Model Y, Capri, Enyaq și Kia EV6 – predarea ștafetei în Grupa Mare

Până săptămâna viitoare când vom vedea primele informații despre Kia EV6, ștafeta predată de Gabriel (IONIQ 5, București) fiind preluată din mers de Gabriel (Kia EV6, Arad), aruncăm o privire la înmatriculările electricelor mari pe alte meleaguri.

Am arătat și cu alte ocazii că există țări, chiar din vecinătatea cercului polar, unde înmatriculările de mașini electrice, datorate unor politici clare a statului, au ajuns la aproape 100%. Aruncăm împreună o privire la ultimele noutăți din Norvegia, o țară producătoare de petrol, cu o viziune verde pentru propria economie?

Cu ajutorul elbilstastistikk.no putem urmări înmatriculările de mașini noi la zi, dar ne mulțumim cu o privire la luna decembrie și totalul anului 2025.

Se poate observa încă o dată (daca mai era nevoie) apetența pentru SUV-uri. Trei dintre ele, Model Y, ID.4 si Enyaq, se regăsesc și în preferințele colegilor noștri, iar alte 4 sunt de dimensiuni care se potrivesc cu gabaritul celor din Gupa Mare a proiectului Electromobilitate.

97,6% din vânzările de mașini noi în noiembrie au fost mașini electrice, partea leului, revenind cui altcuiva decât Tesla, care a vândut 31,2% din totalul înregistrărilor.

Pe locurile următoare sunt Volkswagen (2,198 vehicule), Volvo (1,867), și BMW (1,104).

Cu 28606 vehicule înmatriculate până în prezent, Tesla și-a depășit propriul record din anul 2023 (26641 de vehicule) sau recordul Volkswagen din 2016.

Grupa Mare – săptămâna 51

Ford Capri – Camelia și Șerban, Ovidiu (CT)

În săptămâna 51 avem:

  • Parcurs 298 km
  • Viteza medie = 25 km/h
  • Consum mediu afișat = 18,8 kWh/100km
  • Energie încărcată = 98 kWh, în 2 sesiuni, acasă.
  • Cost aproximativ 105 Ron.
  • SOC început de săptămână = 60%
  • SOC sfârșit de săptămână = 100% (încărcare duminică până luni dimineața).

Mașina se comportă bine fără probleme tehnice. 

Observ totuși un comportament ciudat legat de încărcare. Așa cum am menționat, încarc de cele mai multe ori acasă, la o priza casnică schucko, cu ajutorul unui încărcător mobil Polyphazer, reglat pe 16A. Ultimele două încărcări, deși limita de încărcare a fost setată din tableta mașinii la 80%, încărcarea s-a făcut până la 100%.

Pe lângă asta, atunci când pornesc precondiționarea din aplicația mobilă, mașina fiind in continuare conectată la priză, dar încărcarea fiind terminată, devine problematic să decuplez încărcătorul de mașină. Uneori merge apăsând pe deschis la telecomanda mașinii, alteori trebuie făcut un artificiu, pornită încărcarea și oprită imediat după. Nu știu dacă fac eu ceva greșit sau e doar un bug software. 

Voi ați întâmpinat astfel de situații? Cum le-ați rezolvat?

Sărbători Fericite și un An Nou cu drumuri liniștite!

Skoda Enyaq – Alin, Oradea

  • Distanță parcursă : 364 km
  • Viteza medie : 17 km/h
  • Consum mediu : 21 kWh/100km
  • Cost cu încărcările : 192.56 Ron

Săptămâna 15 – 21 a fost normală, cu mult frig, de aici și încărcările mai dese. În ciuda vremii reci de afară, mașina își face treaba așa cum trebuie.

În diminețile reci o programez ca să facă precondiționarea, iar pe când ajung la volan, mă așteaptă totul gata de drum, parbriz dezghețat și o temperatură foarte plăcută în interior. Mașina merge și funcționează perfect și încă nu mi-a făcut surprize, generând costuri în plus față de cele cu încărcarea.

Vă doresc tuturor sărbători liniștite mai departe!

Model Y rwd – Roxi și Cătălin, Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.