Bilanț echipa Zoe: + 76510 km, – 7.27 tone CO2

Începând cu împlinirea primului an de utilizare a unui automobil electric, vom analiza impactul ecologic al deciziilor individuale luate de participanții la proiectul Electromobilitate.

Deși par nesemnificative câteva tone de CO2 care NU au fost emise și costul individual este disproporționat de mare, din cauza prețurilor exagerate practicate în lipsa unei concurențe reale, contribuția fiecărui electromobilist se cumulează la nivel de echipă, țară și continent la milioane de tone de gaze de ardere, nu doar CO2, care NU sunt emise de cei ce decid că un automobil electric se potrivește cu nevoile personale de transport.

Începem această analiză cu echipa Zoe, care are în prezent cinci membrii din Ploiești, Suceava (2), Târgu Mureș și Timișoara, fiindcă Zoe este cel mai bine vândut model electric în România și a fost în această poziție pentru mulți ani în Europa.

Consum mediu săptămânal

Fără impactul temperaturilor scăzute și al consumatorilor secundari utilizați intens pentru încălzire, dezaburire, etc. valorile medii de consum pentru cei cinci utilizatori s-au grupat într-un interval cuprins între 12.7 și 14.5 kWh/100 km. In funcție de acumulatorul cu care este dotat fiecare exemplar, autonomia estimată începe să atingă tot mai des pragul magic pentru această categorie de modele electrice: 400 km.

In direct cu proprietarii

Márton – Zoe 41, Târgu Mureș, 15653 km


Săptămâna trecută Zoe 41 a parcurs 426 km cu 12.7 kwh/100 km consum la bord, și 32 km/h viteză medie de deplasare.

Sâmbătă și duminică am fost la Transilvania Motor Ring de lângă Târgu Mureș, să văd Etapa 1 din concursul RODrift, mulți cai putere și sute de gume arse în cele 2 zile. A fost epuizant să fii toată ziua pe circuit, dar a meritat.

Să fii pe circuit, să vezi battle-ul final de aproape, a fost fascinant, puteți viziona momentul la 3h 45min din acest live https://www.facebook.com/RoDrift.ro/videos/1215123265615250/  

Pasiunea pentru sportul cu motor va rămâne vie pentru mult timp, combinația de zgomot, fum, miros având fascinația ei incontestabilă. Cu timpul (20 – 25 ani?) va deveni probabil și singura modalitate de mai vedea motoarele termice în acțiune, după ce variantele electrice se vor răspândi mai întâi din motive economice, fiind mai ieftin sa circuli electric, dar și ecologice, la nevoie impuse prin lege pentru cei ce continuă să ignore efectul dăunător sănătății cauzat de poluarea cu gaze de ardere și impactul emisiilor de CO2 în bilanțul complex al încălzirii globale.

Luăm pentru început exemplul lui Márton, care a parcurs majoritatea celor 15.653 km de la bord în Târgu Mureș și evaluăm alternativa ideală, că ar fi parcurs aceeași distanță, în aceleași condiții cu un automobil clasic care îndeplinește normele europene de emisii CO2, în prezent 95 g/km.

Rezultă că decizia de achiziție a unui Renault Zoe a scutit atmosfera locală de 1.5 tone suplimentare de CO2, ceea ce reprezintă aproximativ greutatea mașinii. Desigur că pare o cifra nesemnificativă în bilanțul emisiilor globale, dar vom continua să contabilizăm cantitatea de CO2 ne-emisă la nivel de echipă, când vom discuta de zeci de tone, de parcul auto național unde se adună mii de tone, sau european, când cifrele ajung la milioane de tone de gaze dăunătoare, care nu au fost emise direct în atmosferă.

Nu putem trece cu vederea modul în care se produce energia electrică consumată de toate aceste vehicule electrice și recentul avertisment publicat de Herbert Diess, CEO grup VW, la adresa deciziilor grupului G7:

Suntem siguri că NU întâmplarea face că Márton încarcă Zoe de la soare, așa cum fac numeroși alți electromobiliști din țară și de pretutindeni. Investiția mare inițială în instalația fotovoltaică, la fel cum este și suma pentru achiziția unui automobil electric, se recuperează în timp. În schimb impactul favorabil, oricât ar fi de mic, asupra mediului este imediat și asta este tot ce contează, în contextul în care la nivel politic sursele de finanțarea a campaniilor electorale, provenite din industria combustibililor fosili, sunt mai importante decât sănătatea publică.

Ciprian – ZE50 R110, Suceava, 4320 km

Zoița a parcurs săptămâna asta 464 km până joi, când consumul s-a resetat din senin (era 12.9) apoi încă 157 km de vineri până azi inclusiv cu un consum de 13.9 kWh/100 km.

N-am priceput de ce s-a resetat automat, poate totuși am ținut eu apăsat butonul de pe volan din greșeală, deși mi-e greu să cred. Din ce știu era o problemă de reset automat înainte de ultimul update pe care eu l-am făcut.

Am reușit săptămâna asta s-o aduc până la 23% baterie cu un range rămas de 100 km.

Am acumulat 4230 km și în seara asta e prima dată când o pun la încărcat acasă (cu cost suplimentar), dar voi băga numai câțiva kWh cât să pot ajunge mâine la încărcarea gratuită de la serviciu.

Darius – ZE50 R135, Timisoara, 15207 km

Săptămâna trecută am parcurs doar 110 km cu Zoe, toți în oraș. Consumul raportat de Tronity a fost de 14.5 kWh/100 km.

Intre timp se pare că nu sunt singurul care și-a dat seama că Renault „fură curent” și a spus ceva despre asta: https://www.youtube.com/watch?v=jCOMEr6kvFM
Și eu presimt că nu mai e mult până urmează un „electricgate”, sper să nu fie prea curând, pentru că altfel tot avântul acesta câștigat în adoptarea EV se va prăbuși. Lumea va spune, pe bună dreptate, că nu e nicio diferență între EV și diesel, dacă toți fură.

Șerban – ZE50 R135, Suceava

Zoe a stat mult pe tușă săptămâna trecută, că am fost eu prin delegații cu serviciul. Așa că am parcurs 68 km urbani cu un consum mediu din Tronity de 14 kWh/100 km.

Radu – ZE50 R135, Ploiești, 41330 km

In săptămâna 07-14.06.2021, datele de exploatare ale lui ZOE sunt:

Parcurs:  1051 km
Viteza medie:  43.8 km/h
Consum mediu:  13.3 kWh/100 km
Costuri alimentare:  0 lei

Consumul ușor mai ridicat decât mă așteptam, dar cred că se datorează unor drumuri urbane extrem de aglomerate pe care am fost nevoit să le fac și probabil vizitei la service, unde s-au mai făcut niște teste de soft.

In rest, se pare ca update-ul de BMS a dat roade, acum văd din ce in ce mai des autonomii estimate în jur de 400 km, chiar și peste, la doar 97-98 % încărcare, ceea ce mă bucură în perspectiva unor drumuri mai lungi de vacanță.

Am mai îmbunătățit pe ici-colo zestrea de accesorii, montând folii protectoare la praguri, pasaj roți spate și platforma de încărcare portbagaj, să protejez mai bine suprafețele vopsite expuse.
Parcurs total, până azi: 41330 km

În loc de concluzii

Toți cei cinci membrii ai echipei Zoe au început călătoria electrică în 2020. In acest prim an au parcurs un total de 76510 km și dacă ar fi utilizat automobile cu motoare termice ce îndeplinesc normele europene de 95 gCO2/ km rezultă că au evitat să emită 7.27 tone de CO2 în atmosferă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.