Volkswagen demonstreaza ca ID.3 va avea costuri mai mici decat modelul clasic echivalent

Am scris de multe ori si am explicat pe viu participantilor la test drive-urile din cadrul proiectului Electromobilitate, ca un autovehicul electric are costuri de exploatare mai mici decat o fosila echivalenta ca dimensiuni si performante.

De data aceasta, corului de voci ce promoveaza mobilitatea electrica se alatura artileria de calibru greu a grupului Volkswagen. In pregatire pentru primele livrari ale noului model 100% electric ID.3, echipa de comunicare VW lanseaza comunicate de presa, reprezentari grafice si imagini care sustin ideea de baza pentru care cineva ar fi interesat de achizitia unui model electric:

ECONOMIA pentru BUZUNARUL PROPRIETARULUI!

Atunci cand convingerile personale nu sunt suficiente pentru a cheltui in plus la achizitie, cu scopul de a incerca sa reduci poluarea generata de motoarele cu ardere interna, o analiza a costului total de proprietate (TCO – total cost of ownership) demonstreaza clar, ca pe termen lung un autovehicul electric este mai economic si rentabil decat echivalentul clasic.

In special pentru firmele de transport persoane si cele de distributie, care parcurg mult mai multi kilometri anual decat utilizatorii privati, este important sa inteleaga cat de mare este diferenta costului pe kilometru cu un vehicul electric.

1. Comparatie costuri de achizite

Comparatia din prezentarea VW este pentru varianta de baza a modelului ID.3 cu pretul si subventia acordata in Germania. Pentru alte tari, in functie de pretul specific pentru piata locala si subventiile acordate, comparatia pretului de achizitie ar putea fi diferita.

Cocluzia pentru anul 2020 in Germania este foarte clara: Suma achitata de cumparator este mai mica pentru ID.3 decat pentru modelul echivalent diesel sau benzina.

2. Comparatie costuri de exploatare

2.1 Costul de alimentare si incarcare

Comparatia VW incepe cu costul pentru combustibilul fosil, comparativ cu cel al energiei electrice casnice, utilizata de proprietarii care isi vor incarca masina de cele mai multe ori acasa. Peste 98% din incarcarile in cadrul proiectului Electromobilitate au fost efectuate la o priza domestica pe parcursul ultimilor doi ani.

Rezultatul acestei comparatii va fi diferit in functie de fluctuatia pretului la combustibil fata de cel al electricitatii pe diferite piete. Exemplu: in SUA pretul galonului de benzina a scazut recent sub 1 dolar galonul, ceea ce reprezinta mai putin de 0.24 EURO/litru.

2.2 Comparatie cheltuieli cu taxele

Scutirea de taxe pentru automobile electrice, utilizata in comparatia VW, este valabila pentru Romania. Insa in mai multe state americane, taxa anuala pentru automobile electrice este mai ridicata decat pentru cele clasice. Justificarea este ca pretul combustibilului fosil include o taxa pentru intretinerea infrastructurii, care este utilizata in egala masura si de automobilele electrice. Exemplu: in Michigan taxa anula pentru Tesla Model 3 este de 2.6 ori mai mare decat cea pentru Volvo V60.

2.3 Intretinere, reparatii

Comparatia VW scoate in evidenta ceea ce am repetat de doi ani oricui a fost dispus sa ne asculte. Un mare avantaj al automobilelor electrice sunt vizitele mult mai rare la service. Adio schimburi de ulei, filtre, curele, bujii, chiar si placutele de frana se schimba mult mai rar, datorita franarii regenerative.

In schimb VW nu explica costurile reparatiilor de tinichigerie, suspensie, directie, care in cazul Tesla sunt atat de ridicate incat au devenit cosmarul proprietarilor, care de altfel isi iubesc masinile.

2.4 Uzura

La categoria uzura, VW subliniaza ca performantele optime cu un automobil electric se obtin cu anvelope cu rezistenta mica la inaintare, care sunt ceva mai scumpe decat cele utilizate pentru modelele echivalente echipate cu motoare cu ardere interna.

2.5 Asigurare

La capitolul cheltuieli de asigurare VW afirma:

ID.3 este incadrat la o categorie mai favorabila de asigurare datorita solutiilor de design si a sistemelor de asistenta standard.

Bine ar fi sa fie asa! Insa experienta noastra cu Tesla Model 3, long range, tractiune spate, cea mai “blanda varianta” din toata familia Model 3, este total diferita.

Desi rezultatele testelor federale in SUA si cele ale asociatilor de asiguratori, NCAP in Europa si IIHS in SUA, au dovedit ca Model 3 este unul din cele mai sigure modele, rata de asigurare a fost mai mare decat la un automobil cu performante echivalente atat in Michigan, cat si in Europa.

3. Valoarea reziduala

Chiar daca teama de “defectare a acumulatorului, care este scump” cum ne-au spus numerosi participanti la test drive, fiindca asa “au citit undeva pe net”… se mai linisteste cand alfa ca majoritatea producatorilor garanteaza acumulatorul pentru 8 ani si in cazul ID.3 160.000 kilometri, ramane intrebarea legata de valorea de revanzare.

Realitatea este ca nu exista suficiente informatii despre piata second hand pentru vehicule electrice, pentru a determina cu precizie valoarea de revanzare pe diferite piete. Comparatia VW porneste de la prognoza ca pretul de revanzare va fi echivalent cu cel al unui model clasic.

Exista exemple atat in jos, Nissan Leaf prima generatie, cat si in sus, Tesla Model S, care isi pastreaza mai bine valoarea decat alte modele premium, echivalente ca preformante si dotari.

Piata va decide, care modele vor fi apreciate si la a doua vanzare si care vor fi respinse, datorita tehnologiei invechite. O functie esentiala pentru pastrarea valorii unui automobil in general, dar electric in special, va deveni capabilitatea de a tine pasul cu evolutia tehnologica prin actualizari periodice ale softului (OTA – over the air updates).

CONCLUZIE

Concluzia campaniei “Start to drive electric” lansata de grupul Volkswagen este fara echivoc in favoarea automobilelor electrice. Acestei voci autoritare in Europa se vor alatura in curand si cele ale concurentilor germani, francezi, italieni si suedezii de la Volvo.

Cu cat mai puternic devine corul pozitiv, cu atat adoptarea electromobilitatii se va accelera. Chiar daca in 2020 o fac doar pentru a evita amenzile pentru depasirea emisiilor pe flota, promovarea marilor firme va avea ca efect influentarea comportamentului cumparatorilor.

Nu peste mult timp a conduce o fosila va deveni social inacceptabil, asa cum ar fi astazi sa fumezi intr-un birou, restaurant sau de fata cu copiii. Cu doar cateva decenii in urma toate cele de mai sus erau social perfect acceptabile.

Convingerea clientilor vine din buzunar si chiar daca efectul adoptarii in masa a electromobilitatii va fi o reducere a poluarii, VW nu pomeneste acest aspect nici macar o singura data in noua campanie. Amintirile dureroase si scumpe despre “Clean Diesel” nu se pot sterge destul de repede…

Alte articole pe tema costului total de proprietate si comparatii ale cheltuielilor de exploatare intre o masina electrica si una pe benzina

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.