Competiții EV T.H.O.R. – ECO Challenge (episodul II)

Introducere

După un prim episod, în care a relatat despre debutul la o competiție de genul ”Cat & Mouse”, Andu (Model 3 LR, București) revine cu detalii despre o altă premieră, prima participare la T.H.O.R. ECO Challenge, unde a format echipă cu experimentatul nostru coleg Marius (Model 3 SR, Câmpina) la etapa de la Târgu Mureș.

ECO Challenge

Spre deosebire de competiția Cat & Mouse, unde mașinile pornesc pe rând, în perechi, la ECO Challenge, toate mașinile iau startul în același timp în cursă. Scopul este să pornești cu un anumit procent de încărcare (SoC – state of charge) și să termini cursa cu același procent, după 10 ore de condus, plus încărcat.

Noi am ales o strategie inedită: am plecat cu 0%SoC, care practic se traduce în 3.7 kWh în baterie, dintre care 3.4 kWh sunt în buffer-ul mașinii sub 0%.

Am parcurs 6 ture, ajungând la 0.4 kWh râmași în baterie și ne-am întors la încărcat. Ce face foarte interesant acest gen de concurs, este faptul că ai la dispoziție doar numărul de participanți / 2 stații. Noi am avut la dispoziție șase încărcătoare de 11 kW, care nu au fost aglomerate la începutul cursei.

Întrucât fiecare șofer trebuie să conducă minim două ore, noi a trebuit să încărcăm de două ori. Am observat că după 2 ore, stațiile au devenit foarte aglomerate, chiar ocupate toate. Încercând să evităm această aglomerare a stațiilor și făcându-ne un calcul, că fiecare echipă trebuie să încarce aproximativ 4 ore jumătate, am încărcat 3 ore jumătate prima data, urmând să continue la volan Marius. 

Era ora 2 dimineața, cursa începând la 22:30 și am căutat să dorm prin orice mașina parcată prin jur, profitând de faptul că Tesla are ”camp mode”, care menține căldura pe toată perioada somnului.

După o ora jumătate de somn, cu alarmele setate, m-am apucat de treabă să aflu care stație se eliberează prima și neplăcerea noastră a fost să aflăm că toată lumea dormea, sau avea în plan să stea alte 2 – 3 ore. Din nefericire, Marius a trebuit să se întoarcă la boxe, nemaiavând rezerve în baterie și am avut de așteptat 30 min până să se elibereze prima stație.

După câteva calcule, am avut nevoie doar de o oră și 15 minute să încărcăm, urmând să conduc eu. După cele 10 ore prevăzute de regulament, echipajul nostru a reușit să acumuleze 306 km, cu un consum mediu de 14.3 kWh/100km, parcurgând 82 de ture, suficient pentru câștigarea etapei de la Târgu Mureș.

Norocul nostru a fost că persoana care avea mai multe ture ca noi, folosind aceeași strategie de a porni cu 0%, a rămas fără curent cu două ture înainte, fiind descalificat.

Ce bine că exista IONIQ 5 care să vina să îl salveze!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.