Revedere cu Mustang Mach-e la Timișoara

După o primă întâlnire în decembrie 2020, în urmă cu șapte luni relatam despre primul test drive cu Mustang Mach-e, un crossover electric conceput de Ford pe o platformă dedicată, cu design atractiv și performanțe ce țintesc spre Model Y, IONIQ 5 și ID.4.

De atunci, intențiile de electrificare la Ford au căpătat mai multă consistență, atât prin prezentarea variantei 100% electrice pentru F150 Lightning, cât și prin anunțurile despre investițiile în tehnologii noi și fabrici de acumulatori.

În ce măsură Lightning va contribui la familiarizarea publicului american cu mobilitatea electrică, este o dezbatere în curs de derulare, dar numărul mare de precomenzi, a determinat dublarea investițiilor și angajărilor pentru producție, începând de anul viitor.

Între timp, Mach-e se vinde bine în Europa (peste 12.000 înmatriculate începând din martie) și unul din exemplarele ajunse la Timișoara a fost subiectul unui test drive, organizat prin amabilitatea lui Eugen Cocea, gazda noastră primitoare la revista 24auto.ro, încă de la începuturile timide ale proiectului Electromobilitate.

Revederea cu Mach-e

Aceeași siluetă crossover atrăgătoare, tot mai des întâlnită în Motor City, pare la Timișoara cu mult mai mare, alături de automobilele europene. Dimensiunile și greutatea impozantă de afară, parcă dispar la volan, când cuplul instant al celor două motoare electrice, plasate pe fiecare punte (despre care specificația tehnică ne informează că dispun de 580 Nm și 350 CP), propulsează în liniște și cu ușurință cele aproape 2.4 tone (2182 kg mașină, restul pasagerii) de tehnologie modernă.

Vizibilitatea bună, oferită de poziția mai înaltă la volan, în tandem cu direcția foarte precisă, face deplasarea ușoară pe drumurile înguste din zona cramei Recaș și a domeniilor Herneacova, singura zonă cu câteva viraje și două dealuri mititele din apropiere de Timișoara.

Așa cum remarcasem și în primăvară, suspensia este îngăduitoare, ceea ce a prins foarte bine la deplasarea pe drumurile județene mai denivelate.

Consum și autonomie

O temă de casă, rămasă de la precedentul test drive, era consumul, de unde putem deduce autonomia reală în condiții atmosferice și de utilizare asemănătoare. Am pornit cu multă curiozitate în plimbarea de peste 80 km, știind că informațiile din EVdatabase diferă mult de cele din specificația tehnică:

  • Autonomie: – 22%
  • Consum mediu: +28%
Sursa: EVdatabase

Range-ul din specificația tehnică 540 km (conform normelor WLTP) va fi probabil o mare dezamăgire pentru clienții ce vor intra în posesia unui Mach-e în această toamnă, când rigorile sezonului rece vor reduce mult autonomia.

Cu toate acestea, experiența la drum a fost în domeniul de valori așteptate, comparativ cu cele realizate de ID.4 și Peugeot e-2008 participante la proiectul Electromobilitate în ultima săptămână.

Condiții de test:

  • Temperatura exterioară 13o C, interioară 21.5o
  • Călătoria de 81 km am parcurs-o în 1 ora și 52 minute (google: 1 ora și 54 minute)
  • Am utilizat drumuri naționale și județene, fără autostradă, mergând strict în limite legale, cu câteva accelerații mai viguroase, de dragul tracțiunii integrale și al cuplului uriaș care te lipește de scaune.

Așa cum scriam mai sus, rezultatul de 18 kWh/100 km pentru un automobil performant, cu o greutate de peste 2 tone este rezonabil și se aliniază cu valoarea medie realizată de exemplarul testat după aproape 1500 km (18 kWh/100 km), cu 14.3 % MAI MICĂ decât cea indicată de EVdatabase.

Câteva diferențe esențiale mi-au atras atenția pe bara orizontală colorată, care încearcă să explice unde a fost utilizată energia consumată:

  • pentru călătoria noastră de 80 km, am utilizat pentru climatizare 8% din total pentru a asigura 21.5o în interior, când afară erau 13o. Alți utilizatori au consumat 14% din energie pentru climatizare.
  • o diferență de 2% apare și la consumul pentru accesorii, dar cea mai enigmatică este rubrica intitulată Ext. temp. unde diferența între călătoria noastră și înregistrările pentru 1400 km este de 5%.

Concluzii după al doilea test drive

Foto: Mircea Adam

Cu siguranță Mach-e este o apariție foarte interesantă în peisajul electromobilistic european, unde a fost primit cu mult interes pe piețele unde se livrează.

Până la sfârșitul lunii septembrie înmatriculările în zece țări din Europa de vest au depășit 12.000 de exemplare, din care 5181 în Norvegia.

Sursa: EU evs

Deși livrările au început mai târziu pentru IONIQ 5 (7.371 înmatriculări începând din luna mai) și Model Y (10.971 începând din august), segmentul este în prezent dominat de VW ID.4, cu peste 35.000 de înmatriculări, demarate în urmă cu un an.

După două test drive-uri scurte, dar convingătoare, ar fi ideal să facem cunoștință în detaliu cu Mach-e pe traseul Trans-Carpatica în tandem cu IONIQ 5, cu care concurează direct pentru buzunarele clienților. Cine știe, poate cineva acolo sus la Casa Auto ne mai iubește și răspunde de data aceasta invitației noastre de a promova împreună progresul electromobilității în România.

Alte articole despre Mustang Mach-e:

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.