Trecută de un an cu schimbări continue în componență și km parcurși, Grupa Mijlocie își ia rămas bun de la 2025 cu speranța că noi proprietari de modele cu gabarit asemănător ni se vor alătura în 2026.
O retrospectivă a parcursului din acest an, ne dezvăluie cazuri de utilizare echilibrate cu prioritate pentru deplasările urbane, dar și câteva excursii mai lungi.
Retrospectivă 2025
Dupa 8 ani de raportări săptămânale și aproape 5 milioane km 100% electrici monitorizați, încă mai auzim că electricele ar fi bune doar pentru oraș. Nimic mai greșit! Dovadă sunt parcursurile totale raportate până în 28 decembrie:
- 24.227 km – Alex (ID.3, Bucuresti)
- 22.863 km – Andreea și Silviu (Megane, Arad)
- 14.466 km – Ionuț (MG 4, Pitești)
- 10.775 km – Mircea (Leaf, București)
Chiar dacă majoritatea drumurilor sunt în aglomerațiile urbane, vacanțele punctează clar pe graficul parcursului lunar valorile maxime.

Performanțele actuale de autonomie și viteză de încărcare, cât și densitatea rețelei de încărcare din țară și Europa, susțin dorința de eco-turism tăcut și curat.
Grupa Mijlocie – săptămâna 52
ID.3 – Alex, București

În săptămâna 22-28 decembrie am parcurs un modest 204 km cu un consum mediu de 20.2 kWh/100km.
Daca nu ați avut ocazia până acum, aruncați o privire și la primii mei 5 ani de experiențe alături de ID.3.
Megane – Andreea și Silviu, Arad
Pentru săptămâna 22-28 decembrie avem următoarele informații statistice:
- parcurs: 506 km
- încărcări: 116 kWh
- costuri încărcare: 124 lei (Hidroelectrica)
- consum: 16.8 kWh/100 km
- SOC început de săptămână: 80%
- SOC sfârșit de săptămână: 67%


Leaf – Mircea, București
În ultima săptămână, Nissan Leaf nu s-a mișcat deloc, deoarece am fost plecat în concediu.
Chiar și așa, am continuat să îl monitorizez din aplicație, unde pe data de 21 nivelul de încărcare (SoC) era de 95%.
Pe parcursul celor cinci zile lucrătoare, mașina a pornit zilnic preîncălzirea habitaclului, iar acest lucru s-a reflectat ușor în nivelul bateriei. Astfel, SoC-ul a ajuns acum la 86%.
MG 4 – Ionuț (Pitești)
In ultima săptămână a anului am utilizat doar Spring-ul.












