După aproape trei ani de când Kona a ajuns în familia noastră din pura întâmplar3, pentru că am găsit-o undeva pe 29 august în curtea unui dealer Hyundai din București și astrele s-au aliniat pentru a obține în două zile toate actele pt Programul Rabla+

Pe 7 sept 2023 eram cu ea pe drum spre Constanța, fără drive-test sau vreun contact fizic cu mașina. Kona ne-a demonstrat în anii următori că este o mașină pe care ne putem baza în concedii și drumuri extraurbane lungi.
Prima noastră ieșire cu “Perla alba” a fost în a 2-a jumătate a lui septembrie 2023, un drum Constanța -> Măgura BZ (265 km), când soția m-a pus să conectez mașina la încărcat la Slobozia… cu toate că aveam undeva la mai mult de 60% baterie 🤣.
A urmat un drum la Fundata (BV) în Noiembrie, drum la care am experimentat comportamentul mașinii în condiții de iarnă, iar de atunci a devenit principalul mijloc de transport al familiei.
Electro-călătorii în 2024
În aprilie-mai 2024 am avut prima “aventură” cu mașina, un concediu Constanța->Sofia->Skopie->Tirana->Kotor & toată zona adiacenta, inclusiv “serpentinele de la Kotor” plus Mausoleul regilor muntenegreni și întoarcere prin Serbia și Bulgaria, undeva la 3000 km parcurși în 15 zile.
Este o zonă care m-a rămas în suflet!





Atunci am descoperit aplicația BetterRoutePlanner și beneficiile versiunii Premium, iar de atunci am început să nu mai avem deloc “range anxiety”!


Toate aceste etape ale călătoriei nu au necesitat încărcări în timpul zilei. Am încărcat la hotel, peste noapte, la stații type2 sau chiar prize 230V cu încărcătorul mașinii (12A).


Pe scurt despre anul 2025
2025 a început cu revelionul la Chișinău, ocazie cu care am dus bateria mașinii la 3% SoC, datorită infrastructurii deficitare din Republica Moldova (charger CCS nefuncțional la Cahul sau dezafectat în Chișinău, momente în care am apreciat încărcarea AC cu 11 kW).
În vară Kona ne-a dus într-un concediu în Albania via Skopie, dar de data aceasta am mers prin Kosovo, Valea Valbona și traversatul lacului Komani cu “feribotul” – o bărcuță pe care albanezii înghesuie cât de multe mașini pot – și întoarcere prin Grecia și Bulgaria!

Concediul 2026
Concediul din 2026 s-a înfiripat fără o planificare foarte bună, după un consiliu de familie despre ce fel de concediu vom face. Concediu activ sau concediu de leneveală într-un resort pe undeva prin preajma Sf. Mariei mari?
Am stat într-o seară cu soția să planificăm traseul pe zile și să facem câteva rezervări pentru că nu mergi în zone ultra turistice (Mestre, Sulden-Solda, Salzburg și Kaprun) fără să ai cazarea rezervată! Toate acestea se întâmplau cu o săptămână înaintea plecării!!!
Mașina era pregatita de drum din prima săptămână din august când am făcut “revizia” de 75.000 km, ocazie cu care s-a schimbat în garanție prima componentă la mașină: actuatorul portului de încărcare 🤪. Cauciucurile pe care le folosesc – allseason Brigestone weather control – au mai puțin de un an vechime, dar au acumulat deja 20.000 km. Fiind la al doilea set, știu că mă pot baza pe ele în orice condiții climatice!
Ușor-ușor s-a făcut vineri, 21 august, ziua în care trebuia să plecăm în concediu, dar bineînțeles că a apărut ceva urgent de rezolvat la muncă… așa ca am plecat de acasă de-abia la 13:30 cu 100% baterie.
Ocupanții, doi adulți și două adolescente, se descurcă cu spațiul portbagajului, regula casei fiind ca fiecare să-și care bagajul! Așa se face ca am în portbagaj 3 trolere medii și rucsacul meu de circa 40L!!! Aveam ca destinație Drobeta-Turnu Severin… 586 km de parcurs.
Cu toate că am stat blocați pe A2 între Cernavodă și Fetești circa 20 min din cauza unui accident și încă vreo 40 min la intersecția dintre A0 și A1, iar pe A1 vinerea după-amiază este un adevărat calvar, am reușit să ajungem la Petrom Cateasca unde se află o stație CCS2 a celor de la PPC Blue: 338 km în 4 ore și 7 min cu 14% energie în baterie. Viteza medie a fost undeva la 82 km/h din cauzele sus menționate cu toate că am mers cu viteza max. legală sau cu viteza traficului. Consumul pe acest segment a fost de 16,5 kWh/100km.
Am profitat de abonamentul PPC blue pe care-l am de mai mult de doi ani (200 lei pentru 120 kWh) și am folosit aproape ⅓ din el (43,084 kWh) încărcând 40 min până la 73%, mai mult decât suficient pentru destinația zilei, timp cauzat de aglomerația din stația peco / toalete / casa de marcat.
A urmat drumul expres spre Craiova pe care am mers cu viteza max. legală și un nou ambuteiaj la un sens giratoriu pe centura Craiovei în jur de 10 min, după care drumul spre Filiasi – Strehaia – Drobeta însumând 248 km parcurși în 3 ore și 3 min, cu o viteza medie de 81 km/h și un consum de 14,1 kWh/100km. La hotelul Nest Guesthouse am ajuns cu 19% baterie și am folosit peste noapte stația iHunt de 7 kW, la care am încărcat 58,35 kWh, însemnând 118,11 lei.
Ziua a doua a început cu un mic dejun servit la cazare și cum aveam de mers până la Zagreb (663 km), la 9:12 am pornit la drum.
Dacă v-am captat interesul pentru electro-călătoriile alături de Hyundai Kona, vă dau întâlnire cât de curând cu episodul 2, în care ne vom plimba împreună prin Serbia și Croația, apoi mai departe spre Italia.










Felicitări Radu! Mulțumiri pentru relatarea acestor experiențe minunate!
Mulțumesc!
Prin prisma acestei experiențe la volanul Konei am vrut să arăt cât de ușor poți călători pe distanțe mari cu o mașină care cu toate că nu are o curbă de incarcare „wow” compensează pe partea de eficiență !!!