VW e-Up – a doua excursie de iarnă, tot ZERO costuri!

Introducere

Marius Toma nu mai are nevoie de introducere pe blogul nostru, fiind un autor cunoscut prin numeroase articole publicate în cadrul proiectului Electromobilitate, despre conviețuirea cu prima sa mașină electrică VW e-Up! botezată cu drag Buburuza.

Un ecologist convins și promotor al mobilității electrice în forma cea mai accesibilă și economică, Marius a întreprins anul trecut câteva excursii lungi la munte și pe clisura Dunării , despre care a relatat în detaliu.

L-am încurajat să publice datele obținute pe aproximativ același traseu, la scurt timp după primul drum la Iași, pentru a demonstra din nou, că nu există UN CONSUM pentru un MODEL ELECTRIC.

In funcție de condițiile atmosferice, consumul poate varia considerabil. In cele două exemple furnizate de Marius pe aproximativ același traseu, consumul la al doilea drum a fost cu aproape +11 % mai mare, chiar dacă stilul și ritmul de condus dovedește experiență și constanță, prin media orară foarte apropiată, diferență de doar 1%.

Intr-un comentariu recent am fost avertizat că insist prea mult asupra variației și creșterii consumului în sezonul rece la EV-uri: „ca doar și la diesele și benzinare le crește consumul iarna”.

Corect! Și mașinilor echipate cu motoare termice le crește consumul iarna, dar realimentarea durează mult mai puțin și stațiile de carburant sunt din fericire mult mai dese decât cele de încărcare.

In concluzie, voi continua să subliniez variațiile de consum la EV-uri în sezonul rece, care trebuie cunoscute foarte bine, pentru a programa încărcări fără emoții, cum a pățit Marius la primul drum.

JURNAL DE BORD – 11.800 KM

   
Dragi prieteni, după cum vă povesteam in prima zi a Noului An, în zilele de 4-5 ianuarie mi-am propus să fac un al doilea drum în Moldova. Ruta stabilită a fost aceeași, Câmpina – Ploiești – Buzău – Focșani – Adjud – Bacău – Roman – Iași.

Condițiile meteo au fost însă diferite, de data asta am avut de înfruntat ploaie, viscol, ceață și temperaturi destul de scăzute! Climatizarea, setată pe 22 grade, mod AUTO a funcționat în permanență (inclusiv pe durata încărcărilor), iar încălzirea în scaune și a oglinzilor pe aproximativ 75% din durata deplasării.

Acestea sunt informațiile strânse la dus, comparativ cu cele de la primul drum (în partea de jos):

Comparativ cu săptămâna precedentă, de această dată am făcut 3 opriri în drumul spre Iași. Știam de data trecută că voi ajunge la limită în Bacău, așa că am preferat să fac o încărcare intermediară la Adjud.

Finalul zilei l-am petrecut la Rompetrol Iași, unde am încărcat până la 73%, suficient cât să-mi ajungă până la prima oprire din ziua următoare. 

 Acestea sunt cifrele drumului de întoarcere, comparativ cu cele de la primul drum (în partea de jos):

La final, rezumatul întregii călătorii. Și de această dată, toate încărcările au fost gratuite! Nici o problemă întâlnită la încărcare, la nici una din stații!

  1. Prima călătorie 29-30 decembrie 2020 (stânga).
  2. A doua călătorie 4-5 ianuarie 2021 (dreapta) .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.