Încep așa: stația cea mai lentă la care am oprit să încarc a fost de 120 kW.
Temperaturile au fost între -7°C și +5°C, numai bine ca să pună electricele la încercare.
Acum a fost alături de noi și un Lexus LC500 cu motor de 5.0 litri V8 aspirat. Oare cum s-a descurcat?
Traseul a fost acesta, cu plecare și sosire la Sebeș, in cazul meu in sensul invers acelor de ceasornic.
Zona metropolitană Cluj a fost cool – la propriu: -6°C la Polus când am ajuns. Pentru mine, însă, a fost un mic triunghi al Bermudelor: am ratat o ieșire de pe autostradă, n-am găsit stația de la Gilău și, când, în sfârșit, am ajuns la Penny Florești, stația de acolo era ocupată. Așa am ajuns la hub-ul de la Vivo/Polus Florești, care s-a dovedit o surpriză plăcută.
Cu ajutorul acestor devieri am reușit să adun puțin peste 1000 km pe traseu, iar asta ajută să pot oferi o imagine completă.
Urmatoarele încărcări au fost la indemână, fara ocolișuri inutile.
Încărcări
PVT Origination au sponsorizat încărcările din rețeaua lor pe acest traseu. Stațiile se găsesc în aplicația Plugpoint, care agregheaza diverși furnizori. Nu am găsit prețuri mai mici la alte retele pe traseu, dar am ales stațiile astfel încât să îmi fie cât mai comod la drum, așa cum procedăm și în concedii. Am încărcat în două locații ale lor, 150 kW ambele.



Fiind frig, nu am ajuns mereu cu bateria la temperatura optimă, dar partea bună a mersului la aprox. 130 km/h este că bateria se încălzește în mod natural. Iată un rezumat al traseului și a pauzelor de încărcare:
Am mai încărcat la un Kaufland (Petroșani) cu aplicația lor și, în rest, la e-Charge. Mici sughițuri în aplicația e-Charge, dar de ordinul a câteva minute. Stațiile și aplicațiile au mers bine.








Consum
Consumul afișat de mașină a fost 19,8 kWh/100 km, dar, cu pierderile de la încărcare și preîncălzirile, a fost 22 kWh/100 km.
Așadar, costul priză-roată (la pompă) a fost: 54 RON/100 km, echivalentul unui consum de 7 l/100 km la 7,5 RON/litru. Mare, iar aceasta este o valoare de referință pentru mine ca un cost maxim, dar care este diluat de valori apropiate de 20 RON/100 km în restul timpului.
În încheiere
Am găsit mai multe stații rapide amplasate mai bine pe acest traseu, decât pe cel urmat în ianuarie 2022 și chiar decât pe cel din vara anului 2024. Stația cea mai lentă la care am oprit să încarc acum a fost de 120 kW la Petroșani și am avut de unde să aleg în mare parte din ocazii.
Segmentul Cluj – Oradea este cam pustiu. Venind dinspre Sebeș cu baterie mai mică, am fost nevoit să caut o stație după primii 150 km. Totuși, după un drum de 1000 km, întoarcerea de la Sebeș la București a fost floare la ureche (circa 330 km).
După 1000 km iarna, cu o electrică precum a mea, am remarcat că diferența față de o mașină clasică nu este uriașă, dar nici de neglijat. Lexus-ul a condus cu 15 minute mai puțin decât mine, dar eu am avut 2,5 ore în plus de pauze. Diferența reală? Sunetul motorului V8. Acolo, nicio electrică nu poate concura…