ID.3 cu chef de drum – EP 1

Sfârșitul de iunie și începutul de iulie a fost pentru ID.3 ceea ce mulți sceptici ar considera „o adevărată provocare”.

După evenimentul #RO1000Challenge (însumând 1890 km, cu tot cu deplasarea la Brașov și retur prin Câmpulung – Sibiu), a urmat un concediu la Marea Neagră și dacă tot a avut “dor de ducă”, mijlocul lui iulie l-a găsit pornind spre Grecia. 

Articolul de azi este dedicat drumului până la Marea Neagră și înapoi la Cluj. 

Variantele din Cluj spre mare sunt multiple, cel mai rapid fiind pe Valea Oltului, nu cred că mai e vreun secret pentru automobiliști. După obiceiul format în cei aproape trei ani conducând electrica, am pornit cu puțin sub 80% SoC în baterie, Cluj-Sibiu pe autostradă. 

Prima oprire la Veștem, Sibiu, de 30 min și 33 kWh încărcați până la 80% SoC. Două stații, 4 porturi de încărcare, un ID.3 și trei mașini ICE la încărcat. Este bine că viitorii posesori de electrice încep să se obișnuiască măcar cu parcatul pe spațiile dedicate încărcării mașinilor electrice. 

Vremea a fost mai puțin prietenoasă, a plouat până spre intrarea pe Valea Oltului, unde am prins un semafor. 

A doua oprire, înainte de București la parcul logistic de la Chiajna, unde față de acum doi ani a apărut o stație de 300 kW. 

O oprire de 40 min, 43 kW încărcați și un somn de 35 min pentru șofer, treaz din ziua precedentă de la ora 6. 

Încărcarea a fost până la 90% SoC, doar ne pregătim pentru ambuteiajul centurii Bucureștiului și autostrada Soarelui, dacă era să o parcurgem în întregime. 

În 45 min am traversat centura de sud, fiind miercuri, o zi lucrătoare și am urcat pe autostradă. În timpul traseului de 1000 km am optat pentru traversarea prin București, care a durat vreo 35 min, dar într-o zi de sâmbătă. 

O scurta pauză la Fetești, 20 min și un top up de 18 kWh, asta pentru că pe litoral aveam de făcut câteva drumuri între Năvodari și Costinești. Încărcarea a pornit foarte ușor, activată prin card. Din păcate, modelele ID încă nu permit funcția auto charge disponibilă în rețeaua Eldrive. 

După 725 km, un consum de 14.4 kWh/100 km și 9.39 ore de condus am ajuns la destinație. Conform Google maps ar fi fost nevoie de 8.35 ore, nu știu dacă ia în considerare ambuteiajul din București.

Drumurile între Năvodari și Costinești au mai acumulat aproximativ 200 km, astfel în pregătirea pentru întoarcere spre casă am încărcat în trei nopți până la 95% SoC la priza de 220V, de la cazare.

Drumul de întoarcere ar fi fost banal dacă Valea Oltului rămânea deschisă, însă autoritățile au propus în plin sezon de concedii să înceapă activități pe viitoarea autostradă Sibiu-Pitești. 

După un joc minuțios de Tetris, am reușit să aranjăm și mașina, și cei 4 pasageri.

Alături de prima caniculă am pornit spre Cluj pe un traseu jumătate cunoscut, Brăila-Focșani-Miercurea Ciuc-Cluj. 

Nu stațiile de încărcăre ar fi fost problema, cât căldura de până în 35 de grade, un DN2 pâna la Onești din nou pe o bandă și jumătate.

Golden Gate de Brăila arăta superb de la depărtare dar, nu tot ce pare frumos și este, traficul greu determinat de faptul că o jumătate de bandă era deja decopertată a generat 20-30 min de așteptare în plus.

Prima oprire la Focșani, după aproape 4 ore.

Dupa 44 min și 48 kWh încărcați, familia încă mai servea masa sau era la cumpărături.

Mașina a tras cu toată setea din stație cei 129 kWh, în special datorită faptului că am ajuns cu 5% SoC. 

Speram că înaintând spre M Ciuc, căldura se va mai domoli, însă nici măcar pe Valea Trotușului nu a reușit să se domolească, oare să fi ajutat crestele defrișate?

A doua oprire: M Ciuc Mall, din nou o statie de mare putere, 38 min și 40 kWh încărcați. 

O stație destul de bine amplasată, tonete cu Kürtoskolacs, un Lidl și nelipsitele magazine pentru shopping… again!

Și cam atât, pentru că am dorit să vedem prima semifinală am luat-o din loc, de data asta cu puțină răcoare și o porțiune de autostradă, Ungheni-Turda, încă lina și netedă “ca în palmă”.

Cu un total de 750 km, 15 kWh/100 km consum și 11.35 ore de condus s-a încheiat călătoria spre Cluj. 

În câteva cuvinte concluziile traseului: 

  • Distanță parcursă: 1700 km
  • Consum mediu: 14,5 lWh/100 km
  • Incarcari: 5xDC 184 kWh si 3x220V 30 kWh
  • Cost: 347.15 ron (20.42 ron/100km)

Abaterea de la traseu pentru încărcare a fost minimă, timpul de încărcare a fost folosit pentru odihnă, masă, cumpărături, dar cred că lumea e obișnuită cu un asemena obicei. 

Stațiile au fost funcționale și libere, puterea de încărcare a fost folosită la maxim de mașină.

Continuarea cu drumul de Grecia….  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.