În Slovenia – electric cu Opel Corsa-e! Episodul 1 din 2

Pentru că și eu m-am întrebat, Slovenia este acea țară aflată la sud de Austria și în estul Italiei. Locația aleasă de mine pentru o săptămână de relaxare a fost Bled, o localitate superbă, puțin cunoscută la noi, aproape de granița cu Italia.

Pentru prima dată am plecat într-o călătorie electrică dincolo de granițele țării fără niciun fel de planificare, dincolo de următoarea stație. Am acceptat faptul că încărcarea costă și am văzut că pe traseu sunt suficiente stații de încărcare încât să nu îmi fac multe probleme.

Nu am plecat iresponsabil :), mi-am încărcat în portbagaj o roată de rezervă de dimensiuni reduse (comandată suplimentar la Opel) și un bax de apă rece – pentru că mă așteptau pe traseu temperaturi exterioare de peste 40 C.

Traseul pe care mi-am propus să merg la dus a fost prin Serbia, Croația și Slovenia.

Pentru întoarcere am ales alt drum: Slovenia, Ungaria, România (Bucuresti) (4 zile dus-întors).

Ziua 1:

Neavând posibilitate de încărcare acasă, am plecat cu cât aveam în baterie, cu range suficient ca să ajung până la Pitești, fără emoții. (nu-mi aduc aminte exact cât, pentru că deja aplicasem manevra relaxării în ceea ce privește încărcarea).

Pentru că mașina electrică e făcută să meargă repede, am fugit cu cât s-a putut pe A1 (legal, desigur) din nordul Bucureștiului până la Pitești, unde am oprit pentru masa de prânz.

Erau deja 34 C (la baterie, desigur), în scădere de la 38 C (pe traseu) – destinația planificată fiind Belgrad, pentru prima zi. Am încărcat până pe la 90%, fără ca asta să îmi fie intenția – însă atât a durat prânzul și o vizită la exchange, după care m-am îndreptat către Drobeta Turnu Severin.

Trecând prin Slatina și văzând un Kaufland, am zis totuși să încerc – dacă e să fie liber bine, dacă nu – tot bine, câțiva electroni gratis și la îndemâna erau bineveniți. Ajung la stație – liber. Încarc de la 65.6% la 80.7%, așa că mulțumesc Kaufland!

Da, încărcarea s-a făcut cu 53 kW la stație de 50kW, pentru că tensiunea în baterie era peste 400V (vreo 425V după calculele mele (53kW/125A)) – așa s-a gândit Stellantis, so all good!

Am reluat călătoria către Drobeta Turnu Severin, temperatura exterioara urcând la 41 C, însă în interior nu erau probleme, confortul obișnuit la 22 C, instalația de aer condiționat reușind să răcească cu brio atât bateria cât și habitaclul în același timp, chiar și în timpul încărcării.

Am ajuns pe betonul încins al parcării Shopping City Severin cu bateria la 33 C. Am încercat să pun mașina la încărcat, însă surpriză – stația aflată într-un aer apocaliptic de fierbinte refuza să pornească.

Am încercat chiar să o resetez prin apăsarea butonului de incendiu – situație care nu era departe de adevăr, ținând cont de halul în care frigea carcasa – însă nu a avut efect.

Am sunat la numărul ENEL-X afișat pe stație însă mi-a răspuns un robot cu număr nealocat. Fiindcă nu-mi făcusem temele, nu știam că lângă mine se află o stație Renovatio, probabil funcțională, așa că începusem pentru prima dată să mă îngrijorez.

Cuplez la type 2, după vreo patru încercări nereușite la DC. Type 2 pornește. Într-un ultim efort încerc încă o dată la DC, dacă tot auzisem releele stației cuplând la type2. Succes, încarc cu 46 kW de la 14.7% la 100% pentru că urma un drum lung, fără niciun fel de stație rapidă până In Belgrad – un vid neobișnuit de stații pe o distanță de 253 km sau 3.5 ore de mers (cu tot cu statul în graniță). Răsuflu ușurat, ne putem relua călătoria.

Pe drum, peisajul devine din ce în ce mai frumos, pe măsură ce soarele torid se îndrepta către apus. Am ajuns la granița cu Serbia, la Porțile de Fier I, pe unde am trecut și pe lângă un muzeu al Porților de Fier, pe care l-am trecut pe locuri de vizitat într-o altă călătorie, acum nepermițând-mi timpul și nici ora. De pe malul sârbesc, Dunărea la Cazane ne-a întâmpinat cu peisaje de poveste și un aer grandios.

Vidul de stații de încărcare îmi aduce aminte de range anxiety, însă îi dau înainte pe asfaltul proaspăt turnat – prin tunele, văi și dealuri, pe lângă Dunăre, în amonte.

În Belgrad ajuns însă în miez de noapte, tot cu Dunărea alături, pe care tocmai o traversam pe unul din minunatele poduri din oraș, cu 18% în baterie m-am simțit curajos așa că am ales ca stație de încărcare un eON aflat însă în curtea unui service, sperând ca ma voi ințelege cu portarul. Cu un pic de google translate, portarul ne-a explicat că stația este doar pentru uz intern, deși apărea pe harta eON.

Nedumerit, insist la altă barieră și observ că de fapt încercam la stația greșită, fiind două stații de încărcare și doar una marcată pe hartă, foarte aproape una de cealaltă. Așa că vorbesc cu un alt portar căruia îi explic că vreau să încarc. Raspunsul lui a fost, pe un ton superior – „Really?”. Apoi a văzut că suntem români și brusc și-a adus aminte că a lucrat și el în România și că desigur, putem să încărcăm.

Am pornit din aplicația eON stația și încărcarea era marcată ca free-of-charge, ceea ce a și fost. Am încărcat de la 18% la 90.7% și apoi ne-am îndreptat către hotel. Acolo ni se promisese un loc de parcare, însă de fapt nu era nimic liber, așa că am parcat în stradă în ultimul loc liber și legal din zonă. Încă o dată, norocul a fost cu noi. Am înnoptat și mi-am refăcut pofta de condus.

Ziua 2:

Locul de parcare norocos!

Am plecat din Belgrad și ne-am îndreptat către Croația, găsind în sfârșit autostrada și calitatea călătoriei mult așteptată.

După trecerea graniței înapoi în EU, în Croația, am încărcat aproape de graniță, direct lângă autostradă cu aplicația Helen Charging (de la 35% pana la 64.9%), calculând că ne e suficient până la următoarea stație, Slavonski Brod, Croația, tot pe autostradă, așa cum e și normal.

Aici am încărcat de la 16.1% până la 95%, ca să ne putem îndrepta direct către Kauflandul din Zagreb, unde m-am delectat cu un prânz ieftin și sățios la Kaufland Grill.

Aici am încărcat până la 60%, tot gratis. Densitatea de stații crescând semnificativ față de Serbia, am hotărât să reduc și stresul din baterie cu încărcări mai scurte. Zagreb a fost și ultima încărcare din Croația, căci de aici am plecat către capitala Sloveniei – Ljubljana.

Intrat în Slovenia, asfaltul a devenit perfect iar peisajele mi-au adus aminte de Elveția – atât din poze cât și din călătorii trecute. În drum către Ljubljana am mai încărcat încă o dată de la 42 la 67%, încărcare de oportunitate, doar pentru că oprisem într-o benzinărie să curăț parbrizul.

În Slovenia, majoritatea încărcărilor le-am făcut cu aplicația OneCharge – în benzinăriile Petrol. 

Radovljica a fost următoarea încărcare (de la 11 la 71%) – apoi în apropiere de Bled – destinația finală, ca să am curent pentru zilele următoare, neștiind că la aparthotelul unde eram cazat aveam priză la locul de parcare. Ultimele două încărcări le-am făcut la Ionity, fiind pentru prima dată când Corsa-e păpa electroni de la Ionity. Ca să pot accesa tariful de 35 de eurocenti, mi-am făcut Ionity Pass cu gândul de a-l închide în maxim 14 zile, conform dreptului de dezicere a oricărui contract încheiat la distanță.

La ultima încărcare din ziua a doua, am ajuns cu doar 4 km range – care de fapt erau 7% din baterie, dar estimați de super pesimistul GOM al Corsei. Deși foloseam aplicația PCC, un pic de emoții m-au încercat, hoinărind pe autostradă care tot urca prin munți, gândindu-mă ca BMS-ul ar putea decide să închidă alimentarea cu curent, dacă s-ar fi luat după range-ul afișat. Din fericire, n-a făcut-o. Iată ecranul de la destinație – Ionity lângă Bled.

Încărcarea la Ionity s-a făcut ultra-rapid, în ambele cazuri, atingând viteze de 98 kW. Stațiile de benzină unde se aflau aceste stații Ionity erau închise, dat fiind ora târzie (trecut de miezul nopții), însă posesorii de EV-uri nu aveau această grijă. Un plus, poate desconsiderat, pentru mașinile electrice – multe stații de combustibil se închid noaptea!

5 kWh în 3 min pentru o baterie așa mică, este o viteză de luat în considerare. Au fost aproape 2C pana la 43%, apoi 1.5C pana la 64%, 1C pana la 81%, când am oprit-o.

La destinatie:

A treia zi m-am trezit cu Alpii în spatele casei, adus acolo de o mică mașină cu poftă de drum, care voia să fie numită doar mașină, fără un apelativ special gen electrică.

Aceasta a fost călătoria până în Slovenia, cu traseu de încărcări neplanificat, pe drumul sugerat de Google Maps, relaxat, în cea mai mare parte 🙂

Costul călătoriei îl voi scrie în episodul 2; de remarcat însă că toate stațiile folosite în afara României au avut prețuri mai mici decât cele din țară. De asemenea, la Ionity, ulterior am cerut suspendarea contractului, însă operatorul mi-a spus că acesta este făcut pe un an de zile și nu poate fi închis (Ionity Pass). Pe urmă, după ce le-am dat o copie a ecranului propriei aplicații, care spunea ca Pass-ul poate fi închis în 14 zile, au fost de acord să îl închidă. Aplicațiile folosite: Ionity, Elen, eSpots, MegaMobility, OneCharge. 

VA URMA episodul 2 – călătoria înapoi pe ruta occidentală – prin Ungaria: Bled, Ljubljana, Maribor, Budapesta, Arad, Timișoara, Sibiu, București și concluziile, plus totalul de kilometri.