Povestea cifrelor – episodul X înmatriculări SUA

Pentru a demonstra realitatea alternativă în care ne poartă titlurile bombastice legate de diferite teme din universul mobilității electrice, am apelat în repetate rânduri la cifre seci, despre care scriam că sunt prieteni buni în vremurile actuale:

Deși protestele anti-Muskla sunt mai violente în SUA, statisticile înmatriculărilor din primul trimestru ne dovedesc că între titluri și realitate exista o discrepanță tot mai grosolană.

Să începem dialogul cu creșterile și scăderile înregistrate de principalii actori BEV pe piața nord americană.

Exprimată procentual, scăderea Tesla (-9%) pare rezonabilă, considerând că liniile de producție din Fremont (California) și Austin (Texas) pentru Model Y au fost oprite mai multe zile, în vederea lansării noului Model Y (”Juniper”). La fel s-a petrecut la Shanghai și Berlin, dar nu fac parte din subiectul nord american.

Privind doar la această reprezentare aproape te miri cum de titlurile ”experților” nu prevestesc prăbușirea iminentă pentru Kia sau Mercedes?… că despre Rivian se scrie mai mult decât poate suporta hârtia.

O cu totul altă imagine rezultă însă când analizăm în detaliu cifrele de înmatriculări pentru Tesla:

Trimestrul I 2025Trimestrul I 2024Diferența
Model 35252030842+70.3%
Model Y6405196729-33.8%
Cybertruck64062803+128.5%
Model S12804206-69.6%
Model X38435607-31.5%

Câteva precizări:

  • creșterea Model 3 nu poate compensa financiar în primul trimestru scăderea Model Y, prețul fratelui mai mare fiind mai ridicat;
  • în schimb, scăderea pentru Model S și X este aproape acoperită de creșterea pentru Cybertruck, pentru care primul trimestru de anul trecut a reprezentat lansarea pe piață.

Că tot veni vorba de Cybertruck, vedem alte numeroase titluri care-l declară un eșec. Cu toată antipatia personală pentru formă și interior, dar nu și pentru modul în care se conduce, să lăsăm emoțiile de-o parte și să privim cifrele de înmatriculare pentru Cybertruck în raport cu concurența.

Trimestrul I 2025Trimestrul I 2024Diferența
1. Ford Lightning71877743-7.2%
2. Cybertruck64062803+128.5%
3. GMC Hummer34791668+71.6%
4. Chevy Silverado23831061+124.6%
5. Rivian R1T17273261-47%
6. GMC Sierra1249

Din cele 6 pickup truck-uri, vândute în prezent într-un număr mai mare de 1000 exemplare, ”eșecul” Cybertruck este pe locul doi, depășit doar de Ford Lightning. Cât de dificil este acest segment (extrem de popular în SUA) pentru electrificare, stau mărturie și numeroasele vise neîmplinite și falimente din domeniu.

Oportunități și modele noi

Chiar și cu această scădere din primul trimestru, piața BEV din SUA este dominată copios de Tesla cu 43.5% din înmatriculările noi, urmată la foarte mare distanță de GM, Ford și grupul Hyundai-Kia-Genesis.

Oportunitatea creată de producția și livrările mai mici la Tesla a lăsat loc pentru numeroasele modele noi disponibile anul acesta. Iată o lista celor cu mai mult de 1000 înmatriculări în primul trimestru:

  1. Acura ZDX – 4813
  2. Audi Q6 e-tron – 3246
  3. Cadillac Escalade – 1956
  4. Cadillac Optiq – 1716
  5. Chevrolet Equinox – 10329
  6. Dodge Charger – 1047
  7. GMC Sierra – 1249
  8. Honda Prologue – 9561
  9. Jeep Wagoner – 2595

NOTĂ: pentru comparație iată și înmatriculările pentru câteva modele europene și asiatice mai bine cunoscute:

  1. BMW i4 – 7125
  2. BMW i5 – 1899
  3. BMW iX – 3626
  4. Mercedes EQB – 1622
  5. Porsche Macan – 3339
  6. Porsche Taycan – 1019
  7. Subaru Soltera – 3131
  8. Toyota BZ4X – 5610
  9. Volvo EX30 – 1185
  10. Volvo EX90 – 1000
  11. VW ID.4 – 7663
  12. VW Buzz – 1901

Toate aceste modele noi sunt bine venite pe o piață foarte activă, chiar dacă tonul de la Casa Albă s-a sucit cu 180o începând din ianuarie, iar tarifele aplicate automobilelor de import vor distorsiona pentru o bună perioadă de timp piața auto în general și cea BEV în special.

La final, un grafic despre vânzările din primul trimestru preluat din CleanTechnica, care nu necesită comentarii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.