Pentru cine se potriveste VW e-Up! și Smart Forfour?

In timp ce Zoe câștigă an de an clasamentul înmatriculărilor europene și grupul Stellantis încearcă să acapareze o felie din acest segment cu Peugeot e-208 și Opel Corsa-e, producătorii germani au avut în 2020 o ofertă interesantă, plasată sub categoria compactelor.

Grupul Volkswagen cu tripleta VW e-Up, Skoda Citigo, Seat Mii a nimerit cu siguranță un punct sensibil de preț/performanță pentru automobile electrice de oraș în 2020. În același timp, Mercedes a lansat un joint-venture cu Geely, care va produce viitoarele modele Smart în China. Până la apariția acestora, vom urmări evoluția în cel de al treilea an al Forfour-lui deținut de Klara la Timișoara.

Marius și Up-ul năzdrăvan

VW e-Up nu este limitat la granițele geografice urbane, așa cum ne-a dovedit Marius Toma din Câmpina, care a acumulat peste 15.000 km cu exemplarul său în primele 10 luni, fără probleme tehnice.

Cu un traseu mai lung de 200 km pe săptămână și încărcări la stații publice, Marius s-a plimbat cu e-Up în vacanță la Cazanele Dunării, apoi la munte și a întreprins două călătorii, fiecare mai lungă de 1000 km, de la Câmpina la Iași în miez de iarnă, la cumpăna anilor.

Recent buburuza s-a amorezat de Kona, alături de care a „pozat” în trei locații diferite în ultimul sfârșit de săptămâna, fără să aibă vreo preferință pentru județul de înmatriculare al Ko(a)nelor.

În demersul său neobosit de promovare a electromobilității prin exemplul personal, Marius a oferit un test drive la munte lui Cătălin, cu Kona utilizată pentru educare prin test drive în cadrul proiectului nostru. Așteptăm cu mult interes impresiile de la această plimbare electrică pe traseul superb de la Păltiniș.

Cu răbdare (pentru încărcare) și experiența acumulată anul trecut, Marius și buburuza au urcat a doua oară la Păltiniș cu rezultate foarte bune de consum, regenerare de energie la coborâre și autonomie pentru întregul traseu.

Recuperare de energie VW e-Up! pe coborârea de la Arena Platoș la Curmătura Stezii, 641 m diferență de altitudine

Klara și Smart Forfour

Flota 100% electrică a familiei Bereczki din Timișoara

Cu o singură aventură mai îndepărtată de bază, anul trecut pentru revizia tehnică la Arad, Klara parcurge cu Forfour până la 125 km pe săptămână. Fără probleme după doi ani de utilizare, Smart-ul excelează prin abilitatea de a se strecura în trafic și de a găsi locuri de parcare în Timișoara.

În comparația consumului mediu săptămânal trebuie să ținem cont că valorile pentru Smart includ pierderile de încărcare, fiind determinate cu ajutorul contorului dedicat pentru sursa de încărcare de acasă.

Skoda Citigo

Din păcate micul Citigo este tot în service, în așteptarea unei piese, după ce în 8 martie a refuzat să mai pornească. Cu toată agonia așteptării îndelungate, Wiwi a refuzat oferta primită de la Porsche Timișoara pentru un automobil la schimb, singura opțiune fiind o „afumătoare”.

Cu această ocazie, Wiwi a mai adăugat la vocabularul electromobilistic noțiunea nefericită de SERVICE ANXIETY!

Ce alte experiențe ați avut cu VW e-Up, Smart Forfour și Skoda Citigo? Le-ați recomanda celor interesați să facă primul pas spre electromobilitate cu aceste modele rulate (fiind eliminate din producție) în 2021?

Scrieți-ne pe adresa [email protected], la rubrica de comentarii, pe facebook sau Forum. Mulțumim pentru colaborare!

1 Response

  1. Catalin spune:

    Salutare , vin cu drag sa scriu impresiile mele dupa test drive-ul din Paltinis. Așadar am avut plăcerea sa ajung la întâlnire datorita prietenului meu Marius și al lui E-up care ne-a asigurat transportul de la Campina și inapoi cu lejeritate si in mod plăcut.
    Am facut doua coborâri și o urcare cu Hyundai Kona (mulțumiri Tudor).cel mai impresionat am fost de modul prompt și continuu degivrare a puterii de către motor, nu cred ca asi fi putut negocia curbele strânse cu lejeritatea Konei cu o mașină clasica, se cunoaște avantajul centrului de greutate jos.Deasemeni demarajul este mult mai bun decât la o mașină cu motor termic,chiar și una cu pretenții îndrăznesc sa spun.Sa fim mai ecologici dar sa nu pierdem din plăcerea condusului este un lucru excepțional dar și posibil dupa cum am constatat.
    Mulțumesc grupului electromobilitate pentru experienta frumoasa.Salutari Titus multumim pentru timpul și suportul acordat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.