O lună de reacomodare cu Tesla Model 3

În 23 iunie mă reîntâlneam cu TM 3, după o lungă perioadă de timp în care am avut ocazia să conduc pe Ionică (Hyundai Ioniq), Porto (Hyundai Kona) si buburuza (Ozone 3) implicate în proiectul Electromobilitate, dar și două modele electrice noi pentru 2020: Skoda Citigo și Peugeot e-208 în premieră.

Așa cum am scris în articolul dedicat revederii, TM 3 era o altă mașină, îmbunătățită prin actualizări ale soft-ului, un proces periodic gratuit oferit de Tesla și foarte îndrăgit de proprietari.

Bunul obicei al firmei californiene a continuat și în ultima luna. Recent am primit pe ecran și în aplicație vestea că un nou update este disponibil.

Fiind acasă, am ales opțiunea „Install now” și după o jumătate de oră am fost înștiințat ca actualizarea este finalizată și mașina știe câteva giumbușlucuri noi.

Din cele cinci funcții noi sau îmbunătățite, cea mai interesantă mi s-a părut a fi noua imagine la mersul cu spatele, care pe lângă camera principala adaugă la baza ecranului și imaginile de la două camere laterale.

Un exemplu real al noii imagini combinate obținută cu trei camere în timpul mersului cu spatele.

În afară de drumul la reprezentanța Tesla pentru test drive-ul cu Model Y, nimic deosebit, așa cum scriam într-un alt articol despre încărcare. Parcurgând foarte putini kilometri zilnic, priza din garaj este suficientă pentru încărcarea peste noapte.

Media de nici 30 km zilnici, în general drumuri scurte la cumpărături în zile caniculare, s-a derulat pașnic cu un consum mediu asemănător cu cel realizat începând din 1 noiembrie 2018, deși de atunci TM 3 a gustat din asprimea iernii scandinave și vitezele ridicate pe Autobahn-ul german.

După aproape 28 de mii de kilometri și 20 de luni de utilizare a apărut prima notificare despre o defecțiune legată de sistemul de airbag pentru pasager.

Din fericire, după patru ani de procese, Tesla a reușit sa deschidă o reprezentanta și service în Michigan, altfel mă păștea un drum de doua ore pana la cel mai apropiat service Tesla din Ohio.

Avantajul câștigării de Tesla al luptei pentru dreptul de activitate în Michigan este urias pentru client, fiindcă aplicația îmi permite să programez o vizită la service, sau una a tehnicianului Tesla la domiciliu.

Am ales în premieră cea de a doua variantă, despre care vom discuta pe larg în câteva zile. Până atunci, kilometri electrici curați și liniștiți la toată lumea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.