Raport final după 55 luni și 72.500 km cu Kia Niro. Costuri, mituri și concluzii

Am petrecut 4 ani și jumătate și 72.500 km alături de Kia Niro. Am mers cu ea la mare în Bulgaria, la schi in Alpi și într-un roadtrip până în Slovenia și Austria. De la începutul lui 2025 am făcut trecerea la Hyundai IONIQ 5, despre care vor urma câteva articole cu experiențele trăite.

Față de octombrie 2020, când am luat mașina, peisajul electromobilistic din România s-a schimbat complet. Dacă atunci, de fiecare dată când conectam mașina la o stație de încărcare, cel puțin o persoană mă întreba cum e viața cu o electrică, în 2025 nu mai e o noutate pentru majoritatea tracatorilor. Sunt parcări unde poți vedea peste 10 mașini care încarcă simultan.

În ceea ce privește numărul de stații, de câțiva ani simt că nu mai este nevoie să-ți planifici din timp o călătorie mai lungă – nici măcar în România. Sigur, dacă vrei cel mai bun preț pe kWh și ești dispus să pierzi puțin timp planificând, sau să ocolești câțiva kilometri pentru o stație mai ieftină, atunci da, o călătorie lungă cu o electrică poate fi mai incomodă decât cu una pe benzină sau motorină. Deși, și acolo sunt diferențe de preț între stații, lumea de obicei le ignoră când face comparații.

Total cost of ownership (TCO)

Colectând date despre distanțele parcurse și costurile aferente pentru articolele de pe site-ul Electromobilitate, mi s-a părut util să fac un raport final, care să centralizeze toate informațiile adunate în acești ani. L-am scris și pentru mine, fiindcă am vrut să văd ce presupune, cu totul, deținerea unei mașini (total cost of ownership) – asigurări, revizii, alte cheltuieli – ca să știu mai bine în viitor ce variantă de finanțare mi se potrivește.

Mai jos e un tabel cu sumarul costurilor pentru cei aproape 5 ani cu mașina:

Titlu	Valoare (lei)
Cost achiziție (dupa tichetul Rabla)	205000
Preț vânzare	-97000
Cost încărcare	10390
Asigurări (RCA + CASCO)	36423
Anvelope	6885
Revizii	2150
Accesorii	5006
Schimburi anvelope + îndreptat jante	4240

Costul total de deținere: 162.804 lei, sau 2.960 lei/lună.
Costul total de deplasare: 10.390 lei, sau 14.33 lei/100km.

Să îmi iau sau nu electrică?

Când sunt întrebat „pentru cine e mașina electrică?”, primul gând îmi zboară la oamenii care locuiesc la casă și pot încărca mașina în curte. Ideal, din panouri solare, dar nici încărcarea din rețea nu e scumpă pe termen lung – în prezent, cel mai bun preț e în jur de 1 leu/kWh. Apoi urmează cei care pot încărca la locul de muncă, iar în cel mai „complicat” scenariu, cei care locuiesc la bloc și depinde de stații publice.

Eu mă încadrez în ultima categorie, dar am la vreo 10 minute de mers pe jos un centru comercial unde, acum 5 ani, erau 2 stații AC și una DC de 50 kW. A fost locul cel mai folosit în primii ani, mai ales datorită promoției Kaufland cu 5 cupoane lunare a câte 50 kWh. Așa am redus foarte mult costurile de încărcare până în iulie 2023, când promoția s-a încheiat. Am făcut un calcul rapid și estimez că am economisit aproximativ 13.000 lei doar din aceste cupoane. Dacă includ și încărcările gratuite de la diverse cazări (unde stațiile erau gratuite pentru clienți), probabil ajung la 16.000–17.000 lei economisiți.

Chiar dacă am profitat la maximum de toate strategiile de promovare a electromobilității în România (inclusiv programul Rabla Plus), cred că modul în care au fost implementate a creat și așteptări nerealiste. Prețurile mașinilor au fost „umflate” la dealeri, știind că există acel voucher de ~10.000 euro – s-a văzut clar în 2025, când programul a fost amânat sau anulat, că unii dealeri ofereau reduceri aproape egale cu valoarea voucherului (7500 euro).

În plus, mulți s-au obișnuit să încarce gratuit. În momentul în care Tesla a oprit încărcarea gratuită în România, iar primăriile au început să pună un preț modic (care oricum nu acoperă costurile reale), Autovit s-a umplut de anunțuri cu electrice la vânzare. Între timp, piața s-a mai maturizat și cei care își cumpără acum prima electrică o fac în cunoștință de cauză.

Mituri și realități

„Autonomia nu e suficientă”
Sigur, dacă pleci zilnic cu gândul să ajungi la Cercul Polar și înapoi, poate nu-ți ajunge. Dar pentru ce face un om normal într-o zi — mers la birou, supermarket, o fugă până la părinți în weekend — autonomia reală de 300–400 km e mai mult decât decentă. Și la drum lung, oricum nu faci 500 km fără pauză. Dacă faci, poate că n-ai nevoie de o altă mașină, ci de alt ritm de viață.

„Nu ai unde să încarci”
Asta era poate adevărat prin 2018, când te uitai pe PlugShare ca la Google Maps în 2006. Dar în 2025, ai stații peste tot: la Kaufland, la Penny, pe autostrăzi, la munte, la mare, chiar și în fața unor primării. Dacă ești dispus să-ți dedici 5 minute ca să-ți planifici drumurile, nu rămâi fără curent. În 72.500 km n-am rămas vreodată fără curent, în schimb fără motorină am rămas de 2 ori înainte sa ajung la Kia. La electrice bordul îți arată un range estimat, poreclit GOM (de la Guess-o-meter), care este destul de predictibil. Mult mai predictibil față de range-ul pe care mi-l arătau unele mașini cu diesel, care de la 80-90 km deseori sărea la 0 și te rugai să nu te lase pe drum.

„Durează prea mult să încarci”
Depinde ce așteptări ai. Dacă vrei autonomie de 700 km în 2 minute, nu se poate. Dar la drum lung, o oprire de 30–40 de minute la fiecare 300–350 km e fix ce-ți recomandă și coloana vertebrală. Iar realist vorbind, deseori mașina se încarcă atunci când dormi, ești la cumpărături sau te plimbi prin oraș — fără să „pierzi timp”. De fapt, pierzi mai puțin timp decât atunci când ajungi la benzinărie și ai 10 persoane în față la casă, sau când nimerești fix la schimbul de tură și închiderea casei fiscale.

„Mașinile electrice n-au suflet”
E o afirmație des auzită, mai ales de la fani ai motoarelor V6, V8 sau chiar mult iubitul 1.9 TDI. Adevărul e că „sufletul” unei mașini e ceva subiectiv. Pentru unii e sunetul, pentru alții e feeling-ul în curbe, sau pur și simplu liniștea și confortul. După 70.000+ km electrici, pot spune că acel „zvâc” instant la accelerație, mersul silențios prin oraș și faptul că pornești mașina iarna fără nicio vibrație… au un alt fel de farmec. Nu e același suflet, dar e tot un suflet — mai zen.

„Sunetul motorului face toată experiența”
Dacă asta e important pentru tine, nu o să te conving cu grafice. Dar realitatea e că zgomotul motorului e plăcut doar până pe la 70 km/h. După aia, de cele mai multe ori e doar obositor. În plus, în oraș, liniștea unei electrice schimbă complet felul în care conduci — fără vibrații, fără „huruit”, fără ambreiaj. Și da, dacă vrei neapărat zgomot, există și artificii: unele modele vin cu sunete artificiale (vezi Hyundai Ioniq 5/6 N, Porsche, Mercedes AMG) dacă simți nevoia. Dar sincer, după o vreme, n-o să mai vrei zgomotul înapoi. E ca atunci când îți scoți ceasul cu tic-tac și-ți dai seama cât de liniște poate fi în cameră.

Am mers cu multe mașini la care dezvoltatorii au depus efort în a crea un sunet artificial și au reușit ceva remarcabil, deseori cu nume pompos (IconicSounds la BMW, Electric Sound Experience la Mercedes, Electric Sport Sound la Porsche), care chiar îți dă o senzație plăcută pe moment, dar de fiecare dată după 10-15 minute de „carusel electric” am trecut înapoi pe modul „electro-clasic”, liniștit.

„Se uzează repede anvelopele, pentru că are cuplu mare”
Se spune că anvelopele se uzează mai repede la electrice. În cazul meu, nu s-a confirmat. Probabil e valabil doar dacă ai un stil de condus agresiv-sportiv. Și e important cu ce compari: mulți compară uzura de la o termică de 100–150 CP condusă calm, cu o electrică de 300–400 CP condusă sportiv. Normal că apare o diferență.

Concluzii după 55 de luni

• Costurile de întreținere sunt considerabil mai mici decât la o mașină termică. În 5 ani am făcut 5 revizii, în total 2.150 lei. Revizia obligatorie la 1 an sau 15.000 km nu mi se pare chiar necesară, dar probabil a fost compromisul găsit de Kia, știind că vor pierde bani din mentenanță. Oricum, filtrul de polen ar trebui schimbat anual, mai ales la ce aer respirăm în România (în special în București).
• Costurile de deplasare sunt, în general, mai mici decât la o mașină de clasă și putere similară. În cel mai prost caz, sunt comparabile cu cele ale unui diesel (dacă încarci exclusiv la stații DC scumpe), dar în realitate, modul de încărcare e un mix: AC, DC și la destinație (acasă/birou). Așadar, per total, costul de încărcare este clar mai mic. Poți vedea asta și în bilanțurile lunare ale contributorilor Electromobilitate.
• Încărcarea la drum lung: Puterea maximă de încărcare de 77 kW (modestă pentru ce există pe piață în 2025) înseamnă o pauză de 30–45 minute la fiecare 2h30–3h. M-am obișnuit rapid cu stilul ăsta de călătorie și mi se pare mai relaxant decât „alergătura” posibilă cu un motor termic. Și înainte luam pauze destul de des, doar că erau un pic mai scurte. Având în vedere că autonomia reală e între 350–400 km, pentru majoritatea șoferilor nu cred că e un inconvenient. Știu, există și cei care merg 1.000+ km fără pauză de toaletă, dar n-am întâlnit niciunul în realitate. Poate există doar pe Facebook? Te gândești dacă o mașină electrică ți se potrivește și singurul argument este încărcarea la drum lung? Gândește-te realist, câte drumuri de peste 600-700 km ai făcut în ultimul an, drumuri pe care le poți face lejer cu o singură pauză de încărcare.
• Stil de utilizare: Am folosit mașina exact cum aș fi folosit orice altă mașină – climatizare mereu pornită, viteza maximă legală, cutie Thule pe plafon sau 1–2 biciclete montate în 50% din timp. În condițiile astea, autonomia medie a fost de 373 km, cu un consum de 17,1 kWh/100 km. Standardul de autonomie WLTP zice 455 km, dar n-am alergat niciodată după cifre-record de consum.
• După 5 ani de electrică, e foarte greu să te întorci la o mașină termică. Liniștea, accelerația instant și faptul că nu inhalezi noxe cât timp se răcește sau se încălzește mașina compensează orice „sacrificiu” – deși, sincer, nu simt că fac vreun compromis.
• Vânzarea mașinii a durat câteva luni, dar mă bucur că în final a ajuns la o persoană foarte ok, care sunt sigur că o va îngriji la fel de bine ca mine. Procesul în sine a fost un mic factor de stres și sper să mi-l aduc aminte când o să vină momentul să iau altă mașină.
• Costul asigurărilor: Cu fiecare an de la achiziția mașinii, suma acoperită de asigurarea CASCO a scăzut (cum este și normal), însă prețul ei a crescut simțitor și impredictibil. Ultima poliță a fost de aproximativ 2 ori mai scumpă decât prima, acoperind fix 50% din valoarea inițială a mașinii (și implicit al primei polițe). Cu toate astea, simt că și-a scos banii, chiar dacă nu am avut niciun incident major. Am schimbat un parbriz și am reparat niște daune mai mult estetice de pe partea dreaptă în urma unui contact cu un stâlpișor într-o parcare. Dar am stat mult mai relaxat decât aș fi stat fără asigurare.
• Pusul pe hârtie al tuturor costurilor pe termen lung ajută mult în decizia de achiziție sau finanțare a unei mașini noi. Chiar dacă leasingul (financiar sau operațional) poate părea scump la prima vedere, are avantajul că este un cost predictibil și include și devalorizarea mașinii în timp.

Mai jos am pus o scurtă galerie de poze strânse în acești ani. Sper să ma descurc mai bine în viitor cu fotografiatul mașinii, că lenea vine foarte ușor când vine vorba de tras pe dreapta și regizat o poză.

Mai jos este ultima poză pe care am făcut-o mașinii, alături de succesorul ei. Deloc artistic, într-o parcare de LIDL, dar cu valoare sentimentală. Din fericire păstrez legătura cu noul proprietar, așa că o să mai văd poze cu Eva și în viitor.