Dacia Spring – 40.000 km în nouă luni și curbe de încărcare

De când reprezintă peste 30% din parcul auto electric românesc, Spring-ul a captat interesul, laudele și blestemele electromobiliștilor, toate semne clare ale succesului.

Colegii noștri Marcel și Mihai, proprietari de Spring, sunt deciși să-și aducă contribuția la mai buna cunoaștere a acestui model accesibil ca preț, importat din China.

Marcel (Deva) a trecut cu bine de borna 40.000 km

Așa cum a postat în media socială, Marcel ne informează că a depășit primii 40.000 km în doar nouă luni.

În 15 iulie 2022, la fix nouă luni de când am intrat în posesia Springului, am împlinit 40.000 kilometri cu doar 1.700 lei cheltuiți pe curentul electric și 200 lei revizia de 30.000 kilometri, fără nicio defecțiune, doar câteva mesaje de eroare, care au dispărut după cinci minute de relaxare.

După acest mesaj scurt și la obiect, Marcel a atașat o serie de imagini din care cei interesați pot citi starea bateriei de 12 volți, harta voltajului, istoricul încărcării, parametri încărcării, starea acumulatorului (SOH) și un sumar cu informații la 40.018 km, după care revine:

Culmea, pe 13 iulie anul trecut am dus Solenza la programul Rabla plus. Pe 15 octombrie am luat Springul, pe 15 iulie am făcut 40.000… Karma ?

Mulți kilometri liniștiți și curați, fără probleme, îți dorim în continuare Marcel!

Mihai – Fălticeni

În săptămâna 11-17 iulie 2022 s-au desfășurat deplasări urbane (40%) și extra-urbane (60%) (Fălticeni – Suceava, Fălticeni – Pașcani, Fălticeni – Târgu Neamț).

  • Total distanță: 402 km.
  • Consum mediu: 10.5 kWh/100 km
  • Viteza medie: 39.2 km/h

AC off, ventilație treapta 2, geam ușor coborât (a fost o săptămână cu temperaturi ziua de aprox. 20 grade Celsius, cu excepția zilei de duminică unde s-a circulat cu AC treapta 2 pentru 70 km).

Am încărcat în total 42.89 kWh (8 kWh + 4.88 kWh + 11.81 kWh + 4.1 kWh + 14.1 kWh), din care am testat încărcarea la EVConnect – Type2 (Iulius Mall Suceava) și la ELMotion – CCS (Primăria Lespezi).

M-am bucurat că stația CCS Electromagnetica de la Lespezi, jud. Iași, a funcționat (14.07); ultima oară (02.07) ori utilizatorul, ori electronica a făcut încărcarea nedorită.

Am pornit încărcarea din aplicația ELMotion (1.9 lei/kWh). Doar de dragul testului, am încărcat de la 57% la 100% în 44 de minute conform graficului atașat. A costat 22.48 lei, a debitat din cont și emis factură după aprox. 30 de minute de la punerea mufei în stație. A încărcat constant cu 17.5 kW între 57% și 80% ca apoi să scadă la 16 kW după 80%. După 92% a scăzut la 13.4 kW, urmând ca după 95% a scăzut la 10.5 kW. Timp încărcare 57% – 80% a fost de 21 de minute. De la 80% la 100% a fost de 23 de minute. Data viitoare voi încărca pe Type2 să testăm curba de încărcare.

Încărcarea de pe EV Connect (1.89 lei/kWh) de la 74% la 92% în 75 de minute (!!!) s-a desfășurat tot de dragul testului, din aplicația EV Connect, unde se alege charger-ul dorit, se alege perioada de încărcare (e bine de ales mai mult decât perioada estimată… altfel se oprește după 30 sau 45 de minute), energia necesară (5, 10, 15 … kWh).

Am încărcat în 2 sesiuni, prima sesiune de 45 de minute (2.8 kWh cu putere medie de încărcare 3.73 kW) și a doua de 30 de minute (2.08 kWh cu putere medie de încărcare 4.1 kW) de la 74% la 92%. În prima sesiune s-a întâmplat ceva ciudat, pentru 18 minute mașina trăgea cu 0.1 – 0.2 kW. Din aplicația Dacia apăruse butonul ”Resume charging”, am dat resume și a reluat încărcarea. De asemenea, un alt lucru interesant este că poți porni din aplicația EVConnect o a doua sesiune de încărcare, fără să fii la mașină.

NOTĂ: o mână de ajutor din partea colegului Laurențiu (ID.4, Cluj)

La EV Connect nu trebuie alese și timpul și energia (kWh) pe care vrei sa o încarci. Este suficient unul din cele două câmpuri.


Încărcarea de la Kaufland Târgu Neamț (gratuit) în 37 de minute de la 47% la 93%. A început să tragă cu 28 kW, la final total consum din stație 14.1 kWh.

„Sfaturi binevoitoare” primite prin diverse locuri unde am stat la încărcat: mașină de o stea NCAP, sunt doar 2 sau 3 în tot orașul, dar atât de mult stai la încărcat?!

Între timp, 437.5 lei pentru un plin de 50 litri de motorină.

1 Response

  1. Marcel spune:

    La 16 august s-au adăugat alți patru mii de kilometri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.