Săptămâna #43 ne apropie de finalul primei luni complete de toamnă, iar imaginile de sezon proaspete vin de la colegii de echipă. Vorba lui George (ne revedem în bilanțul lunar):
Roșul ”tigăii electrice” se încadrează minunat în culorile pastelate ale toamnei.
Imposibil să nu fim de acord: roșu, ruginiu, soare, drumuri cu rost!
O veste bună pentru Europa
Își mai fac locul și știri pozitive într-o mare de BREAKING NEWS cu diferite fenomene meteo extreme (info aici), care sunt puse pe seama schimbărilor climatice generate de activitățile umane?
Doar dacă le facem noi loc, pentru că altfel trec neobservate. Titlul pozitiv din această săptămână vine de la Agenția pentru Mediu Europeană (EEA):
Emisiile de gaze cu efect de seră din UE înregistrează o scădere semnificativă în 2023
8% scădere în 2023 sau o scădere de 37% sub nivelul emisiilor din 1990. Pentru a se îndeplini angajamentele asumate prin acordul de la Paris ar trebui să ajungem la o diferență de 55% comparativ cu 1990 până in 2030. Iar neutralitatea climatică la mijlocul acestui secol.
Chiar și așa, pare că previziunile nu sunt cele mai bune. Cu toate angajamentele din acest moment, inclusiv cele suplimentare, sperăm să ajungem pe la 49% în 2030.
Și noi putem să ne implicăm civic în acest efort comun al Europei pentru un aer respirabil. Reducând consumul și gunoiul sau colectând selectiv acest gunoi. Reducând arderea combustibililor fosili sau renunțarea completă la utilizarea lor unde e posibil. Se găsesc multe forme individuale de a participa activ la această schimbare necesară pentru a lăsa o casă locuibilă generațiilor viitoare.
Săptămâna #43
Săptămâna #43 înseamnă peste 4.200 km parcurși de colegii care trimit raportări săptămânale.
Consumul ponderat se păstrează identic cu cel din cronica precedentă, adică 14 kWh/100 km.
Mixul de temperatură, anvelope sau modul de utilizare dictează și consumul obținut. Cum zice și Gabi (Târgu Mureș) mai jos, drumul pe autostradă a adus impact asupra consumului, de altfel un campion al consumurilor mici de multe ori. Daniel (Dej) în schimb cu mica remorcă acoperită de această dată ne spune că are un consum ceva mai mare.
Observăm pe grafic că de fapt e ceva mai mic comparativ cu cel de săptămâna trecută. După peste 1.000 km parcurși e clar că doar o mică parte au fost afectați de remorcă, cum spune mai jos în mesaj și cum ne demonstrează în imaginea cu remorca.
Informații colectate de la cei 16 proprietarii-voluntari din proiectul nostru începând cu 2019 ne ajută să înțelegem comportamentul și eficiența îndrăgitei #konițe. Mai există întrebări cât consumă mașina electrică, iar astfel de grafice pe termen lung sunt, pur și simplu, auto-explicative, răspunsul fiind… depinde!
Depinde de anotimp, caz de utilizare, viteza de deplasare, dar există o probabilitate foarte mare ca valorile proprii să fie undeva între minim (albastru) și MAXIM (roșu).
Trecând puțin dincolo de răutăți, Kona este o mașină care oferă o foarte bună predictibilitate asupra consumului. Sunt atâtea povești de succes pe blog și niciuna în care vreo Kona a rămas în pană de energie. Chiar dacă au fost duse până la 3-2-1% cu privirea pe stația liberă. Bine, experiența de utilizator își spune cuvântul de multe ori, fiind și acestea ”experiențe educate” de cei 16 colegi care au participat activ la acest grafic pe parcursul a 230 săptămâni, începând din iunie 2020.
Titus (SB)
Săptămâna 21-27.10:
- distanță: 975 km
- consum mediu: 15,1 kWh/100 km
- cost: 110 ron
Daniel (CJ)
În săptămâna 21-27 octombrie Kona a acumulat următoarele date:
- 1044 km parcurși
- consum mediu: 12.9 kWh/100 km
- 136 kWh încărcați din care:
- 30kwh încărcați acasă cu cost 0 lei
- 70 kWh încărcați la locul de munca cu cost 0 lei
- 36 kWh încărcați în Parking militar Regina Maria Brașov din care am plătit doar parcarea 3 lei
Consum ușor în creștere datorită temperaturilor scăzute dimineața înspre locul de muncă, plus faptul că am adăugat o prelată la remorcă care crește consumul considerabil (de exemplu fără prelată consum mediu între 14 și 17 kWh/100 km iar cu prelată în jur la 22 kWh/100 km).
Gabriel (MS)
Săptămâna #43 a arătat așa:
- Distanță parcursa: 791.2 km
- Consumul mediu: 14.7 kWh/100 km
- Încărcare: încărcat acasă. Hidroelectrica + panouri
Distanța parcursa săptămâna aceasta e împărțită astfel:
- Luni – Vineri: Naveta la lucru.
- În weekend plimbări prin zonă + două drumuri la Cluj, mers pe autostradă.
Marius (CS)
O săptămână cu un număr de 463,5 km parcurși. Consum 13,6 kWh/100 km. Cost încărcări 64,48 lei. Kilowați încărcați 58,62. Încărcări făcute la stațiile din Reșița.
Dani (AR)
- Distanță: 986 km
- Consum: 13.9 kWh/100 km
- Cost încărcări: 125,8 lei
- Total lună: 185,8 lei
Ca inginer în domeniul telecomunicațiilor sunt un apropiat al tehnologiei de orice fel. Adăugăm grija familiei pentru un trai cât mai prietenos cu mediul și ajungem repede la ideea de electromobilitate. Așa începe aventura electrică 🙂