Cu doar trei zile înainte de finalul lunii, echipa mini a transmis, cu punctualitatea obișnuită, informațiile pentru săptămâna trecută.
Dacă în ultimul articol, dedicat celor mai mici participante la proiectul Electromobilitate, întrebam: „până unde poate coborî consumul celor mai economice modele din garajul nostru virtual?” Marius și Wiwi au ținut să dovedească că se poate scădea media pentru întreaga săptămână sub 9 kWh/100 km cu e-Up și Citigo, la Câmpina și Timișoara, chiar și în această perioadă caniculară, în timp ce cu un an în urmă valorile comunicate erau peste 10 kWh/100 km.

O parte din secretul acestor valori foarte scăzute se regăsește în tabelul trimis de Wiwi pentru Citigo și constă regenerarea foarte bună și un consum modest de energie pentru climatizare, în ciuda temperaturilor exterioare cuprinse între 32 și 38 grade Celsius. Poate vă amintiți că la aproximativ aceleași consumuri ale motorului iarna (coloana verde), consumul pentru încălzire era de trei ori mai mare decât energia recuperată, rezultând în valori medii de peste 15 kwh/100 km.
In schimb, Smart-ul pare să transpire din greu când a „utilizat clima mai intensiv, cu codul roșu de caniculă mai toata săptămâna pe la noi” ne scrie Attila din Timișoara. Pentru a nu nedreptăți Smart-ul Klarei, să amintim ca valorile comunicate includ pierderile de încărcare.

În timp ce Marius pregătește al doilea pas pe calea electromobilității, ne transmite următoarele informații:


- km parcurși : 293
- kWh consumați : 25.3
- consum mediu : 8.6 kWh/100km
- durată deplasare: 494 minute
- viteza medie – 35.6 km/h
- temperatura medie a aerului – 24.1 grade Celsius
- temperatura medie a bateriilor – 26.2 grade Celsius
Nu am reușit să golesc bateriile săptămâna asta! Am început săptămâna cu 100% SoC, am parcurs aproape 300 km și încă mai am 7 kWh în baterii! Record personal absolut de eficiență!
Dacă sunteti interesați de achiziția unui model mini, luați legătura cu proprietarii actuali pentru răspunsuri la întrebările care vă frământă, prin rubrica de comentarii, pe facebook sau în Forum.

We are a community of electric vehicle owners passionate about sharing real-world experiences with anyone curious about sustainable mobility. Since 2018, we’ve documented insights from 138 user cases, covering over 5 million kilometers—primarily across Romania, with valuable contributions from fellow EV drivers in the USA, Finland, Germany, Italy, France, Lithuania, Switzerland, Norway, and Ireland.







