Kia Niro, Peugeot e-2008 au NOUĂ concurenți în 2021!

Niro și 2008 sunt cele mai încăpătoare modele din flota proiectului Electromobilitate, ambele fiind echipate cu tehnologia comună cu rudele apropiate, Hyundai Kona pentru Niro și întreaga familie de modele PSA (actual Stellantis) din care fac parte Peugeot e-208 și Opel Corsa-e.

Segmentul crossover de dimensiuni medii este unul din cele mai atractive pentru producători în prezent, permițând echiparea cu acumulatori mari, care asigura pentru variantele cele mai eficiente o autonomie de peste 400 km. In iureșul anunțurilor de noi modele pentru anul 2021, am identificat șase concurenți direcți cu Niro și Peugeot 2008, care sunt deja prezenți în Romania sau își vor face apariția în a doua jumătate a anului.

Consumul și autonomia de primăvară

Consumul celor trei Niro cu reședința în București, care participă la proiectul nostru, coboară proporțional cu creșterea temperaturii exterioare și reducerea utilizării consumatorilor auxiliari, rezultând într-o autonomie tot mai bună.

Aceeași scădere este comunicată de Silviu și Ovidiu pentru Peugeot-urile lor, dar valorile medii săptămânale rămân mai mari decât cele obținute cu Niro, așa cum se vede din graficul celor 25 de automobile, pentru care proprietarii ne-au transmis consumul și alte informații despre parcurs, încărcare, revizii și costuri de întreținere în luna martie.

Fără să ne grăbim cu concluziile bazate pe câteva mii de kilometri și doar două exemplare circulând în București, este destul de clar ca eficiența tehnologiei coreene este deocamdată superioară celei utilizată de inginerii francezi pentru generația de modele lansată în 2020.

Cât de mult depinde consumul și autonomia realizabilă cu un automobil electric de modul de utilizare, reiese din rezultatul lui Tibi. Valoarea medie pentru luna martie este mai apropiată de Peugeot-uri, decât de colegii cu Niro, în condițiile în care excursiile săptămânale la munte au fost cu schiurile instalate pe portbagaj, afectând considerabil aerodinamica, oricum modestă pentru această categorie de caroserii (SUV și crossover).

Bord Kia Niro – Marius, București

Comparând consumul mediu pe termen lung indicat la bord, 17.5 kWh/100 după 7.746 km, transmis de Marius pentru Niro (care este foarte apropiat de valoarea indicată de EVdatabase 17.3 kWh/100 km), observăm o scădere a consumul în luna martie cu 15%.

În direct cu proprietarii

Ovidiu – Peugeot e-2008, București

Săptămâna aceasta am parcurs 175 km cu 19 kWh/100 km consum mediu și viteza medie de 17 km/h. Drumuri scurte și doar prin oraș întrucât am lucrat de acasă, iar de mâine voi reveni la birou.

M-am programat pe 12 aprilie la service pentru o nouă încercare de a rezolva problema cu zgomotul la accelerație. Am speranțe că problema va fi rezolvată de această dată, deoarece unui alt coleg cu e-208 s-a rezolvat prin înlocuirea unuia sau mai multe tampoane de motor.

Silviu – Peugeot e-2008, București

Textul ce a însoțit imaginea transmisă de Silviu, sublinia bucuria de a fi în compania unui BMW i3 și a frumoasei Mazda MX-30, două modele aflate la capătul opus al lansărilor în producție: un veteran și un boboc, pe care le invităm cu interes in flota virtuală a proiectului Electromobilitate.

Concurență în creștere

Primul model Mazda 100% electric a sosit cu întârziere și o filozofie mai asemănătoare cu Hyundai Ioniq, lansat în urmă cu cinci ani: acumulator mic, încărcare rapidă, masă și autonomie redusă, o combinație foarte potrivită pentru traficul urban. Alternativele se diversifică foarte mult în 2021 și dacă ați pierdut șirul noilor lansări de modele, am alcătuit o sinteză a ofertei de automobile 100% electrice din această categorie disponibile noi și second hand în Europa.

Am listat doar modele long range, 2wd, dar tendința de diversificare a variantelor oferite pe aceeași caroserie, triplează numărul alternativelor cu optiunile standard range (acumulatori mai mici), plus cele awd și de performanță planificate de VW, Nissan, IONIQ, Skoda și Kona.

Atașamentul față de o marcă, încrederea în service-ul local și ofertele speciale de preț vor determina deciziile individuale de achiziție. Cu toate acestea amintim că soft-ul VW funcționează cu sincope, după cum comunică atît proprietarii de ID.3, cât și cei ce au avut ocazia să testeze VW ID.4 și Skoda Enyaq. Dacă despre ID.4 autorii americani afirmă că nu este finalizat și le-a lăsat gust de ștrudel necopt, echipa de la Automobilwoche subliniază că frânarea regenerativă nu funcționează în prezent la Enyaq și va fi adăugată mai târziu printr-un update. Dacă doriți mai multe detalii despre „succesul” actualelor update-uri făcute de VW prin rețeaua de service, vă recomand articolul scris de Călin.

Adăugând în această categorie de dimensiuni cuprinsă între 4.3 și 4.7 mm și modele premium anunțate sau oferite în prezent de Audi, BMW, Lexus, Mercedes și Volvo vom identifica cu siguranță opțiunea electrică ideală, pentru bugete mai mari de 30.000 euro.

Dacă Peugeot e-2008 sau Kia Niro sau este pe lista preferințelor pentru primul pas în universul electromobilității în 2021, puteți lua legatura direct cu proprietarii pe Forum sau prin mesaje la rubrica de comentarii, pe facebook și la adresa office@electromobilitate.com.

Pe toți cei ce vor prefera noile modele concurente, vă așteptăm cu nerăbdare în echipa Electromobilitate. Și voi puteți ajuta următoarea generație de electro-boboci să ia o decizie informată, pe baza experienței voastre pe termen lung alături de modelul ales.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.