by Introducere
Dan este unul din veteranii proiectului Electromobilitate, colaborarea noastră demarând în 30 noiembrie 2020. La vremea respectivă Kona lui Dan a fost prima mașină achiziționată second hand cu peste 100.000 km la bord, din echipa noastră.
Mai interesant este că acest exemplar a fost înmatriculat în 2019 în Germania, de unde a ajuns în țară cu primul proprietar român. In 2020 a fost preluată de Dan la București și după ceva mai mult de un an, în ianuarie 2022 a ajuns în Elveția, unde a fost reînmatriculată în cea de a treia țară. Este exemplarul cu cel mai mare număr de km la bord, aproape 150.000 în prezent, din garajul nostru virtual.
Pe parcursul celor 46.000 km monitorizați în ultimele 108 săptămâni în cadrul proiectului nostru, Dan a realizat un consum mediu de 14.3 kWh/100km, ceea ce confirmă disciplina rutieră cu care circula și înainte de mutarea în Elveția. Numeroase valori minime săptămânale pentru domeniul de consum al echipei Kona au fost preluate din informațiile comunicate de Dan, împreună cu comentariile pozitive la adresa civilizației rutiere din țara dintre munți.
După o recentă excursie în Italia Dan dorește să-și exprime admirația pentru peisaje, în egală măsură cu nemulțumirea față de câteva aspecte întâlnite la acest drum.
Blogul nostru va rămâne și în 2023 o platformă deschisă tuturor proprietarilor de automobile electrice, unde își pot povesti experiențele bune si rele, dar bine documentate și susținute de evidențe. În măsura în care nu sunteți de acord cu opiniile exprimate de autori, vă invităm la un dialog civilizat prin rubrica de comentarii sau cu contra argumente prezentate în articole semnate.
Kona în eterna şi fascinanta Italie
Fascinaţia Lacului Como în contrast cu dezgustul italianului pentru turist…
Inevitabilul
Acum ceva vreme, în timpul unui prânz alături de familia unei colege, pe care soţia a întâlnit-o la cursul de germană, am fost întrebaţi dacă am vizitat vreodata Lacul Como. A fost o întrebare la care nu ştiam ce răspuns să dăm, fiindcă amândoi intuiam unde se va duce discuţia, indiferent de răspunsul nostru…
Şi iată-ne cum, în dimineaţa zilei de 23 Decembrie, eram împachetaţi, atât cu bagaje, cât şi cu uimire, în drum spre „fascinanta” Italie.
Fascinantă fiindcă nu este prima dată când paşii ne duc spre tărâmul pentru care mulţi români se dau în vânt. Şi nu înţelegem de ce?
Iar uimire, fiindcă nu ştiam dacă ar fi ceva, mai rău, de văzut. Şi da, experienţa aceasta ne-a arătat că întotdeauna poate fi mai rău.
Plecarea şi drumul în Elveţia
Călătoria ne-am început-o din Brugg, cantonul Aargau, în jurul orei 09:30, unde ne aştepta un drum de aproximativ 300 km, până în Colico, Lombardia. Am plecat cu 93% baterie, sugerându-le prietenilor că va fi nevoie să facem o singură oprire pe traseu, pentru a fi siguri că ne vom putea plimba următoarea zi prin localităţile invecinate fără să încărcăm devreme de dimineaţă.
Astfel, le-am propus 3 locaţii, două pentru traseul prin Lugano:
- Gotthard Raststätte Süd (https://goo.gl/maps/YUEKKvkKLL6ehqBw8), unde aveam atât staţii Ionity (https://www.plugshare.com/location/287721), dar şi două staţii de 50 kW MOVE (https://www.plugshare.com/location/388996). Este un popas cunoscut nouă, numai bun pentru a servi masa în timp ce încarci
- Bellinzona Nord, unde aveam staţii Ionity (https://www.plugshare.com/location/153837)
Şi una pentru traseul prin Chur:
- Heidiland, unde aveam staţii Ionity (https://www.plugshare.com/location/183499) şi MOVE (nu apare pe PS), unde am mai fost de câteva ori.
Prima oprire
- Locaţie: Gotthard Raststätte Süd
- Distanţă: 126,5 km
- Consum: 14,8 kWh/100km
- Temperatură: 10°C
- Timp: 108 minute (01:48)
Infrastructura elveţiană de autostrăzi nu e la fel de cunoscută precum infrastructura transportului în comun, dar e foarte bună. Aş zice că e peste infrastructura rutieră din Germania, prin simplul fapt că te surprind cât de curate sunt drumurile, tunelurile kilometrice prin munţi şi modul în care semnalizează orice schimbare a limitei de viteză, sau a unor evenimente rutiere. Da, nu se circulă fără limită de viteză, sunt radare peste tot, iar cea mai mică nebuneală, se încheie costisitor pentru şofer, chiar prin confiscarea autoturismului sau încarcerarea, dacă abaterile sunt dese.
Dar… e aşa de plăcut să vezi maşini de peste 500 „cai frumoşi” mergând regulamentar; e un sentiment de linişte şi siguranţă pe autostrăzile din creierii munţilor…
Revenind… deşi prietenii noştri păreau suspicioşi cu oprirea de la Gotthard, se pare că fetiţa lor, de doi ani, a avut alte planuri… astfel că am făcut o oprire de 20 minute la Gotthard Raststätte Süd, timp în care am pus maşina la încărcat la staţia de 50 kW. Deşi la Ionity era liber, am considerat că sunt alte maşini mai „vrednice” de acele HPC-uri. Şi cam aşa a fost. La plecare erau parcate un Ioniq 5, un Taycan şi două Audi e-tron. Mă simţeam ca Bjorn, comentând curbele de încărcare 10-90%.
Gotthard Raststätte este celebru pentru că prezintă legenda lui William Tell şi al fiului său, Altdorf, popasul fiind localizat chiar lângă localitatea care îi poartă numele fiului, Altdorf, din cantonul Uri.
Şi nu e celebru doar datorită poveştii. Ci este un popas impecabil, din orice punct de vedere: ai locuri suficiente să serveşti masa şi, ca orice român care se respectă şi care merge 1000 km dintr-un rezervor de motorină pe autostradă, ai toalete impecabil de curate şi de bine întreţinute.
Trecem de la admiraţia locului şi infrastructurii, la Koniţă: în 20 de minute a pus în baterie 22%, suficiente pentru orice provocare italienească. Însă până atunci, ne-am bucurat ochii, încă o dată, cu trecerea prin tunelul Gotthard. Tunelul în sine este semnalizat cu semafoare pentru a evita situaţii de aglomeraţie în tunel. În interior, aerul este cald, maşina afişând 31°C, iar peste tot se recomandă păstrarea unei distanţe de 150 metri faţă de autovehiculul din faţă… care e destul de greu de respectat, nu?
Ei bine, nu… în tunel totul trebuie să fie perfect, astfel că pe asfalt sunt trasate marcaje care îţi indică ce înseamnă 50, 100 şi 150 metri distanţă. Nerespectarea acestor distanţe, atrage, după sine, o amendă de 60 CHF. La fiecare încălcare.
La ieşirea din tunel am mai făcut o oprire pentru fetiţa prietenilor noştri, unde am petrecut doar 10 minute, fără încărcări.
Provocări…
Iar că tot am vorbit de lup, primele provocări au fost traversarea oraşului Lugano, către PTF Gandria-Albogasio. Lugano aparţine cantonului Ticino, un tărâm italienesc get-beget până în secolul al XV-lea, când forţele Confederaţiei cuceresc toată valea aflată la sudul Alpilor. Ele au fost iniţial anexate cantonului Uri, care ajunsese până în valea Leventinei.
Ulterior, în anul 1500, forţele unite ale cantoanelor Uri, Schwyz şi Nidwalden cuceresc oraşul Bellinzona. Iar după mai multe răscoale şi campanii militare elveţiene, în 1803, cantonul Ticino devine parte a Confederaţiei Elveţiene. Asta a însemnat că toată infrastructura a fost construită în specificul italian: străzi înguste, căţărate pe coline.
După ceva trafic, am ieşit din nou pe drumul „naţional”, iar la scurt timp după, am intrat în tărâmul mult râvnit. Primele semne că am schimbat ţara şi-au făcut simţită prezenţa imediat.
Infrastructura rutieră a Stradei Statale (echivalentul drumului naţional românesc) era jalnică. Vorba aceea: nu ştiai ce groapă să iei şi pe care să o ocoleşti.
Tot atunci, în primul tunel de după trecerea graniţei, pe raza oraşului Alboasio-oria, 3 maşini cu plăcuţe de înmatriculare italieneşti ne depăşesc. Pe linie dublă continuă. În tunel. În curbă.
Mizeria la tot pasul pe străzile înguste, precum şi flash-urile insistente primite de la italienii supăraţi că circul la limita de viteză în localitate, brusc îmi aduceau aminte de românii noştri grăbiţi, care fac, zi de zi, titlurile „Breaking News”-urilor: lipsa educaţiei şi mi-se-rupismul, se oglindeau cu aceleaşi valori itelieneşti.
Iar calvarul a continuat timp de mai bine de 80 de minute. Într-un final, am oprit pentru cumpărături la centrul comercial Fuentes, iar după mai bine de o oră am ajuns la apartamentul pe care l-am închiriat.
Priveliştea minunată a lacului la poalele munţilor înzăpeziţi a mai şters din senzaţiile de dezgust de pe umerii noştri.
Finalul zilei
În final, am parcurs 309,7 km, cu un consum de 13,5 kWh/100km, la o temperatură de 10°C, în 297 minute (04:57) şi un cost de 5,85€, ajungând cu 45% baterie la destinaţie, suficientă pentru câteva cumpărături de seară şi plimbări pentru următoarele zile… dar despre acestea, în următorul episod 🙂
