Între 9 și 14 septembrie 2025 a avut loc la München unul dintre cele mai mari târguri de mobilitate din lume. A fost un spectacol de noutăți, atât din partea producătorilor auto, cât și a furnizorilor acestora, fiecare căutând să epateze prin soluții ingenioase, sute de kWh (energie) în volume cât mai mici, sute de kW (putere) în motoare tot mai eficiente.
Au fost multe premiere, printre care amintim: BMW iX3, Audi TT Moment 2.0, VW ID. Cross, Cupra Raval, Mercedes-Benz CLA 250+, Opel Corsa GSE, smart #5, Cupra Tindaya, Hyundai Concept THREE, Lucid Gravity Grand Touring, Renault Emblème, trenul Siemens XXL S-Bahn, Xpeng Next P7, Togg T10F, bateria CATL Shenxing Pro, Polestar 5 și altele.
Ca de obicei, documentăm experiențele noastre cu modelele electrice, viața de zi cu zi, cheltuieli (dacă sunt), probleme si rezolvarea lor, alte provocări. Însă de data aceasta, în episoadele ce urmează, vom bifa experiențele de la München și noutățile văzute la IAA 2025 din perspectiva proprietarilor de EV.
Expoziția
Festivalul mobilității s-a împărțit în două nuclee și la fel s-au împărțit și miile de pași ale vizitatorilor:
- Centrul expozițional Messe München: 6 hale:
- Altstadt (München): piețele publice ticsite de sunet, lumini, atmosferă și tehnologie.
Expozanții
Mockup-urile prezentate 1:1 au explicat într-o secundă cât de compacte sunt bateriile și motoarele electrice. Iar pentru comparații juste, la multe modele se putea consulta fișa ”Information uber den Energieverbrauch und die CO2 – Emissionen” (informații despre consumul de energie și emisiile de CO2
Informații privind consumul de energie și emisiile de CO2 ale noii mașini – preliminar
Experiența
Așa cum vedeți mai jos, standurile expoziționale din piețe au fost presărate cu treasure hunt-uri, așa-numitele Family Trail, unde copiii puteau să se bucure de un carusel, în timp ce noi, entuziaștii, admiram forme, cifre și ne făceam calcule pentru câte vieți ar trebui să facem naveta la serviciu pentru un Porsche Macan 4.
IAA 2025 a inclus și ”viitorul” în ecuație, adică pe ai noștri copii, să participe la activități alături de părinți, bunici. Pentru asta, jos pălăria!
Am fost sfătuiți în primul an al proiectului Electromobilitate să învățăm noi nume de producători auto. Credeam că este o glumă. Astăzi, pe sute de metri pătrați au fost expuse mașini de la Deepal, Changan, GAC, Xiaomi, AITO, Seres. Leapmotor, Polestar, Togg, BYD, Snapdragon, Jaecoo, Firefly, Omoda, Sekisui, Hongqi, Lucid, Denza, Forthing, Dongfeng, Aion, Avatr.
Unde e Tesla?
A noastră e bine mersi, se încarcă de la soare, după ce am parcurs în ultima zi a călătoriei, România de la Vest la Est (479 km), mai exact de la Debrecen (97%) la Fălticeni (6%), cu 93% din capacitatea bateriei (51.6 kWh).
Bilanț final pentru întregul periplu la IAA-München 2025:
- 2950 km,
- 353 kWh încărcați exclusiv la Tesla Supercharger,
- 11.98 kWh/100 km consum mediu.
Nu m-a durut spatele când m-am dat jos din mașină, nu m-am simțit obosit, dovadă aceste rânduri scrise ”la firul ierbii de acasă”.
Până la următorul episod, Concept AMG GT XX cu ai săi >1000 kW (așa scria pe fișă) și un CD de 0.19, ne zice… GOODBYE! Dacă aveți întrebări sau curiozități, vă rugăm să le publicați în comentarii.
Îmi plac mașinile, trenurile, sunt pasionat de industria transporturilor, în general și de industria feroviară, în particular, călătoresc de-a lungul și de-a latul României, Europei, experimentând provocările mașinilor electrice, care mi-au demonstrat că oferă o lume mai bună, mai curată și liniștită pentru urmașii noștri! Hai la drum cu mașina electrică!