Călătorie de 1870 km cu Kona – întoarcerea la București

In această săptămână am făcut un „eu1000 km challenge”, venind din Effingen, AG până la București.

Plecarea am planificat-o la ora 04:00 ora locală, însă am reușit să ne punem în mișcare la ora 04:30, cu bateria la 90%. În majoritatea timpului, am mers pe autostradă, exceptând, evident, România. Desi ABRP-ul (aplicația A Better Route Planer) ne sugera să oprim înainte de granița cu Austria, la GOFAST Thal, am mers mai departe, până la Lechwiesen, reușind să sărim o încărcare de 10-15 minute.

Astfel, prima parte a călătoriei a început in Effingen, AG. Am trecut pe lângă Zürich, unde sunt tot felul de lucrări de infrastructura (poduri peste drumuri care dau în tuneluri și alte SF-uri), continuând spre St. Gallen, iar în final, trecerea graniței prin localitatea Au, SG spre Austria, la Lustenau.

Un specific al Elveției îl reprezintă faptul că toate mașinile respectă limita de viteză. Este fantastic să vezi cum bolizii nu depășesc 120 km/h. Îți dă o senzație de bucurie că, deși traficul e limitat de o viteză relativ mică, este totuși foarte fluid. Tot în Lustenau am pierdut 10-15 minute pentru a cumpăra vinieta austriacă. Deși exista o opțiune pentru vinieta online, ea trebuie cumpărată cu minim 18 zile înainte de călătorie, ceea ce văd ca un mare minus, care umbrește calitatea drumurilor de pe acolo, precum și infrastructura de încărcare.

În orice caz, granița dintre Austria si Germania este insesizabilă. Prin Lindau, punctul de trecere se află într-un „benzino-pas”. Exista o benzinărie, cu 3 stații Vlotte de 150 kW pe fiecare parte a autostrăzii și locuri dedicate pentru TIR-uri la vamă. Deși elvețienii erau mielușei pe meleagurile lor, pe autostrăzile din Germania deveneau lupii din povești, punându-și toți căluții disponibili în depășiri căt mai fastuoase și rapide.

Prima oprire a fost la Ionity Lechwiesen Süd, o locație pe care o cunoșteam deja, din călătoria anterioară, sosirea găsindu-ne cu bateria la 18%. Aici sunt 6 stații Ionity pe fiecare parte a autostrăzii, precum și câte o stație de 50 kW. Paul (Kona, Băilești) mi-a recomandat să folosesc aplicația Bonnet, iar diferența a fost sesizabilă 🙂 Totodată, aici am avut plăcerea să văd un IONIQ 5, condus de o doamnă din Austria, care, din păcate pentru mașină, a încărcat până la 100%.

Privirile pe care le atrag, în aceste timpuri, ucrainienii care circula prin Europa la bordul unor mașini de lux, au fost îndreptate și către noi atunci când am tras acolo. In final, după aproape 35 de minute, bateria ajunsese la 72%, suficient timp pentru a merge la toaletă și pentru a ne hotărî dacă să luăm sau nu cafea. Costul pentru această încărcare, prin Bonnet a fost de 16 CHF.

După o scurtă planificare, am observat că următoarea oprire ar trebui să fie după granița Germaniei cu Austria, însă mai aveam o varianta la Ionity St. Valentin, unde am mai oprit o dată. Am decis totuși să ne luăm după ABRP, fiindcă estima 18% baterie la sosire, iar astfel nu vom putea ajunge la Ionity-ul de la St. Valentin. Evident, am ajuns cu 28%, într-o locație industrială, fără pic de alte utilități, însă după 34 de minute, 70% baterie și aproximativ 20 CHF cost, ne-am pus din nou pe drum.

In urma unui pont legat de o trecere mai ușoară a graniței dintre Austria și Ungaria, am hotărât să mergem la PTF Sopron. În iarnă, când am mers spre Elveția, am stat două ore în vama dintre Ungaria și Austria, fiindcă austriecii au decis să țină doar un singur sens de intrare în țară. Iar fiindcă am ales Sopron, am gasit destul de repede un complex comercial din apropiere, care avea și un charger de 150 kW, la Siegendorf. Am apucat să servim prânzul, precum și să încărcăm destul de mult bateria mașinii, de la 15 la 90%, cu un cost de aproximativ 30 CHF.

Odată intrați în Ungaria, ușor, ușor, peisajele începeau să devină din ce în ce mai familiare. Infrastructura rutieră din zona satelor, cu excepția drumurilor expres și a autostrăzilor, începeau să-și facă simțită prezența. Deiș eram aproape de drumul expres M85, șoseaua până acolo este presărată cu multe gropi, peticeli ca ai României din anii 2000 și lipsa cu desăvârșire a indicatoarelor.

Am sărit peste o încărcare sugerată de ABRP la Ionity Szigetszentmiklos și ne-am dus direct la MOL Kecskemet, unde am încărcat bateria de la 22 la 70%, costându-ne puțin sub 14 CHF, mai mult decât suficient pentru a ajunge la cazarea cu priza Type2 din Ineu, unde am lăsat mașina peste noapte să se încarce. Cazarea și mâncarea este bună la Hanul Moara cu Noroc, însă noi am prins o nuntă și ne temeam că s-ar putea ca priza să fie ocupată; de aici și decizia de a sta în plus 15 minute la ultima stație de încărcare, în caz că nu era priza disponibilă.

Dimineața, cu toate bateriile pline am plecat către București. Evident, am prins trafic destul de aglomerat pe Valea Oltului însă am făcut o oprire scurtă la Rompetrol Gura Văii, unde am încărcat bateria mașinii de la 28% la 53%, cu un cost de 10 CHF. Peisajul s-a schimbat complet, like good old times. Mucurile țigărilor zburau cu spor pe geamurile mașinilor. Depășirile pe orice parte și pe linie continuă, în curbe cu vizibilitate foarte scăzută fiind la ordinea zilei; câinii maidanezi după 5 km petrecuți pe A1, unde doi șoferi de pe banda 1 au trebuit să frâneze destul de brusc pentru a evita atât impactul cu animalele, precum și cu restul participanților la trafic de pe banda 2. Ce să mai … bine ați venit în România!

Iar fiindcă tot vorbeam de „eu1000 km challenge” la început, cei 1000 km i-am atins după 10 ore și 27 de minute de condus, la ora 17:39 GMT+1.

Rezumatul călătoriei Effingen, Elveția – București 9-10 iulie 2022 în cifre:

Costul încărcărilor au fost 444,43 RON echivalent, sau 88,91 CHF. Dacă mai adaug și cazarea de 39 CHF (190 RON), rezultă că un drum din cantonul Aargau până în București cu Kona te ajunge mai puțin de jumătate din costul unui bilet de avion pe aceeași rută.

Călătoria din ianuarie de la București la Effingen (Elveția):

• Călătorie cu Kona – 1900 km spre vest de București