Grupa Mijlocie a revenit la 9 coechipieri, după ce Călin (Oradea) a vândut ID.3-ul iar Cristina și Mihai (Otopeni) ni s-au alăturat cu primul Volvo EX30 din garajul nostru virtual.
Evoluția parcursului celor 9 colegi este în creștere în fiecare lună, în timp ce costul/100km este în scădere. Totalul odometrelor se îndreaptă spre 600.000 km, o cifră respectabilă, care reprezintă garanția experienției partenerilor de dialog pe teme electromobilisitice.
Rezultate individuale – aprilie
În graficele de mai jos, o să observați, din nou, un lucru ce nu se întâmplă la mașinile pe combustie:
- consumul mașinii poate să fie mare, dar cheltuielile aproape de 0. Acest lucru îl demonstrează Cristina și Mihai cu Volvo EX30, care încărcând numai din fotovoltaice a cheltuit doar 23 de lei pentru cei 2782 km parcurși în această lună.


VW ID.3 – Alexandru, București
Încă puțin și ajungem la jumătatea anului… cum trece timpul!
Am rămas tot cu anvelopele de iarnă, luna aceasta am planificat schimbarea lor cu unele all-season. Chiar dacă am doua seturi de jante, costurile pentru demontat/montat un set de roți (fără echilibrat) ajunge lejer la 200 lei, asta înseamnă că în 4 ani anvelopele ies gratis. Nu se sesizează nimeni că unele servicii au început să fie prea piperate?


În luna aprilie am strâns următoarele date cu ID.3:
- parcurs: 2857 km;
- consum: 15,4 kWH/100km;
- cost: 635 lei;
- cost/100km: 22,23 lei/100km;
- odometru: 132.472 km;
- amortizare sistem fotovoltaic: 24.3%


VW ID.3 – Marcel și Dragoș, Cluj-Napoca
- La bord: 188.718 km
- Distanța parcursă: 1595 km
- Consum mediu: 13.5 kWh/100 km
- Încărcări: 192 kWh
- 7×220 88 kWh,
- 5xAC 91 kWh,
- 1xDC 13 kWh
- Cost încărcare: 43 ron


ID.3, primește tot mai mult din energia captata din soare. Fiind mai mult pe acasă, folosește încărcarea la priza normală instalată pe locul de parcare.
După o inspecție a suspensiei și articulațiilor, urmează schimbarea unor bucșe în partea stângă în scurt timp.
Și anvelope de iarnă vor fi schimbate în toamnă cele actuale au făcut treabă bună timp de 5 sezoane.
VW ID.3 – Delia și Laszlo, Cluj
Nimic notabil la noi. Am parcurs 1379 km cu un cost total de 211 lei având un consum mediu de 14.6 kWh/100km.
Am făcut drum până la Rm.Vălcea cu un cost de 175 de lei. Costuri cu întreținerea nu au fost.
Iată și statistica:


VW ID.3 – Călin, Cluj
Pentru luna Aprilie 2026 am cules următoarele date :
- km parcurși: 639 (cu 20 % mai mulți față de luna Aprilie a anului precedent)
- Consum mediu: 15,6 kWh/100km (mai mic cu 4% – fata de Aprilie 2025 – 16,2)
- kWh încărcați: 141 kWh din care 8 kWh proveniți din rețea.
- Redus aportul din rețea cu 38 % (vs 13 kWh în 2025)
- Am încărcat cu 24 % mai mult (vs 113 kWh în 2025)
- Cost/100km – la un cost estimat intre 0,75-0,8 RON/kWh din rețea, estimez pentru deplasări Cost lunar: 6.4 RON
- Costurile/100 km au scăzut cu 48 % (1,93 vs 1 RON /100km)
- Odometer : 51592 km
Dând context acestor date, pot zice că situația este una pozitivă. Costul energiei active facturate (fără TVA în cazul meu crescut de la 0.67 RON în 2025 (Reminder: Plafonarea era încă activă) la 1,25 RON actual. Cu toate acestea am reușit să mențin costul/100 km sub valoarea de anul trecut chiar dacă numărul de km parcurși a crescut, iar prețul energiei electrice s-a dublat. Cum?
Producția fotovoltaică a fost aproape identică, dar am adăugat o baterie la sistemul PV.
Începând cu această lună obiceiurile pentru ID.3 s-au schimbat puțin. Sărbătorile pascale au venit cu mai puțini km și cu un mod de exploatare mai temperat.
- Diminețile cu încep acum cu precondiționare la 18-20°C (rămânând de seara curent în baterie, iar mașina legată de stație, acest consum suplimentar pentru a încălzi habitaclul nu este penalizat).
- Indiferent de parcurs și de consum mașina este încărcată zilnic sau o dată la 2 zile până la 80-90 %. E mai util ca energie electrică să fie în bateria mașinii decât în rețea.
- Naveta zilnică nu prea s-a schimbat. După masă câteva drumuri suplimentare ≈ 6-7 km/ sens pentru diferite activități.
Nu am alte costuri suplimentare sau probleme nou apărute.
Utilizatorul principal al ID.3-ului s-a schimbat, dar nu mi-a fost relatată vreo nelămurire sau critică legată de mașină de aici o curiozitate:
E fantastic că aducem consistent săptămânal și lunar date la virgulă despre mașinile noastre, dar mă întreb: nu cumva o parte din toată această complexitate nu e atât de importantă pentru publicul larg?
În ultimii ani, producătorii au mutat butoanele fizice în meniuri ascunse, ne-au adus aplicații in-car ce necesită update-uri și subscripții, grafice de consum pentru fiecare variabilă dintr-o simplă călătorie până la muncă. Pentru noi e poate e control, dar pentru restul lumii s-ar putea să fie doar zgomot.
Ceilalți conducători din familiile voastre sunt la fel de interesați precum noi de consum, funcții, update-uri de software sau le este suficient ca atunci când se urcă la volan experiența să fie cât mai „smooth”?


VW ID.3 – Dan, Timișoara
Vă prezint mai jos rezultatele lunii Aprilie 2026 pentru VW ID.3 45 kWh – Timișoara.
- Distanța: 1997 km
- Consumul: 13.1 kWh/100km
- Cost încărcări: 407.28 ron
- Total incarcat: 293.62 kWh
- Cost / kWh: 1.39 ron/kWh
- Cost / 100 km = 20.39 ron/100km


MG4 – Ionuț, Pitești
In luna Aprilie am parcurs un total de 1323 km ajungand la un total de 26315. Am profitat din plin de soare așa că, costul cu încărcarea a fost 0 in această lună, deși astăzi e o zi ploioasă.

Renault Megane – Andreea și Silviu, Arad
În luna aprilie raportăm următoarele:
- Distanța parcursă: 2062 km
- Încărcări: 295 kWh
- Costuri încărcare: 370,13 lei
- Consum: 14,7 kWh / 100km
Volvo EX30 – Cristina și Mihai, București
Revin cu vești bune. Azi dimineață aplicația Volvo a evoluat și arata acum in Trips un sumar pe orice interval de timp dorit. Mai jos am adaugat și cifrele din mașină și screenshot cu ce arata aplicația. Cu acest update se rezolvă și problema unui singur contor. Ba chiar, pot sa fac o medie pe orice interval de timp.
Cifrele Aprilie
- Odometru: 2782
- Distanța: 1049 km
- Consum: 20.1 kWh/100km
- Viteza medie: 25.8 km/h
- Energie în aplicație: 206.9 kWh
- Energie din priză: 227 kWh
- Consum (la priză): 21.68 kW h/100km
- Costuri: 23 lei încărcat acasă de la hidro, soare și la muncă.

Pe lângă cifre, adaug si raport de pe spritmonitor cu costurile. Fiindcă și celelalte mașini termice sunt prezente pe site îmi este foarte ușor să compar. Mai jos comparațiile între luna aprilie 2026 si 2025. Concurența de atunci era fosta mașină, Toyota Yaris pe benzină. Trebuie ținut cont că erau și alte prețuri la carburanți. Comparația va deveni și mai interesantă la 1-2 ani, când vom putea compara și costuri de întreținere, etc..


În rest nici o problemă cu Volvo, în afară de mici bug-uri software.











