Retrospectivă 2025 – un an al recordurilor

La fiecare final de an luăm o pauză, privim în retrovizor și încercăm să distilăm care au fost momentele cheie pentru proiectul Electromobilitate.

Dincolo de cifre, statistici și recorduri de participare, sau de modele parcate pentru 12 luni în garajul nostru virtual este ECHIPA de proprietari-voluntari, ce își dedică o parte din timpul disponibil pentru informarea și educarea celor interesați de viața la volanul unui automobil electric.

Anul 2025 nu va fi memorat în comunitate doar pentru evenimentele organizate, sau cele unde am participat alături de alți pasionați proprietari EV, împreună cu invitații noștri. Nici măcar pentru sutele de articole scrise cu pasiune de proprietari și cronicari, la fel cum procedăm în fiecare an începând din februarie 2018.

Prin ce a fost deosebit anul care se incheie?

1. Electro-babele

2025 ne-a deschis tot mai mult limitele cunoașterii comportamentului electricelor după o vârstă și un kilometraj considerabil, dincolo de termenul de garanție acordat de producători:

La fel cum a procedat Radu, în 2025 un număr record de mașini din mini flota proiectului nostru au fost vândute și înlocuite cu modele mai noi. În acest fel, alături de cei 60 de colegi care se află la primul pas în universul mobilității electrice, electro-experiența s-a diversificat pentru:

  • 23 colegi aflați a la doua mașină,
  • 9 la a treia,
  • 4 la a patra!… Da, a patra electrică ar trebui sa confirme și pentru cei mai încăpățânați electro-sceptici că mobilitatea electrică este o plăcere, nu doar o variantă de a contribui la un mediu mai curat.

2. De ce ne trebuie aer curat?

Întrebați părinții, au cu siguranță cel mai potrivit răspuns. Așa cum se îngrijesc de hrană, apă, îmbrăcăminte și educație pentru copii lor, preocuparea pentru calitatea aerului, pe care-l respiram cu toții, a devenit o stare de veghe permanentă.

Oare nu reușim să explicăm cât este de important acest aspect? Pentru a măsura nivelul de strădanie al părinților pentru un viitor mai bun datorat copiilor, ar trebui să introducem o unitate nouă de măsură.

Cum ar fi „Cosminul”?… dacă tot ne învârtim între Volt, Ampere și Watt.

De ce „Cosminul”? Fiindcă cronicarul nostru Cosmin, păstorul #konașilor, este unul din părinții care apără dreptul copiilor la aer curat în fiecare zi și articol, cu explicații clare, documente și conferințe pe tema combaterii poluării.

Cum ar arăta o scară a preocupărilor pentru viitorul altor generații? Dacă la capătul de sus am acorda Norvegiei 10 „Cosmini„, atunci la cel de jos vom găsi SUA cu -10, nu doar pentru lipsa de grijă, ci pentru distrugerea actuală deliberată a progresului remarcabil realizat în ultimii 25 de ani.

3. Armata electro-părinților se consolidează

Cronicile săptămânale revin cu regularitate la subiectul transportului copiilor și nepoților la grădiniță sau școală, la diferite activități extra-școlare, sport sau excursii în locuri pitorești. Noi preferăm să le facem fără a lăsa o dâră de gaze arse, de cele mai multe ori invizibilă, în urma mașinilor, atunci când trebuie să le folosim.

În acest context, nu este nevoie de prea multă fantezie pentru a înțelege de ce promovăm mobilitatea electrică (chiar dacă nu avem încă 1000 km autonomie…), înaintea oricărei variante de deplasare cu motoare termice.

4. O nouă generație de viitori electromobiliști

Dar cea mai memorabilă împlinire sufletească din anul pe care-l încheiem este noua generație de pitici născuți în 2025.

Îmbrățișăm cu drag toți nou născuții din echipa noastră, și a voastră, care au parcurs primul drum, cel de la maternitate până acasă, tăcut, lin și fără fum la Brașov, București, Craiova, Dej, Șpring, Târgu Mureș, Timișoara și Las Vegas.

LA MULȚI ANI cu SĂNĂTATE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.