Recent am publicat datele furnizate pentru primul sezon rece cu Renault 5 de Radu (Crivina, PH) și Vilhelm (Oradea), noul model electric fiind înlocuitorul primei electro-vedete europene: Renault ZOE.
Locurile fruntașe pentru electrice mici în clasamentele din țările vest-europene au fost însă cucerite de Citroen e-C3, despre care am mai scris că ajunge, din păcate, doar cu picătura pe meleagurile noastre.
Cu atât mai importantă este contribuția lui George (Hărman, BV), care ne-a dezvăluit, după primul sezon rece, că drumurile scurte de iarnă nu reprezintă mediul ideal de funcționare pentru e-C3, valorile consumului mediu fiind mai ridicate decât cele pentru Renault 5 sau Hyundai Inster.
Depre singurul Inster din garajul nostru virtual aflăm de la Paul (Dezmir, CJ), că este imobilizat în service.
Nu știu dacă reușesc să trimit datele pentru Inster săptămâna ata. E in service, a cedat motorașul pentru antigel.
Paul (Dezmir, CJ)
Grupa Mica – săptămâna #8
Citroen e-C3 – George, Hărman (BV)
Pentru săptămâna 16 Februarie – 22 Februarie am avut câteva drumuri prin oraș și pe lângă:
– parcurs: 214 km.
– consum: 28.4 kWh/100 km.
– încărcări am avut acasă: ~74 kWh cu ~100 RON.

Renault 5 Radu și Vilhelm
Informațiile săptămânale și analiza primului sezon rece pentru Renault 5 au fost publicate în articolul:

We are a community of electric vehicle owners passionate about sharing real-world experiences with anyone curious about sustainable mobility. Since 2018, we’ve documented insights from 140 user cases, covering over 5 million kilometers—primarily across Romania, with valuable contributions from fellow EV drivers in the USA, Finland, Germany, Italy, France, Lithuania, Switzerland, Norway, and Ireland.










