Introducere
Comunitatea formată în jurul subiectelor discutate pe blogul electromobiliștilor este obișnuită cu numeroase articole scrise de Marius cu multă pasiune, începând cu experiențele alături de Buburuză (VW e-Up!) și continuând cu cele acumulate din septembrie 2021 alături de Eva (Tesla Model 3).


De data aceasta Marius și-a pus inimă în câteva rânduri dedicate fratelui său, Adrian, cu satisfacția că acesta i-a urmat exemplul și s-a alăturat micii familii a electromobiliștilor români cu un Hyundai Kona.
Familia Toma este acum 100% electrică!
Dragi prieteni,
Nu pot să-mi ascund sentimentele puternice de mândrie și entuziasm care mă încearcă acum, când vă scriu aceste rânduri!



În sfârșit, după o lungă perioadă în care am visat la asta, familia Toma a devenit 100% electrică! Totul a început acum aproape doi ani, când eu am decis să intru în minunata lume a electromobilității odată cu achiziționarea e-Up-ului.
Pentru mine totul s-a schimbat în bine. De-a lungul timpului am realizat că o electrică te convinge să pleci la drum, să călătorești, să te bucuri de plăcerea condusului. Aceste aspecte mi-au adus momente minunate în ultimii doi ani și pot spune, fără teama de a greși, că mă simt mult mai fericit de când conduc un EV!





În toată această perioadă, i-am argumentat fratelui meu, Adrian, avantajele și dezavantajele unei mașini electrice, lăsându-l pe el să cântărească toate aceste informații și să-și formeze propria lui opinie în legătură cu noua tehnologie.
Decizia lui de a renunța la mașina termică pe care o deținea, în favoarea unei electrice a survenit la sfârșitul anului trecut, când mi-a spus că, după multe luni de research, timp în care a citit zeci de articole și a urmărit sute de materiale video, a ajuns la o concluzie logică… viitorul aparține electromobilității!



De la concluzia la care a ajuns, până la momentul deciziei de a comanda un model electric a mai fost doar un pas! Sper din tot sufletul ca Adrian să împărtășească cu noi toate aceste minunate detalii!
Personal, mă simt extrem de mândru că am reușit să conving pe cineva să facă pasul în direcția potrivită, în privința mobilității electrice. Sunt sentimente greu de descris, care mă fac să mă simt un om și mai împlinit!
Felicitări, Adrian! Îți doresc cât mai mulți km parcurși fără probleme și de abia aștept să văd ce ne rezervă viitorul!
Cu siguranță, viitorul va fi unul electrizant!