Bicazului
– Mediaș, Sighișoara, Biertan
– Hunedoara

Din păcate nu am o poza cu trip computer pe aceasta perioadă, primul CB a fost folosit pentru excursiile de weekend, CB secundar a fost folosit pentru raportul săptămânal.

MG4 – Alexandru, Cisnădie

Din păcate la MG am avut din nou problema cu partea de infotainment, care nu a mai pornit, fiind nevoit să deconectez din nou bateria de 12V pentru a face un reset.

Acest lucru bineînţeles că a dus la resetarea tripmeter-ului folosit pentru parcursul lunar. Dacă pentru distanţa parcursă e de ajuns să fac diferenţa de pe odometru, la consumul mediu si viteza medie e mai greu, iar valorile sunt mai mult o apreciere. 

Datele pe scurt:

  • Distanța parcursă : 1007 km 
  • Consum mediu ponderat: 16,9 kWh/100 km
  • Viteză medie: 30 km/h
  • Energie încărcată : 186,16 kWh (26,48 Hidroelectrica + 159,68 PV)
  • Cost total energie: 18,69 lei (estimat până la emiterea facturii Hidroelectrica) 
  • Cost/100 km: 1,85 lei (estimat până la emiterea facturii Hidroelectrica)

Dacă sunteți interesate/interesați de modele din Grupa Mijlocie, aveți posibilitatea să dialogați cu proprietarii în 3 Octombrie, începând cu ora 9, la Transilvania Motor Ring. Vă așteptăm cu drag!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.