Cuvânt înainte
De peripețiile și neplăcerile descrise mai jos am avut parte cu toții, în fazele de început ale mobilității electrice, indiferent de oraș, țară sau continent. Stații nefuncționale, spații de încărcare ocupate de mașini care nu încarcă și colegi mai puțin amabili.
Pe lângă Codul bunelor maniere când încărcăm publicat de AERO și utilizarea voluntară a aplicației Plugshare, există câteva soluții tehnice, implementate de Tesla, pe care la sugerăm și altor firme ce instalează stații de încărcare.
- Dacă o stație din locația Super Charger este defectă sau ocupată se comunică direct pe ecranul mașinii, în momentul alegerii următoarei opriri de încărcare;
- Dacă o stație este foarte aglomerată, apare mesajul pe ecran High traffic charger și încărcarea este limitată la 20, 30, etc. minute, în funcție de aglomerație;
- Dacă proprietarul „uită” mașina și blochează un punct de încărcare, se aplică idle fees (taxe de inactivitate), care pot fi sume suficient de mari ca să descurajeze astfel de practici.
Nu am descris cele trei puncte de mai sus ca să ridic Tesla în slăvi, ci pentru a sublinia că nici ei nu se pot baza exclusiv pe comportamentul civilizat și cooperarea proprietarilor. Aplicând idle fees, educația se face prin buzunar.
Experiența unui electromobilist
Profitând de ziua liberă de luni, am mai luat două zile și din săptămâna precedentă, și am încropit un mini concediu de 5 zile la Cluj, unde ne doream de mult să revenim, noi fiind din București (am uitat să menționez).
Am plecat joi dimineața din București, cu oprire la Pitești. Verificăm Plugshare, nimeni la stație. Ajungem la stație, un Spring (deja nu le mai suport, sincer) la încărcat. CCS-ul liber. Bag la CCS, mă bifez în aplicație (Plugshare) și intrăm în magazin pentru 25 minute. Revin la mașină după cele 25 de minute, pentru că urmărind în aplicația mașinii, am văzut că procentul stagnează, și descopăr cu stupoare că sesiunea mea fusese oprită.
Lângă mine, un alt Spring (am menționat că nu le mai suport deloc?). Că a oprit cel care plecase, că a oprit cel care încărca, nu am de unde să știu, important este că răul fusese făcut. Am repornit sesiunea, și a trebuit să aștept încă 30 minute să se încarce (bateria începuse să se răcească, momentul prielnic fusese pierdut), când puteam deja să plec mai departe pe drum.
Încărcare la Sibiu
Ok, înghițim gălușca și plecăm mai departe. Următoarea oprire, Sibiu. Verificăm Plugshare, nimeni la stație. Ajungem în locație, întradevăr liberă, băgăm la CCS, mă bifez în aplicație și intrăm în magazin. Sesiunea de data aceasta a fost întreruptă de către mașină, pentru că după atâtea ore de condus prin căldură (a fost foarte cald), cu climatizarea pornită și 2 sesiuni de încărcare rapidă, s-a supraîncălzit.
Am așteptat să se răcorească (pentru ca nu mai voia să pornească) și după vreo 10-15 minute am repornit pe traseu. Această „întâmplare” nu o includ în senzația neplăcută lăsată de restul poveștii, aici fiind și vina mea poate, că am forțat mașina, date fiind circumstanțele. Trecem peste!
Ajungem la Cluj la ora 21, plecați de la 10 din București, rupți de oboseală. Nici nu a mai contat cu ce procent am ajuns acolo, nu mă mai simțeam în stare să umblu să încarc mașina în aceea seară. Dar ca idee, am ajuns cu 18% baterie.
În vizită la Cluj
A doua zi, hai să mergem la încărcat, cât vizităm centrul orașului. Mașina cu 15% baterie. Identificăm o zonă cu vreo 8 prize ale primăriei, ne îndreptăm către locație… Ce să vezi? 7 ocupate, iar a 8-a, deși era disponibilă, din cauza celei de-a 7-a mașini (un Bolt… apropo, nici pe ăștia nu-i mai suport: Bolt, Uber, Agm, Elec… toate firmele astea de ridesharing, care „căpușează” întreaga infrastructură, fapt de pe urma căruia ei câștigă o grămadă de bani) parcată extrem de prost, nu putea fi accesată.
Plecăm mai departe, către următoarea locație, Piața Centrală. După ce ratăm prima dată intrarea, și stăm aproape 30 minute la bariera de la intrare (coadă imensă) la a doua încercare, reușim să ajungem lângă stație (extrem de prost amplasată: în mijlocul unei parcări cu barieră, într-o zonă extrem de aglomerată, iar parcarea foarte scumpă) și avem o altă „surpriză”: singura mufă funcțională, respectiv Type2-ul, era ocupată de o mașină nebifată pe Plugshare, fără vreun număr de telefon la vedere, și care peste toate, nici măcar nu încărca în acel moment. Doar stătea mufată la stație, ocupând locul inutil. Eșec total!
Reconfigurare traseu (cum ar zice Google Maps) și ne îndreptăm către Kaufland. Ajungem în locație, parcăm la stația mare, unde mufa Type2 era liberă. Domnul care încărca la CCS îmi comunică, în timp ce eu deja întindeam cabluri, că mufa în cauză nu funcționează. De mai bine de un an, completează. Super! Bateria deja scăzuse la 10%, chiar trebuia să încarc. M-am mutat la stația mică de lângă, și am pornit sesiunea. Misiune îndeplinită, mașina în sfârșit se încărca.
Dar a venit ziua plecării. Dar până acolo, mai fac o paranteză: cu o zi înainte de plecare, am fost prin împrejurimi, unde am cam golit iarăși bateria. A trebuit din nou să încarc. Dar de această dată, totul a decurs lin și frumos: stația aproape de cazare, liberă, am încărcat în voie, iar când o altă mașină a venit pentru încărcare, deși mi-ar fi fost utile și ultimele 10 procente, fiind la 90%, am eliberat stația și am permis încărcarea, nefăcând-ul pe celălalt coleg să aștepte (chiar a rămas surprins că-i fac loc).
Din nou la Sibiu
Am plecat din Cluj, cu destinația Sibiu. Verificăm Plugshare, mașini la încărcare, mașini în așteptare. Zic, hai totuși, vedem la fața locului. Ajunși la stație, un ID.3 la CCS, un Spring la Type2. Merg și întreb care-i situația (menționez că ambii erau localnici), mi se comunică dinspre ID.3 că mai stă vreo 15-20 minute, iar apoi preia mufa Spring-ul (care dacă tot aștepta, a zis să ocupe și cealaltă mufă). Ok, mă bifez în așteptare pentru Type2, și așteptăm. Mai apare o mașină, o Kona, care vine și se ia fix de noi.
Îi explic situația, nu a înțeles. Dar rămâne. Pleacă ID-ul, preia Spring-ul mufa CCS, mă bag la Type2. Când porneam sesiunea, observ procentul Spring-ului: 77%. La acel procent, posesoarea – o localnică, se bagă la CCS. Nu mai zic nimic!
Schimb statusul în aplicație, și plecăm către magazin. La care cel cu Kona mă întreabă cât durează. Răspund: 2 ore. Face ochii mari. Da, că sunt la Type2. Exact cum v-am explicat. Am nevoie de baterie plină, să ajung la București. S-a mai potolit auzind asta. Și până am revenit noi la mașină, Spring-ul, care probabil a stat până la 100%, plecase și îi luase locul Kona.
La Pitești începe adevărata aventură
Am încărcat doar vreo oră, aveam suficientă baterie până la Pitești, am plecat. Ajungem la Pitești, unde începe adevărata aventură, și miezul povestirii.
Verificăm Plugshare, nimeni bifat ca încărcând, doar un ALT Spring în așteptare. La fața locului, situația era alta. Un Spring la CCS, nebifat, și la Type2 o Skoda Citigo sau VW E-up (nu mai rețin exact) nebifat de asemenea, al cărui posesor stătea de vorbă cu posesorul Spring-ului în așteptare. Toți trei localnici. Toți trei (pentru că la un moment dat a venit și cel de-al treilea de și-a luat mașina de la încărcat) de vârsta a patra (fără supărare), probabil cu foarte mult timp liber, și dornici de socializare.
Merg și întreb care-i situația/planul, mi se explică de cel în așteptare că el urmează la CCS, întreb către celălalt cât mai intenționează să mai stea, îmi spune că 10 minute. Îi anunț că rămân să aștept la Type2, mă bifez ca atare în aplicație, și așteptăm (cu motorul pornit, și clima de asemenea, consumând procente importante din baterie). Trec 10 minute, nimic. Trec 15 minute, nimic. După 20 minute (dublul timpului care mi-a fost comunicat) mă duc și întreb: mai stați ? Că mi-ați spus 10 minute, acum 20 minute.
Aaaa, păi încarcă greu, îmi răspunde. Nu asta am întrebat. Cât mai stați vreau să știu. Păi, cred că încă 20 minute. Revin, și precizez iarăși: localnic, într-o zi liberă, garantat pensionar, care probabil se plictisea acasă. Am decis să plec, după ce mie personal, mi s-a părut bătaie de joc la adresa mea, și m-am simțit luat la mișto.
Paranteză: am trecut în aplicație că sesiunea nu a reușit, datorită „amabilității” localnicilor. Primesc mesaj, tot în aplicație, de la cel care era singurul bifat. Cel care inițial aștepta. Și era bifat ca atare, în așteptare. Pentru că asta înseamnă „așteptare”: să fi la fața locului, și să aștepți. Corect ? Eu așa zic, și dicționarul explicativ al limbii române mă susține.
Mesajul: trebuia să spuneți că sunteți în tranzit, că cel cu Skoda v-ar fi lăsat în locul lui, ba chiar i-a părut rău când v-a observat numărul de înmatriculare la plecarea de la stație.
De la inceput zic ca mai e nevoie sa treaca mult timp sa avem destule statii de incarcare de mare putere plasate bine pentru tranzit si putere mare de incarcare astfel incat sa nu atam mult la „pompa”. Apoi avem nevoie de multe statii pe AC in locuri turistice astfel incat sa poti incarca cat vizitezi 2-3 ore si sa n.ai de asteptat dupa aceea la statii pe DC.
Daca e vorba despre statiile gratuite, atunci e mare bataie pe ele, e drept. In tranzit nu merita trecut pe la ele. In Cluj langa Parcul Central e stiut ca toata lumea campeaza fara checkin in Plugshare. In schimb se poate verifica disponibilitatea statiilor in EVConnect – la fel cu toate celelalte aplicatii: se poate verifica in timp real daca statiile sunt ocupate.
In Cluj in afara de centru unde statiile sunt gratuite iar unele nunfunctioneaza si in afara de Kaufland unde se incarca gratuit pe tickete, Clujul sta extrem de bine la statii platite care sunt libere 99% din timp.
Mare ghinion cu drumul la Cluj si retur. Atat de multe statii sunt pe traseu incat ma mir cum ati nimerit.o asa si la plecare si la sosire.
Imi dau seama ca aveti o masina cu autonomie mica sau opriti doar atunci cand autonomia e pe final. Am facut recent un drum Cluj Orsova si retur cu putine statii fata de Cluj Bucuresti si n.am avut probleme. Cu copii in masina noi oprim destul de des, tot la 1.5 – 2 ore si caut sa opresc la statii de incarcare (preferabil platite) unde incarc cate putin astfel incat nu scade autonomia tare.
eu am doar o întrebare. nu cumva pe parcursul călătoriei ati încercat sa incarcati doar de la stațiile gratuite? nu de alta, dar sunt destul de sigur ca erau și statii cu plata,libere. eu nu am văzut nicăieri coada la stațiile cu bani, pe oriunde am fost.
dacă este asa,atunci va intreb:dacă erați cu o mașină pe benzina, și ari fi încercat sa alimentați de la benzinăriile care ar da benzina gratuita, cam care credeți ca ar fi fost situația? mai știți acum vreo 2 luni când au stat benzinării 4 ore la coada ca să bage benzina cu 8-9 ron,când credeau ca ca peste o zi o sa fie 10-11 ron? eh, imaginati-va ca ar fi dat-o gratis!
Sînt un vrednic posesor de Spring și, vin și eu cu o mică confirmare a impoliteții muktira de a nu-și semnala prezența. Nu este obligatorie semnalarea dar e de bun simț. La Deva se practică sportul ăsta, de a nu se notifica prezența la stație, nu doar a celor cu Spring. Avem o Tesla în zonă, un ID3 și, mai ales un ID4 de Alba…
Salut,
De obicei încarc 100% ca să nu mai stau în altă parte mai mult.
Mi-am făcut obiceiul ca, dacă în timp ce stau la stație și am trecut de 80% și vine altcineva, cedez CCS-ul… Mai ales dacă sînt la Deva și apare un „străin”.
Mi s-a cedat locul la Turda de două ori, oare de ce nu aș face și eu la fel ? Plus de asta mă anunț pe PlugShare cu un timp mai puțin decît arată mașina tocmai ca să vină la stație următorul doritor, să nu piardă timpul aiurea. Dacă vine careva, cedez locul așa cum am scris.
Nasol cu Spring la drum lung, nu sunt facute pt asa ceva (sau nu e comfortabil). Cu Tesla e cu totul alta poveste, chiar si cu SR+. Aproape ca nu simti discomfort de incarcare (95%). Ca sa fie ok de drum lung (parerea mea), masina trebuie sa se incarce cu 100-150kW pana in 50% si sa scada dupa. Depinde si de capacitatea bateriei, dar in general n-ar trebui sa astepti mai mult de 20m pe incarcare la 200km.
Imi place ca jumatatea de adevar (sau minciuna, depinde cum vreti sa o luati) a ajuns stire nationala https://m.ziare.com/masini-electrice-romania/masini-electrice-romania-soferi-dacia-spring-statii-incarcare-blocate-1748188
Era corect daca s.ar fi specificat clar ca asta se intampla la statiile gratuite. Restul de 90% statii stau goale si rat trece cineva pe la ele.