Întoarcerea acasă sau Go Est
Ziua 11, deplasare Maribor-Budapesta, estimat 340 km
- Oprire de parcurs preconizata la MOL Pince și Mol Fule;
- Cazare și încărcare de noapte în Budapesta la Szonyl Garden Hotel Pest.

O zi fără ceva special de povestit, doar un rulaj rural pe câțiva km de final în Slovenia, la plecare, apoi până în inima Budapestei pe autostradă la viteza mea obișnuita de tirist (93 km/h), cu două pauze de odihnă/mișcare/refacere și încărcare la Mobiliti și Mol Plugee, câte o jumătate de ora.
Puțin aglomerat în Budapesta la orele prânzului, dar finalul zilei a fost unul așa cum cred că fiecare și-ar dori, cu o masă bună, un jacuzzi la hotel și încărcat mașina în parcarea hotelului.
Urmează o zi de plimbare, relaxare și un update al centrului turistic al orașului.
Ziua 12, vizită în Budapesta
O altă capitală europeană, mult mai vizitată și de noi și de mulți alți români, așa cum se putea vedea în parcarea hotelului. Am reușit într-o dimineață cu prelungiri (09-14) să parcurgem pe jos, pierzându-ne pe străduțe, bulevarde și piețe, cam 15 km și peste 23.000 pași, din informațiile telefonului, reușind să acoperim puțin din cadranul de nord-est al orașului.




Am văzut impunătoarea clădire a băilor termale, monumentul eroilor și frumosul castel cu parc de vizavi, apoi am ajuns la superba clădire a parlamentului, căreia i-am dat roată, după care ne-am întors la cazare făcând câteva zig-zag-uri, în așa fel încât să vedem cât mai mult din această parte a Pestei.
Imparțial, ca tot românul, în Buda am admirat și fotografiat de la distanță, de peste Dunăre, cele câteva construcții majestuoase care se văd pe malul celălalt al fluviului. Am revenit obosiți de drum dar plini de imagini frumoase.
Din păcate, Budapesta și-a aratat și o față mai puțin frumoasă, asta în afară de clădirile mai noi sau mai vechi cu arhitectură spectaculoasă, bulevardele destul de pline de mașini non-Euro sau cel mult 3-5, între care multe diesele mari și poluante, dar și câteva mașini electrice, dar și străzi murdare cu gunoaie aruncate ici-colo, lucrări de amenajare producătoare de praf și zgomot și ulte clădiri vechi ce necesita renovare. O impresie destul de dezagreabilă după ce am văzut ce se poate in Slovenia! Nici nu voiam să mă gândesc ce vom (re)găsi în România…
In sfârșit, ziua s-a încheiat tot cu o masă bună, jacuzzi la hotel și pregătirea zilei de mâine, când urma să revenim pe pământ românesc.
Ziua 13, deplasare Budapesta – Timisoara, estimat 315 km
- Oprire de parcurs preconizata la MOL Szatymaz;
- Cazare în Timișoara la hotel Oxford Inn&Suites, încărcare (lentă) la cazare.
Un drum relaxant, fără istorie, vreme excelentă, 6-7 grade C la plecare, 16-17 la sosire.
Cazarea a fost într-o zonă rezidențială mărginașă a orașului, la cca. 5 km de centru, 15 min cu Bolt, un Lidl la câteva minute distanță cu mașina, cu liniște, fără circulație, confort și condiții excelente de odihna.
Ziua 14, deplasare Timișoara – Sibiu, estimat 270 km
- Oprire de parcurs preconizata la MOL Deva;
- Cazare în centrul Sibiului la Hotel Marabella, încărcare inclusă în prețul cazării.
O etapă de drum lejer pe autostradă, dacă nu punem la socoteala cei aproape 10 km de ieșire din Timișoara și tot atâția pe bucla de drum național care ocolește tronsonul de autostradă lipsa între Lugoj – Deva, unde abia urmează să se execute niște tunele, care să lase animalele să se plimbe în voie prin pădurile de acolo.
La fel ca și la ducere, noile încărcătoare AC Type2 din benzinăriile Mol de la Ilia de pe ambele sensuri ale autostrăzii (cca. 20 km de Deva spre Timișoara, nu sunt conectate și sunt inoperabile. Altfel, un drum fără istorie, plăcut, cu un episod neașteptat de ceață înainte de Deva și vizibilitate redusă dintr-o dată pentru vreo 10 km.
La Sibiu, am făcut un ușor update al locurilor turistice consacrate, cu puțină picanterie oferită de un festival al țiganilor în Piața Mică, obiecte tradiționale meșteșugite de artiștii lor, costume și oameni pitorești, inclusiv cu reprezentanți din țări cu comunități importante (Spania, Franța, Ungaria, etc).
Oricum, Sibiul este un loc turistic mult evoluat peste alte locuri din România, destul de curat, organizat și primitor. Stau dovadă cele foarte multe grupuri de turiști romani și străini care îl vizitează în fiecare zi, care se plimba, mănâncă și îl admiră, peste tot unde întorci capul. Și în cazul nostru, o masă bună, plimbare și relaxare au incheiat practic ultima haltă în drumul de întoarcere.
Mâine cap compas pe Crivina…!
Ziua 15, deplasare Sibiu – Crivina, estimat 270 km
- Oprire de parcurs preconizata la Lidl Codlea
O zi care a început binișor, cu trafic lejer la prima oră pe o vreme splendidă pe această rută, de obicei înțesată de camioane și români veniți acasă din Europa, în tranzit spe Moldova (ambele…).
La Codlea, unde am făcut pauza de cafea am avut și prima surpriza neplăcută, indisponibilitatea și a acestei stații din rețeaua Lidl, pe care o folosisem la ducere, dar care în acest weekend a fost oprită pe termen nedeterminat (politica actuală de reducere de costuri, cred).
Așa că am aplicat planul B, încărcătorul de tranzit de la stația Rompetrol/aplicația e-Charge.
Drumul care a urmat, spre casă, ultimii 135 km ai acestei excursii, sunt demni de recordul cel mai lung, cel mai neplăcut sau pe scurt o mizerie.
Bucata de aprox. 30 km Codlea-Pârâul Rece-Predeal am parcurs-o cam în 30 min. Apoi restul de 100 km până acasă am făcu patru ore, în care un rol important a avut zona crepusculară Predeal-Azuga-Bușteni, 10 km, 1 ora și 30 min, fără să existe o explicație clară a fenomenului de mers tip omidă, după care la ieșire din Sinaia am petrecut încă 1 ora și 30 min din cauza reparației podului de acolo pe care se trecea alternativ cu semafor. Duminica la prânz…
În sfârșit, scăpați din acest iad rutier, după încă o oră ajungeam acasă, bucuroși că această aventura 100% electrică s-a terminat cu bine.
Odometru la sosire: 94.198 km, adică un parcurs total de 3.349 km.
Bravo ZOE!

Pasionat de masini din frageda copilarie, conducator auto cu destula vechime si mai multe categorii pe permisul de conducere, cu ceva cunostinte tehnice, dar mai ales dornic de experiente noi;