Model 3 – test drive la Centrul pentru vehicule electrice din Ann Arbor, Michigan

Participarea din ultimele două zile la simpozionul organizat de Centrul pentru Vehicule Electrice al Universității din Ann Arbor (Michigan), m-a adus din nou în contact cu lumea academică, unde preocupări savante și multă pricepere sunt investite în fiecare amănunt care vor face mașinile noastre mai bune, mai eficiente și mai curate.

Misiunea de bază a oricărei instituții de învățământ este să pregătească viitoarele generații de specialiști. Am întâlnit cu aceasta ocazie studenți de excepție veniți din toate colțurile lumii să învețe despre vehicule și rețele electrice. În mod surprinzător am aflat însă că mulți nu au condus vreodată un automobil electric și brusc am revenit la punctul zero al proiectului Electromobilitate.

Atunci, în 2018, am luat decizia să oferim test drive-uri celor ce nu au condus EV-uri, cuvintele fiind prea sărace ca să descrie starea subiectivă de bine la volan. Între doctoranzii chinezi, pe care i-am cunoscut la evenimentul dedicat mobilității electrice, unul singur avea carnet și a fost destul de îndrăzneț să se urce la volanul veteranei TM 3 pentru câțiva kilometri de plimbare, tăcută și fără fum la eșapament, în campusul universitar.

Proiectul și blogul Electromobilitate au mai câștigat un prieten

M-am bucurat să revăd „zâmbetul Tesla” așa cum l-am surprins pe fețele cunoștințelor și necunoscuților care au condus mașina noastră în SUA, Norvegia, Suedia, Germania, Austria și cel mai mult în România.

Dar să revenim la rutina cronicii săptămânale și experiențelor celor trei electro-mușchetari din echipa Model 3.

Echipa Model 3 – săptămâna #12

Betty și Alex, Săbăreni

 Actualizare săptămânală Tesla:

  • Distanță parcursă: 270 km
  • Energie consumată: 43 kWh
  • Consum mediu: 15.7 kWh/100 km
  • Încărcare: 51 kWh la locul de muncă (cost zero). 

Marius, Câmpina

16 – 22 MARTIE  2026

  • km parcurși – 318
  • kWh consumați în Drive – 39
  • kWh consumați în staționare – 7
  • consum mediu – 12,3 kWh/100 km
  • durată deplasare – 387 minute
  • viteza medie – 49,3 km/h
  • temperatura medie a aerului – 8,8°C
  • kWh încărcați – 23

Luna martie continuă cu temperaturi de primăvară autentică!

O încărcare la locul de muncă săptămâna aceasta, fără costuri.

Temperatura bateriei a avut o medie ponderată de 14,5°C.

Parcursul a fost un cumul de drumuri la serviciu și o deplasare la Brașov, în weekend. Datorită temperaturilor în creștere, consumul mediu se apropie de optim! Mai jos sunt log-urile drumului la și de la Brașov.

Mihai, Fălticeni

Săptămâna #12: 16 – 22 martie 2026 (91% SoC) – Odo: 45724 km

  • Distanța parcursă: 334 km (10% urban, 90% extra-urban)
  • Viteza medie: 53 km/h
  • Consum mediu: 11.1 kWh/100 km
  • Cost încărcări: 0 lei
  • Număr încărcări: 3 sesiuni de încărcări la serviciu 45.38 kWh și 1 încărcare acasă 7.38 kWh
  • Energie încărcată: 52.76 kWh ( în mașină 51 kWh)
  • Energie consumată în Drive: 37.1 kWh
  • Energie consumată în Park: 6.12 kWh (Precondiționare, Vehicul în așteptare, Ecran, Protecție supraîncălzire habitaclu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.