#konițele vechi 🚙⚡️ au intrat într-o iarnă veritabilă

Yuhuu! A venit iarna! Cât o fi bucurie, cât o fi gânduri legate de consum și autonomie? #konițele vechi 🚙⚡️ au intrat într-o iarnă veritabilă ar putea fi chiar un titlu de click-bait, dar veți vedea că avem dezlegare la o iarna veritabilă. Dintr-aia care mai vine o dată la vreo 10 ani 🙂

Domeniul de consum al #konițelor

Graficul de mai jos ne prezintă un domeniu de consum pentru o perioada de 5 ani și 32 de săptămâni. Punctele de pe grafic sunt definite de valoarea maximă și minimă de consum din fiecare săptămână, și au fost colectate de la 23 de participanți de-a lungul acestui timp.

În sezonul rece 2020-2021 au fost multe drumuri scurte cu un consum extrem pentru încălzirea habitaclului. A fost și anul cu multe restricții și poate să-și fi pus și acest aspect amprenta pe modul de utilizare, alături de faptul că a fost primul an cu electrica pentru mai mulți colegi.

Urmează patru sezoane cu devieri minime, ani în care #konițele vechi au format baza echipei. Ajungem la sezonul actual, în care avem un oarecare echilibru între generațiile de mașini produse. Kona SX2 pare ceva mai însetată de electroni, lucru care aduce impact și asupra întregului domeniu de consum.

Vom experimenta în perioada următoare posibilitatea de a reprezenta pe sub-echipe acest domeniu de consum.

Săptămâna #2 – iarnă veritabilă

Săptămâna #2 2026 ne surprinde în formație completă cu patru #konițe care au parcurs peste 1.200 km cu un consum mediu ponderat de 18 kWh/100 km. Am avut parte de o săptămână de iarnă veritabila, cum spun și colegii în rapoartele lor de mai jos.

Au fost temperaturi negative, a fost și zăpadă (vedem imaginea primită de la echipajul Andreea & Ionuț), pe majoritatea drumurilor. O bucurie pentru o parte dintre noi, mai ales pentru cei mici.

Media de consum ponderată este mai bună decât cea din săptămâna precedentă cu 1 kWh/100 km. Nu e cea mai bună comparație, având în prima săptămână doar două perechi de valori, destul de apropiate.

Titus (Sibiu/SB)

Săptămâna 05.01.2026-11.01.2026

  • distanță: 103.4 km
  • consum mediu: 19,3 kWh/100km
  • cost: 33 ron

Daniel (Dej/CJ)

În săptămâna 5-11 ianuarie avem următoarele date:

  • 285.2 km parcurși
  • 20 kWh/100 km consum mediu
  • 90 kWh încărcați
  • 0 lei cost încărcări

Cristi (Bragadiru/IF)

Săptămâna 2 (5-11 ianuarie),  Kona – Cristi – Bragadiru:

  • Distanță: 232 km
  • Încărcări: 72.16 kWh (16.95 din PV, 55.22 din retea – PPC)
  • Costuri de încărcare: 55.22 RON
  • Consum: 19.6 kWh / 100km

Andreea & Ionuț (Ploiești/PH)

Datele pe scurt:

  • parcurs: 595.5 km
  • consum mediu: 16.2 kWh/100 km

În săptămâna #2 au fost multe drumuri în oraș unde o mare parte din consum s-a dus pe încălzire. Se simte când se răcește afară.

Alte drumuri au fost spre Râșnov, spre Văleni de Munte și înapoi de sfântul Ion 🙂

Încă un drum Ploiești- București și retur plus obișnuitele drumuri prin oraș care au crescut consumul și mai mult.

Costuri cu încărcarea – 120 kWh acasă la Hidroelectrica unde mă costă 136 de lei și o încărcare la o stație de alternativ în Râșnov 16 kWh cu 30 de lei aproximativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.