Odată cu publicarea statisticilor pentru primul trimestru, dominația globală Tesla, indiferent de motorizare, devine tot mai clară.
Titlurile despre Tesla-killer aproape au dispărut, iar cele despre ”formidabilul” Wuling HongGaung (un micro-automobil de oraș sub 7000 USD), care urma să-i mănânce pâinea cu unt la mic dejun, în timp de Tesla naviga spre neant, s-au dovedit a fi maculatură.
Mai recent, media chineză, dar paradoxal și o parte a celei apusene, a descoperit că Prâslea cel Voinic care va învinge balaurul din California, mutat între timp în Texas, este BYD. Combinând cifrele de vânzări pentru modele cu tot felul de motorizări, anumite modele BYD au fost împinse artificial pe locuri foarte onorabile în clasamentul global.
Nu vreau să fiu înțeles greșit. BYD este o companie redutabilă, care gândește pe termen lung, are o gamă extrem de variată de modele, autoturisme, camioane și autobuze electrice. Faptul că își produce propriile acumulatoare de tracțiune nu este de loc o întâmplare, ci un mare avantaj competitiv. Firma s-a lansat pe plan internațional producând baterii pentru industria electronică.
Ritmul inovației este ridicat, capacitățile de reciclare în creștere și designul tot mai internațional, pe măsură ce case celebre de design contribuie la modele noi, tot mai elaborate și sofisticate. Cum s-ar zice, doar de bine despre BYD și despre rolul lor alături de locomotiva electormobilității globale, care cifrele dovedesc că rămâne Tesla.
Prin prezența pe toate piețele majore atât cu producție, cât și distribuție, service și mai ales propria rețea de încărcare, Tesla a dominat copios înmatriculările globale în primele două luni ale anului, Model Y și 3 acaparând 14.6% din piața BEV (+ PHEV), care s-a ridicat la peste 1.47 milion de exemplare.
O surpriză plăcută este locul 7 ocupat de VW ID.4, care se asamblează, la fel ca Model Y și 3, în Europa, China și SUA.
IONIQ 5, World Car of the Year în 2022, a venit cu specificațiile tehnice de excepție ale platformei Hyundai, Kia, Genesis E-GMP, cu un design proaspăt și a generat o cerere imensă pe toate piețele. Din păcate producția șchioapătă cu mult în urma cererii.
Poate chiar mai mult decât locul 13 global, slăbiciunea producției este trădată de locul 14 ocupat de un startup, NIO cu ET5 produs doar în China și exportat în număr (deocamdată) foarte mic în Europa.
Volvo a reușit să plaseze modelul XC 40 recharge pe poziția 16, fiind în premieră în Top 20 BEV global, în timp ce Mustang Mach-e a părăsit, sperăm doar temporar, Topul celor mai înmatriculate modele în lume.
My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.