Model Y, Enyaq, ID.4, Enyaq și Capri – bilanț august peste 26.000 km cu *20,8 lei/100km

Dacă ultima săptămână a fost mai degrabă liniștită, luna august în ansamblu a fost cu totul altceva. Pentru unii a însemnat navetă și drumuri cotidiene, pentru alții concedii și mii de kilometri prin Europa.

*NOTA: costul/100km actualizat în 12.09

Dintr-o privire identificăm cum luna august a marcat cel mai mare parcurs al echipei de 10 colegi din acest an, cu un consum rezonabil, foarte apropiat de valoare minimă atinsă în iulie.

Dar de ce a crescut costul față de lunile anterioare, chiar și așa mic cum este (20,8 lei/100km)?

Explicația este din nou sursa de încărcare, majoritatea kilometrilor fiind parcurși în străinătate, atunci când cel mai important factor de alegere al stației de încărcare rămâne proximitatea punctelor de încărcare față de traseul ales.

Valori individuale – luna august

Ford Capri – Camelia și Șerban, Ovidiu CT

Capri încheie august cu 2.688 km, un consum mediu de numai 15,4 kWh/100 km și un cost total al încărcărilor de 305,63 lei. Odometrul a ajuns la 31.314 km.

Dincolo de cifre, poate cea mai relevantă concluzie este că după un an de utilizare, navetă zilnică și excursii mai lungi, Camelia și Șerban spun că mașina nu le-a oferit în august nicio problemă, nici software, nici hardware. 

Model Y RWD – Roxi și Cătălin, Sibiu

Model Y a parcurs în august 2.016 km, consumând 374,7 kWh, cu o medie lunară de 18,59 kWh/100 km.

Costul total al încărcărilor a ajuns la 828,38 lei.

Luna a început cu întoarcerea din călătoria Viena/Praga și a inclus urcări la Păltiniș, după care mașina a revenit la rutina obișnuită: oraș, job, cumpărături și sală. Este și explicația pentru diferența destul de mare față de Capri: un mix de utilizare și de încărcare complet diferit.

Model Y – Ovidiu, București

  • parcurs: 2631 km
  • consum mediu: 16,7 kWh/100km
  • cost: 108,95
  • cost/100km: 4,1 lei/100km

Volkswagen ID.4 Pro – Robert, Satu Mare

ID.4-ul a avut un parcurs de 3618 km și un consum mediu ponderat de 16,6 kWh/100 km, cu 584,65 kWh încărcați și un cost total de 1.225,49 lei, echivalentul a 33,87 lei/100 km. 

Și aici cifrele trebuie puse în context. August a inclus, pe lângă drumurile locale, un circuit serios: Satu Mare – Budapesta – Zagreb – Pola – Viena – Satu Mare. Încărcările au fost făcute într-o combinație de rețele din România, Ungaria, Croația, Slovenia și Austria, inclusiv Tesla Supercharger. 

Skoda Enyaq – Adrian, București

Minty a avut o luma mai lejeră în august, noi fiind plecați acum cu CR-V-ul în Grecia. Rețeaua în zona Halkidiki e aproape inexistentă, așa că un drum cu Minty nu este lejer, fără destination charging.

  • Odometru: 128.123 km
  • Rulaj: 911km
  • Consum mediu lunar: 18.2 kWh/100km
  • Cost total încărcare: 50 lei, Hidroelectrica 

Ca experiențe încă aștept un răspuns de la Porsche România referitor la burduful dezlipit…

În rest, pentru mine e cea mai bună mașină.

Skoda Enyaq – Alin Oradea

Din Oradea, vă transmit datele lunii august:

  • Am parcurs: 3654 km
  • Consum mediu: 14,59 kWh/100 km
  • Cost total: 1307,86 RON

Luna august a fost una foarte, foarte călduroasă ☀️, ceea ce a influențat costurile cu încărcările. În rest, nu am avut alte probleme.

Singurul aspect de menționat este că, în timpul iernii, frânele devin foarte sensibile și tind să mai blocheze din când în când ❄️🚦.

În afară de reviziile obligatorii și aceste probleme specifice, totul a fost în regulă cu mașina.

Skoda Enyaq – Marcel, Cluj

  • La bord: 53.410 km
  • Distanță parcursă: 5682 km
  • Consum mediu: 14.7 kWh/100 km
  • Încărcări: 828 kWh 
    • 3x220V 65 kWh,
    • 12xAC 365 kWh,
    • 12xDC 498 kWh,
  • Cost încărcari: 860 ron

Daca drumurile de pina acum ale Enyaq-ului au fost prin tara si spre Grecia, in luna august a dat o fuga de weekend pina in Zagreb. A gustat din energia oferită de Tesla și Ionity în Ungaria si Croatia, doua rețele care asigura cam orice traseu spre vestul Europei. Prețul este unul foarte decent, in special daca optezi pentru abonament, iar in rețeaua Tesla si mai avantajos daca folosești încărcarea de noapte. Pret Tesla in medie 0.35 Euro/kWh si Ionity 0.42 Euro/kWh. 

Așa arată un hub de încărcare și zona de toalete, deschise 24/7, Croatia.

IONIQ 5 – Tibi, București

  • parcurs: 1691 km
  • consum mediu: 19,7 kWh/100km
  • cost total: 680 lei

IONIQ 5 – Carla și Tudor, Timișoara

În luna August IONIQ-ul a parcurs 1659 km cu un consum de 16.5 kWh/100 km. Aproximativ 700 km au fost parcurși pentru două drumuri Timișoara – Oradea și retur, restul distanței fiind parcurse în zona periurbană a Timișoarei.

De la sfârșitul lunii ne-am mutat la Moșnita Veche (5 km distanță de oraș), așadar vom acumula ceva mai mulți kilometri pentru naveta la serviciu. În schimb, vom avea și oportunitatea de a beneficia de mai multă energie solară de la instalația părinților.

Costurile au rămas foarte scăzute în continuare atât datorită gratuității din rețeaua OMV de care beneficiem cât și datorită energiei fotovoltaice.

La finalul lunii odometrul indica 108103 km.

Tesla Model Y Juniper – Ovidiu, București

Ovidiu încheie luna august cu 2.630,8 km parcurși, 438,3 kWh consumați și un consum mediu de 16,7 kWh/100 km.

Costul total al încărcărilor raportat pentru întreaga lună a fost de numai 108,95 lei, în condițiile în care au existat doar două sesiuni de încărcare cu plată: una acasă și una la Avrig, în rețeaua iHunt EV. Restul kilometrilor au venit, practic, cu costuri de încărcare foarte reduse.

Datele TeslaMate completează imaginea: 33,7 km/h viteză medie, o temperatură medie de 28°C în timpul deplasărilor și un cost de numai 3,93 lei/100 km.

Per total, o lună cu un rulaj serios, de peste 2.600 km, dar cu un cost al energiei surprinzător de mic — poate una dintre cele mai bune demonstrații din grup despre cât de mult contează locul în care încarci, nu doar consumul mașinii.

Concluzie august

Diferențele de parcurs, consum și cost sunt mari, dar și utilizarea mașinilor, bazate pe trei arhitecturi diferite – MEB grupul VW, E-GMP grupul Hyundai Kia și Tesla Model Y – a fost complet diferită.

Încărcarea ieftină din viața de zi cu zi și încărcarea rapidă pe un circuit european sunt două lumi diferite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.